Gabi Iancu, în ”Echipa etapei” a XIX-a a Superligii. ”A înscris un gol frumos!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

FC Hermannstadt are din nou un jucător în echipa etapei a XIX-a a Superligii după prestația solidă din meciul de duminică, de pe arena din Parcul Sub Arini, cu Universitatea Craiova. Gabi Iancu se numără printre relarcații acestei runde după ce a reușit să deschidă scorul în victoria cu 2-1. Atacantul a punctat cu un șut din afara careului mare, în minutul 51.

Gabi Iancu este la a patra reușită în acest sezon, trei dintre goluri fiind în Superligă. Atacantul a punctat pentru prima dată în etapa a II-a, la Iași, în victoria cu 3-1. Apoi a înscris împotriva unei a dintre foostele sale echipe, pe ”Ion Oblemenco”, în remiza cu FC ”U” Craiova 1948 (1-1). Unul dintre goluri a fost marcat în victoria cu 6-0 obținută înfața echipei de Liga 3 Progresul Pecica, în Cupa României.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Liga Profesionistă de fotbal a apreciat reușita lui Gabi Iancu împotriva Universității Craiova, considerând că ”a deschis drumul sibienilor spre o victorie frumoasă”.

FC Volutari are doi reprezentanți în ”Echipa etapei” a XIX-a a Superligii după victoria obținută în ”Giulești”, 2-1 cu Rapid. În plus, Ilie Poenaru, tehnicianul ilfovenilor, a fost declarat ”Antrenorul etapei”.

CSM PoliIași are și ea doi jucători în ”Echipa etapei”, după succesul obținut în Copou cu UTA Arad (1-0).

FCSB, FC ”U” CRaiova 1948, CFR Cluj, Universitatea Cluj, Sepsi OSK Sf. Gheorghe și Farul Constanța au câte un jucător printre remarcații acestei etape.

Componența ”Echipei etapei” a XIX-a și caracterizările făcute de Liga Profesionistă de Fotbal pe lpf.ro acestpra și antrenorului Ilie Poenaru, în cele ce urmează:

Portar

JESUS FERNANDEZ (FC Voluntari) – A avut patru intervenţii mari, prin care a cotribuit din plin la succesul reuşit de FC Voluntari pe terenul Rapidului.

Fundași

RICARDINHO (FC Voluntari) – A făcut un meci fabulos în Giuleşti! A marcat un gol şi a oferit o pasă decisivă.

SIYABONGA NGEZANA (FCSB) – A fost la înălţime! A câştigat majoritatea duelurilor în care a fost implicat.

LEO LACROIX (FC ”U” Craiova 1948) – Puternicul fundaş al craiovenilor şi-a trecut numele pe tabelă pentru a treia oară în ediţia curentă.

RAREȘ ISPAS (Politehnica Iaşi) – A depus un efort consistent pe toată durata partidei, acoperind excelent întreg flancul stâng.

Mijlocași

MARIUS ȘTEFĂNESCU (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) – O nouă prestaţie formidabilă pentru mijlocaşul covăsnenilor, care a pasat decisiv pentru primul gol, apoi a înscris pentru a şasea oară în campionatul curent.

PANAGIOTIS TACHTSIDIS (CFR Cluj) – Unul dintre cei mai buni străini ajunşi în acest sezon pe prima scenă din România. A marcat un gol şi a dirijat jocul echipei sale.

DAN NISTOR (Universitatea Cluj) – A finalizat o acţiune colectivă de toată frumuseţea, cu 16 pase consecutive. A fost al nouălea gol din contul mijlocaşului clujenilor reuşit în acest sezon.

Atacanți

LOUIS MUNTEANU (Farul Constanța) – Pe lângă golul marcat,  a fost un pericol permanent pentru adversari.

SHAYON HARRISON (Politehnica Iaşi) – A marcat singurul gol al meciului cu UTA, reuşita sa fiind a cincea în ediţia curentă.

GABRIEL IANCU (FC Hermannstadt) – A înscris un gol spectaculos, prin care a deschis drumul sibienilor spre o victorie frumoasă.

Antrenorul etapei

ILIE POENARU (FC Voluntari) – Alături de Marin Dună, a gestionat bine o perioadă cu rezultate mai puţin bune. În ultima etapă, ilfovenii au reuşit o victorie spectaculoasă, care a dus la cinci numărul meciurilor consecutive fără înfrângere.

Autor
13 decembrie 2023 la 13:55
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Remiză cu goluri în primul amical al lui Hermannstadt, în Turcia, cu o echipă de UEFA Europa League
În primul meci de verificare din cantonamentul centralizat de la Bolu, echipa sibiană a terminat la egalitate, scor...
Sport
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 4 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 5 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit