Robert Francis Prevost este noul Papă! Care este numele papal ales

Acasa >

Articol

Joi seară, cei 133 de cardinali electori au ajuns la un consens privind alegerea noului Suveran Pontif. Alegerea s-a îndreptat către americanul Robert Francis Prevost, în vârstă de 69 de ani, care va purta numele de Leon al XIV-lea, devenind astfel primul papă originar din Statele Unite.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 Noul Papă este Robert Francis Prevost (Statele Unite, 69 de ani). Originar din Chicago, monseniorul Prevost este din 2023 prefectul puternicului Dicaster al Episcopilor, responsabil de numirea episcopilor din întreaga lume. Prevost a petrecut ani de zile ca misionar în Peru şi este arhiepiscop emerit de Chiclayo, în această ţară sud-americană. De asemenea, el este preşedintele Comisiei Pontificale pentru America Latină, potrivit TVR.

Știre inițială: Procesul de votare s-a încheiat la Vatican și cardinalii au ales noul Papă. Momentan nu se știe numele.

Potrivit BBC, noul Suveran Pontif este așteptat să apară în următoarea oră la balconul cu vedere spre Piața Sfântul Petru.

În scurt timp, un cardinal senior va anunța oficial alegerea prin celebra formulă „Habemus Papam” – însemnând „Avem un papă” – și va rosti numele papal al noului lider al Bisericii Catolice.

Autor
08 mai 2025 la 19:30

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 1 minut
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Să stai pe locul boşorogului, apoi să-l faci boşorog
Înţeleg acum că, de dragul alegerilor, s-a dat liber la orice discriminare şi chiar la rasisme, pentru că...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
MIPE: Peste 26 milioane de euro, bani pentru spitalele de urgenţă care tratează pacienți critici-politraumă
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - MIPE a anunţat că lansează un nou apel de proiecte pentru îmbunătățirea...
Actualitate
2 min de citit