Frate adoptiv: „Cea mai bună idee a părinților mei”. Cifrele adopțiilor în județul Sibiu

Frate adoptiv: „Cea mai bună idee a părinților mei”. Cifrele adopțiilor în județul Sibiu

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aproape 70 de copii au fost adoptați în județul Sibiu în ultimii 4 ani, între 2023 și 2026. Dintre aceștia un băiat a fost adoptat la nivel internațional, în cursul anului 2024. Toți ceilalți au fost cazuri de adopții interne (județene) sau naționale, potrivit datelor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu. În 2026, până la finalul lunii mai, 4 copii au fost adoptaţi, iar alţii doi se află în proces de adopție internă. În ultimii 4 ani, la nivelul județului Sibiu nu au fost întâmpinate probleme în procedurile de adopție, cu alte cuvinte nu au fost semnalate încălcări ale legislației în materie. TRIBUNA prezintă astăzi, după ZIUA NAȚIONALĂ ADOPȚIEI (sărbătorită pe 2 iunie) o analiză completă a situaţiei, dar și procedurile legale pentru ca o familia să înfiieze un copil sau mai mulți.

Cei mai mulți copii adoptați în procedura internă, în judeţul Sibiu, au vârste între 3 și 6 ani. Datele statistice indică, în 2025, în jur de 1.200 de copii care și-au găsit o familie la nievul întregii țări. Adopțiile internaționale rămân extrem de rare (doar câteva cazuri pe an, limitate la cetățeni români cu domiciliul în străinătate), potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Statistică la nivel de județul Sibiu

În anul 2023, pentru 15 copii s-a finalizat procedura adopției prin sentință definitivă de încuviințare adopție internă, în timp ce în 2024, 26 copii au trecut prin aceeași procedură. În 2024, s-a înregistrat ultimul caz de copil adoptat internațional, în judeţul Sibiu.

În 2025, au fost adoptaţi 24 de copiii din județul Sibiu, în regim de adopţie naţională, iar în acest an, până la data de 27 mai 2026, 4 copii au fost adoptați, iar pentru alți 2 copii au fost demarate procedurile de adopție. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu (DGASPC) prin Compartimentul de specialitate Adopții și Postadopții sprijină demersurile care vizează adopția copilului asigurând informare și consiliere.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

O poveste

DGASPC Sibiu a prezentat ieri, oarecum neașteptat pentru cei care incearcă să-și imagineze adopția ca părinte, experienta unui frate, ˝fratele mai mare˝. S.D. avea deja o soră, iar părinții le-au propus să-și mărească familia cu încă o fetiță și un băiețel, adoptați.

„Îmi amintesc de parcă a fost ieri: era o după-amiază în care mâncam împreună când mama ne-a întrebat ce părere am avea să adoptăm.

Eu și sora mea, care ne „săturaserăm” unul de celălalt, am fost foarte încântați de ideea de a mai primi doi membri în familie. Toate activitățile ar fi fost mai distractive în șase, iar cu atâtea persoane într-o casă sigur n-ai fi avut timp să te plictisești˝- explică S.D. în postarea celor de la DGASPC Sibiu.

˝Trecuse ceva vreme și uitasem de toată treaba cu adopția, fiindcă nu mai primisem nicio veste.Într-o zi, mama ne-a spus că o să ne întâlnim pentru prima dată frații. Pe moment, au apărut mai multe gânduri: Dacă nu ne potrivim? Dacă nu o să le plăcem noi frățiorilor?

Dar, spre surprinderea noastră, ei s-au bucurat foarte tare de compania noastră. Atât de repede a trecut perioada de vizite, încât ne-am „trezit” cu ei la noi acasă.Eu mă gândeam că, fiind un loc nou pentru ei, o să fie mai retrași și o să plângă. În schimb, ei erau atât de curioși de toate împrejurimile noi pe care le vedeau, încât nu se opreau din a pune întrebări. Și, desigur, când nu mai erau întrebări, începea joaca˝- așa continuă povestea DGASPC.

S.D. vorbește despre cât de încântat a fost să-și învețe frații lucruri pe care abia aștepta să le învețe când era de vârsta lor.

Au trecut patru ani de la adopție!

˝N. este deja în clasa pregătitoare, la secția germană, în timp ce E. este în grupa mare, la secția maghiară. Eu și sora mea suntem la Sibiu și, în weekenduri, abia așteptăm să ne vedem (…) De-a lungul anilor, prietenii și colegii au aflat că am adoptat și mereu venea întrebarea: „Și cum sunt frații? E greu?” Mi se pare o întrebare fără rost.

Normal că sunt zile în care sunt mai obositori sau neascultători, dar nu așa sunt toți copiii? Nu așa sunt toți frații? Mi se pare că întrebarea aceasta îi face pe frații mei să pară diferiți.Chiar dacă par de altă etnie, ceea ce pentru noi și pentru nimeni nu ar trebui să facă vreo diferență, sunt niște frați pe care mereu mi i-am dorit. Sunt niște oameni cărora putem să le oferim o viață la fel de frumoasă ca a noastră. O fetiță frumoasă și un băiat conștiincios, care au șansa să dovedească cât de talentați și cât de speciali sunt˝ povestesște S.D. pe pagina DGASPC Sibiu.

˝…Nu este o provocare, ci o oportunitate pentru un copil să aibă o familie, așa cum fiecare copil ar trebui să aibă˝- încheie S.D.

Etapele adopției interne sau naționale

Adopția internă/națională se referă la adoptatorul/familia adoptatoare, cât și la adoptatul cu reședința obișnuită în România. Persoanele care îşi exprimă intenţia de a adopta se pot adresa DGASPC pentru obţinerea informaţiilor referitoare la caracteristicile copiilor adoptabili din România, la etapele procesului de adopţie internă şi termenele aferente acestora, profilul public al copilului adoptabil, precum şi la documentele necesare eliberării atestatului de persoană sau familie aptă să adopte. Urmează, apoi, obţinerea atestatului de către persoana/ familia adoptatoare. Eliberarea atestatului se face la cererea scrisă a persoanei/familiei care dorește să adopte și presupune evaluarea din punct de vedere: social, psihologic, precum și pregătirea pentru asumarea în cunoştinţă de cauză a rolului de părinte. În funcție de rezultatul final al evaluării se emite dispoziția de eliberare a atestatului împreună cu atestatul – dacă rezultatul este favorabil, sau după caz, dispoziția de neeliberare a atestatului – dacă rezultatul evaluării este neevaluabil. În cazul eliberării atestatului acesta este valabil pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii.

Procesul de potrivire reprezintă o etapă premergătoare încredințării în vederea adopției și are o componentă inițială și una practică.

„Potrivirea inițială constă în identificarea și selectarea persoanei/ familiei adoptatoare atestate în vederea adopției care, din punctul de vedere al criteriilor de potrivire inițială, corespunde nevoilor copilului, luându-se în considerare capacitatea adoptatorului/ familiei adoptatoare de a răspunde acestora. Adoptatorul/ familia adoptatoare este informat (ă) cu privire la copilul pentru care au fost selectați ca fiind cea mai potrivită persoană/ familie raportat la nevoile și caracteristicile lui, prezentându-i- se și fotografii recente ale copilului. Potrivirea practică presupune facilitarea contactului direct între copil și adoptator/ familie adoptatoare, prima întâlnire are loc în mediul de viață al copilului, fără a i se aduce la cunoștință scopul acesteia (copilul este asistat în mod obligatoriu de către persoana sa de referință). Întâlnirile au drept scop realizarea treptată a acomodării cu adoptatorul/ familia adoptatoare și pot fi realizate atât în mediul de viață al copilului, cât și în afara acestuia. Acest proces se realizează în termen de maximum 3 luni de la exprimarea acordului adoptatorului/ familiei adoptatoare cu privire la continuarea procedurii de potrivire practică”, ne-au transmis reprezentanții DGASPC Sibiu. Încredinţarea în vederea adopţiei este etapa ce precede în mod obligatoriu etapa finală de încuviințare a adopției. Se dispune în procedură judiciară necontencioasă prin hotărâre judecătorească la finalul procedurii de potrivire, pentru o perioadă de 90 de zile, concomitent cu încetarea măsurii de protecție specială pentru copil. Acesta este încredinţat spre îngrijire persoanei sau familiei care doreşte să-l adopte, perioadă în care relația dintre aceștia este monitorizată de către reprezentanții direcției generale de asistență socială și protecția copilului competentă teritorial. Urmează apoi Încuviinţarea adopţiei reprezintă etapa finală a procedurii adopției. La finalul celor 90 de zile, se întocmeşte un raport final, în care se evidenţiază modul în care copilul s-a adaptat noului mediu de viaţă şi se propune sesizarea instanţei de judecată pentru încuviinţarea adopţiei. Totodată, se dispune în procedură judiciară, la sfârșitul perioadei de încredințare, prin hotărâre judecătorească dată cu citarea adoptatorului/familiei adoptatoare, pe baza consimțământului exprimat de aceștia în fața instanței. Ultimul pas în procedură este monitorizarea postadopţie și reprezintă etapa ulterioară încuviințării adopției. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului urmăreşte evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre acesta și părinţii adoptatori, în vederea integrării depline a copilului în familia adoptatoare şi întocmeşte rapoarte trimestriale pe o perioadă de cel puţin 2 ani după încuviinţarea adopţiei. În plus, asigură părinţilor adoptatori servicii post-adopţie: consiliere şi sprijin pentru toate situaţiile de dificultate cu care se confruntă.

Adopția la nivel internațional

Aceasta presupune adopția copilului cu reședința obișnuită în România de către o persoană/familie cu reședința obișnuită în străinătate. „Poate fi încuviințată numai pentru copiii care se află în evidența Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție cu procedura adopției deschisă și numai în următoarele condiții: adoptatorul sau unul dintre soții familiei adoptatoare este rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii de adopție; adoptatorul sau unul dintre soții familiei adopatoare este și cetățean român; adoptatorul este soț al părintelui firesc al copilului a cărui adopție se solicită;adopția este permisă doar pentru copiii pentru care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopției și nu a putut fi identificat un adoptator sau o familie adoptatoare cu reședința obișnuită în România într-un termen de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a admis cererea de deschidere a procedurii de adopție; procedura se derulează prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție potrivit dispozițiilor legale cuprinse în capitolul dedicat din legislația anterior menționată. Prioritate în adopția internațională au rudele până la gradul al patrulea (inclusiv) cu copilul, care au reşedinţa obişnuită în România au prioritate în raport cu rudele din străinătate și rudele până la gradul al patrulea (inclusiv) cu copilul, care au reşedinţa obişnuită în străinătate, au prioritate în raport cu alţi adoptatori/familii adoptatoare”, potrivit DGASPC Sibiu.

04 iunie 2026 la 08:01
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 14 minute
Devieri de circulație ale mijloacelor de transport Tursib în perioada 6-7 iunie 2026
În perioada 06.06.2026-07.06.2026, traficul rutier va fi închis pe strada Alba Iulia, pe tronsonul dintre Giratoriul străzii Eduard...
Actualitate
11 min de citit
acum 22 minute
Luna iunie la Filarmonica Sibiu: concerte dedicate Italiei și ediția aniversară „Carl Filtsch”
Filarmonica de Stat Sibiu deschide luna iunie cu o serie de concerte, evenimente educative și competiții dedicate tinerilor...
Actualitate
3 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 1 oră
ARA Kinetoterapie: Copiii și postura. Semne mici care duc la probleme mari
„Stă puțin strâmb, dar încă este mic.”„Și eu stăteam așa când eram copil.”„Lasă că se corectează pe măsură...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
(INTERVIU) Directorul CSU Sibiu despre locul 7 ocupat la finalul sezonului, staff-ul şi lotul pentru viitorul sezon, suportul fanilor şi unde se mută echipa când intră “Transilvania” în şantier
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
13 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 15 ore
„Petrică din turn”, bucătarul Mehmet și ghida Christa Moldovan: poveștile Bisericii Evanghelice din Mediaș
,,Chiar dacă nu este vizibilă cu ochiul liber, turnul Bisericii Evanghelice Sfânta Margareta din Mediaș este „frate” cu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 17 ore
Medicul sibian Eduard Egri, mesaj viral după Maratonul Internațional Sibiu: „Nu este despre voi, ci despre comunitate”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 18 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 05.06.2026 SEBESUL DE...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Andreas Karo, primul care pleacă de la FC Hermannstadt? Fundaşul cipriot e pe lista celor de la AEL Limassol
Odată cu retrogradarea, FC Hermannstadt va pierde mai mulţi jucători în această vară, la fel cum s-a întâmplat...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 18 ore
CONLAN, desemnat câștigător pentru modernizările de la Medicala SCJUS. STRABAG contestă
La un an de la semnarea contractului de finanțare încheiat între Consiliul Județean Sibiu (CJS) și Ministerul Dezvoltării,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 ore
Singurul cosmonaut român ajunge la Sibiu. Dumitru-Dorin Prunariu, invitat la Academia Forțelor Terestre
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu îl va primi vineri, 5 iunie, pe general-locotenentul (r) dr. ing....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 18 ore
Cât de greu este să scrii despre chestii frumoase
De mult timp tot sunt sfătuit, îndemnat, atenționat, prin viu grai sau pe alte căi, să scriu și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 19 ore
Toca de absolvire 2026: flori multicolore, perle și mesaje în engleză
Devenite deja accesorii nelipsite de la ceremoniile de absolvire a liceului sau facultății, toca, roba și eșarfa sunt...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.