(FOTO/VIDEO) Voie bună la reunirea sibienilor. Noutățile sunt Cristi Neguț și Alex Jipa la Hermannstadt. Un ghanez în probe!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vacanța a luat sfârșit și pentru sibieni, antrenorul Marius Măldărășanu și ”secunzii” săi – inclusiv Valentin Negru, care revine în staff-ul tehnic al lui Hermannstadt, în locul lui Marian rada, al cărui contract a ajuns la final – conducând, astăzi după-masă, un prim antrenament de reacomodare la efort, pe terenul cu gazon sintetic ”Pietricica”. La reunire au fost prezenți 26 de jucători, printre care s-au numărat câțiva reveniți după împrumuturi. Noutățile au fost Alexandru Jipa și Cristian Neguț, cei doi jucători de la retrogradata Chindia Târgoviște semnând deja cu FC Hermannstadt.

Custom Image

În vârstă de 27 de ani, Cristi Neguț este un mijlocaș cu experiență, evoluând în peste 130 de meciuri la nivelul primului eșalon și peste 100 în Liga 2 autohtonă. În sezonul precedent, Neguț a evoluat în 35 de meciuri pentru Chindia, înscriind șase goluri și pasănd decisiv la altele opt.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Custom Image

Alexandru Jipa a fost acontat de gruparea sibiană încă din primăvară, el fiind o opțiune pentru regula under. Jipa se simte cel mai bine pe postul de mijlocaș dreapta, iar în ediția de campionat recent încheiată a îmbrăcat de patru ori tricoul grupării dâmbovițene, înscriind un gol, chiar în poarta lui Vlad Muțiu, în Cupa României.

Custom Image

Cristi Neguț a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane, în vreme ce Alex Jipa va fi al Sibiului până în vara lui 2026.

 

Paraschiv, da. Nu și Opruț, e la națională

Suporterii sibieni se întreabă dacă golgeterul echipei din sezonul precedent, Daniel Paraschiv, cu 14 reușite, va continua la FC Hermannstadt. Ei bine, ”Para-gol” a fost prezent la reunire. Conform unor surse, atacantul este dorit de câteva grupări din țară și de peste hotare, inclusiv maghiarii de la MOLL Fehervar.
A lipsi, în schimb, celălalt om de națională din lotul Sibiului, Raul Opruț, însă motivat, el pregătindu-se alături de ”tricolori” pentru cele două meciuri din iunie, cu Kosovo și Elveția, din preliminariile Campionatului European, al cărui turneu final va avea loc anul viitor, în Germania.

 

Cine a mai absentat…

Opruț nu a fost singurul absent, alți șapte jucători fiind învoiți, urmând să se prezinte în zilele următoare la antrenamente. Este vorba despre portarul Karlo Letica – care a semnat pe încă un sezon cu Hermannstadt, Baba Alhassan, Gabi Iancu, Paul Antoche, Cornel Ene, Valentin Buhăcianu, Beniamin Hanzu.
Gabi Iancu tocmai s-a despărțit de rușii de la Akhmat Groznîi, care îl împrumutaseră la Sibiu pentru restul sezonului, în primăvară, și a semnat pe doi ani cu Hermannstadt.

Custom Image

Beni Hanzu a revenit după împrumutul la CS Tunari, echipă cu care a reușit promovarea în Liga 2.
În ceea ce îi privește pe Antoche, Buhăcianu și Ene, aceștia nu vor mai face parte din lotul pentru sezonul viitor, dar probabil se vor pregăti sub comanda lui Măldărășanu până își vor găsi echipe.

 

Cristi Neguț: Mi-am dat cuvântul, m-am ținut de cuvânt!”

Mijlocajul Cristi Neguț a afirmat că a fost primit bine de noii săi colegi și că, deși a avut mai multe oferte în această perioadă, dacă șia dat cuvântul că o alege pe FC Hermannstadt, așa a făcut. Neguț se gândește deja la play-off. 
”Băieții m-au primit destul de bine, sunt fericit că am ajuns aici, am venit cu sufletul, sper să ajut echipa la îndeplinirea tuturor obiectivelor, pentru că avem mare nevoie. 

Custom Image

Am vorbit cu domnul președinte (n.a. Dani Coman) înainte, cu mai multă vreme. Am avut contacte cu mult mai multe echipe, dar mi-am dat cuvântul că o să vin la Sibiu și m-am ținut de cuvânt.
Să depășim cel puțin performanțele de anul trecut. Eu, sincer, mă gândesc să prindem un an în play-off pentru că și anul acesta, dacă nu era acea depunctare, echipa a arătat foarte bine”.

 

Un ghanez în probe

Printre cei 26 de jucători care au spus ”prezent” la primul antrenament s-a aflat și unul care este în probe. Conform unor surse, este vorba de un conațional de-ai lui Saeed Issah și Baba Alhassan.

Custom Image
Clubul de pe ”Municipal” nu a pomenit nimic despre acesta pentru moment. Rămâne de văzut dacă-l va convinge pe Măldărășanu și va completa colonia ghaneză de la FC Hermannstadt.

 

Lotul prezent la reunire

Vlad Muțiu, Alexandru Uțiu, Călin Grecu, Denis Berța – portari; 
Ionuț Stoica, Florin Bejan, Saeed Issah, Mihai Butean, Paolo Medina, Vlăduț Popa – fundași;
Vesel Limaj, Ciprian Biceanu, Silviu Balaure, Călin Popescu, Alexandru Oroian, Luca Mitrică, Alexadru Jipa, Cristian Neguț, Cristi Bărbuț, Mino Sota, Dragoș Iancu, Petrișor Petrescu, Ianis Gândilă, Baba (în probe) – mijlocași;
Daniel Paraschiv, Cosmin Bucuroiu (revenit după împrumutul la Unirea Bascov) – atacanți.

Clipul revenirii

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
12 iunie 2023 la 20:12
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 42 minute
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 6 ore
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit