Acum poarta de intrare în Sibiu are o alură de uşă din dos, de "intrarea angajaţilor", de "Poarta 5" din spate, pe unde ies camioanele cu deşeuri ale unei fabrici. De când cu supradezvoltarea transportului pe roţi şi decăderea tot mai puternică (şi voită chiar) a căilor ferate, nici nu mai ştii dacă Sibiul are o poartă de intrare. Că aeroportul e departe şi e şi el mai mult pustiu încât a devenit poligon de exerciţii de decolare-aterizare, iar panourile cu "Sibiu-Hermannstadt" de la intrările-ieşirile carosabile ale Sibiului nu au nimic romantic în ele, ca să le ridici la rangul de mai sus menţionată poartă de intrare a/în oraş sau burg, cum vreţi să-i spuneţi.

Cam cenuşiu, dar aici ai loc de parcare

Am re-vizitat zona imediată a Gării: piaţa numită oficial, încă din vremea comuniştilor, "1 decembrie 1918", dintr-un motiv hazliu, că aici cică s-au adunat delegaţiile sibiene care au plecat la Alba Iulia atunci, la 1918. Toată lumea îi spune de fapt Piaţa Gării. Tu ca proaspăt personaj care ai ieşit pe una dintre cele două uşi ale clădirii Gării Sibiu, (că a treia este veşnic blocată), o vezi în dublu gri. O dată că e noiembrie şi că atmosfera de noiembrie e gri. Apoi că este ea gri la propriu: un deşert de pavaj cu locuri de parcare şi unu-doi copăcei rătăciţi şi pricăjiţi, unul, culmea cinismului, cu o bancă lângă el, deşi umbra pe care o dă vara este aproape nulă. Oricum, aici am observat ceva: sunt locuri de parcare. Unele ocupate, altele libere. Că tot se plâng sibienii. De aici, pe jos eşti imediat în centru.

Sau poate te-ai gândit să ieşi prin pasajul de la peroane. Ca să admiri rămăşiţele "indicatoarelor" de circulaţie pe scări, care, în criza pandemică, cică salvau vieţi (mai puţin) şi dresau oameni (mult mai mult). Pe aici e cumva altfel, mai optimist. Călătorul vede un rând de autobuze, un părculeţ ciudat cu bănci amenajate în aşa fel încât să-l priveşti ochi în ochi pe vecinul de pe banca din partea opusă, dar oricum e mai bine decât ruina care era. Probabil puţini vor înţelege că peste drum e ditamai monumentul istoric: linia îngustă, zisă şi "Mocăniţa". Nemarcată ca monument (feroviarii nu au timp de prostii) dar îngrădită (ca un monument ce e) şi cu panoul acela super-comic care ne avertizează absurd că e "zonă de siguranţă feroviară", deşi nu mai circulă nimic pe acolo de decenii. Interesant şi transformatorul abandonat şi el de câţiva mulţi ani, pe linie moartă, la propriu. Şi aici ai loc de parcare, fix în incinta "zonei de siguranţă feroviară" a Mocăniţei care în acest sector nu prea are prieteni. Dincolo de acestea decorul este post-industrial deprimant. Popicăria de la "Electrica" este în curs de demolare sau semidemolată sau s-a demolat în vecinătatea ei. O hală (a generatorului Diesel din Uzina Electrică, cel mai mare din România, aruncat la gunoi) zace şi ea scorojindu-se la soare, umbră şi ploi. Vila cu fostele locuinţe de serviciu ale aceleiaşi foste uzine electrice, de pe colţ, vrea să dea împresia că e în renovare dar e vorba doar de un fel de protecţie să nu-i cadă trecătorului tencuiala în cap.

Linişte, oameni puţini că e umed şi frig

De obicei, pe aici prin faţa gării îşi făceau veacul, la soare ori la umbră, pe băncile amplasate generos, o întreagă panoplie de oameni. Oameni de pe sate, care au ajuns şi ei la Sibiu pentru ceva, ca apoi să plece înapoi. Semiinterlopi tot din categoria rurală, încercând şi ei să-şi arate muşchii pe la oraş. "Fauna" tradiţională a gării, amestecul acela de homeleşi, cerşetori, hoinari, faţă de care trebuie să te protejezi chiar dacă ai impresia că ei au nevoie de protecţie. Un cerc vesel de vârstnici, mereu aceiaşi, care comentează orice de la sport la politică, la "umbra" patisieriei care pare abandonată acolo de când erau cei cu alba neagra, dar care are produse OK (că le-am încercat). Băncile sunt şi dormitor, deseori, dar acum era chiar prea frig şi umed pentru ca să ai parte de o odihnă confortabilă.

