Dmytro Pospelov a marcat 8 goluri în actualul sezon pentru Unirea Slobozia. Ucraineanul de 33 de ani i-a înștiințat pe oficialii clubului ialomițean că are ofertă de la FC Hermannstadt.
Dmytro Pospelov este dorit de FC Hermannstadt, care încearcă astfel să umple golul lăsat în centrul defensivei de plecarea lui Valerică Găman. Informația vine din tabăra ialomițenilor de la Unirea Slobozia, echipă al cărei tricou ucraineanul în îmbracă din vara lui 2023 și al cărui contrac expiră la finalul lunii iunie.
”Știm despre interesul lor, băiatul a fost corect și ne-a zis. Dar ne-a zis și că prima opțiune suntem noi dacă ne salvăm. E un băiat cu un caracter deosebit, corect și nu avem emoții în privința lui”, a afirmat Ilie Lemnaru, unul dintre oficialii Unirii Slobozia, susține site-ul golazo.ro, citat de prosport.ro.
Conform golazo.ro, Pospelov este ademenit de gruparea sibiană cu un salariu de 8.000 de euro și 30.000 de euro la semnătură, în cazul în care fundașul ar veni la FC Hermannstadt din postura de liber de contract.
În vârstă de 33 de ani, ucraineanul este golgeterul fundașilor din Superliga, sezonul acesta. În cele 27 de meciuri în care a fost folosit de Adrian Mihalcea, a înscris 8 goluri. Pospelov a fost decisiv în ultima etapă din play-out, la victoria cu 2-1 în fața celor de la Sepsi OSK. În urca acestui succes, Slobozia a prins locurile de baraj, iar acum se luptă pentru supraviețuirea în Superligă cu FC Voluntari. În tur, ilfovenii s-au impus cu 2-1, iar jocul din manșa retur va avea loc luni, 2 iunie.
Există totuși posibilitatea ca Pospelov să continue la Unirea Slobozia, în cazul în care aceasta ar reuși să se salveze de la retrogradare, mai susține sursa amintită mai devreme.
Dmytro Pospelov este cotat pe site-urile de specialitatea la suma de 300.000 de euro. El s-a transferat la Unirea Slobozia de la Ingulets, din țara sa natală. El a mai jucat la Chornomorets Odesa, Dnister Ovidiopol, FC Odesa, toate din Ucraina, Turan Tovuz (Azerbaidjan), Real Farma Odesa, Zhemchuzhyna Odesa și Metalist Harkov, toate din Ucraina.
Sursa foto: prosport.ro