Amuzant este afişajul electoral care contribuie şi el la starea de zona semi-nimănui model Gara Sibiu: două panouri sprijinite de un gard de beton, în bună vecinătate cu un grafitti deja istoric al aşa-zişilor ultraşi locali: "Peluza Sud Sibiu 09", rămas probabil de pe când mai exista meteorica echipă de fotbal "Voinţa".

6 lei micul, 6 lei berea. Capela Crucii e în renovare, dar are ghişeu

Cu ocazia asta am mai aflat că restaurantul gării nu se mai numeşte "Rapid" ("La Rapidu-n gară"), ci "La Mici Grill". Înăuntru nu am fost, deci nu vă putem spune cum e. Ultima oară era frecventabil, chiar dacă nu e clientela aceea de muţi cu nasu-n smartphone de o vezi la terasele de pe Bălcescu.

Preţurile sunt acceptabile faţă de fiţa centrului: ciorba de burtă: 18 lei; ciorba de porc "ardelenească" şi cea de perişoare: 16 lei. Micii – 6 lei bucata, în oferta de grătare mai fiind ceafa (cu garnitură de cartofi), cârnăciorii olteneşti şi cârnaţii "de casă". Există şi posibilitatea de a comanda mici cu cartofi: 30 lei porţia (4 mici+cartofii), sarmale cu mămăligă, ardei şi smântănă, idem tot 30 lei. Se fac şi sandvişuri, preţul încadrându-se între 12 şi 16 lei. Berea e 6 lei, la halbă sau la sticlă (nu 12 lei ca în centru), cafeaua sau ceaiul, 4 lei. Măcar uite că avem şi noi la super Sibiu-Hermannstadt un loc de mâncat-băut în gară, că la alte gări ori au rămas doar zidurile, ori au preţuri de restaurant de patru stele.

"Bisericuţa", de fapt Capela Crucii, se află într-un proces amplu de renovare, aşa că e închisă. Nu se ştie până când. Interesant este că, de când o ştiu, ea îi găzduieşte, cu aceeaşi generozitate, cu rugăciunile şi dorinţele lor, şi pe ortodocşi şi pe catolici.

A pune un "bileţel la clopoţelul de argint", se poate şi acum, pentru că există un "oficiu" într-un container aflat lângă capelă. Apropo de "bileţele" şi clopoţei", indiferent de ce spun unii sau alţii, aici NU se primesc (aşa cum cred unii) rugăciuni pentru a face rău celuilalt. Iar dacă vrei "reuşită la examene", întâi poţi pune mâna să înveţi.

Abandon în faţă, abandon în dreapta

Toată piaţa 1 Decembrie (1918!) e dominată de ruina aceea neterminată a ceea ce sibienii îl ştiu de "Hotelul lui Vonica". Estetic, e o clădire urâtă care strică tot aspectul zonei, el luând locul unui parc care, amenajat ar fi putut să (fi continuat) să dea culoare locului. Mastodontul acela a acoperit şi o perspectivă frumoasă a oraşului vechi. Lucrarea a început cam în jurul anului 2010 şi cum a început, aşa a rămas. În cele mai fericite cazuri, e suport de reclame imense şi cam atât. Plus o dovadă despre ce urbanism se făcea la Sibiu în perioada Iohannis.

O altă porţiune abandonată este cea de lângă autogară, unde avem un fel de mini maidan cu doar trei elemente valoroase: doi stâlpi de iluminat de epocă, cu un ornament în formă de roată de locomotivă şi un copac bătrân, amintire a perioadei când în zonă era plin de castani. Încă e nedefrişat, culmea.

Ce zice turistul când coboară din tren şi vede toate acestea? Păi hai să ne întrebăm întâi care turist şi care tren? Câte trenuri mai vin-pleacă la şi de la Sibiu? Câţi călători transportă ele faţă de perioada "de aur" a CFR-ului? Şi chiar dacă vine cu trenul, posibilul călător mai vede ceea ce îl înconjoară dacă el e cu ochii în ecrane? Iar când cobori din super-trenul acela cu o locomotivă şi două vagoane, după ce te uiţi mai întâi? După decor sau după taxi sau autobuz?

Eu m-am uitat după autobuz.

Stând pe scaun şi admirând dialogul dintre un controlor şi cineva care avea bilet dar nu l-a "validat", alături de așteptarea în traficul tembel de pe Semaforului, m-am gândit că da, gara e mai degrabă uşa din dos, nu poarta de intrare în Sibiu. Poate ar fi şi de ieşire.