Foto/Video: Studentul la actorie Adrian Nicodin a emoționat publicul din Șura Mare: „Dacă oamenii nu pot ajunge la teatru, atunci să vină teatrul la ei”

Spectacolul „Ce-o fi și cu lumea asta”, inspirat din capodopera lui John Steinbeck, „Șoareci și oameni”, a strâns zeci de participanți vineri la Căminul Cultural din Șura Mare. Rude, prieteni apropiați, autorități locale, șureni și hămbășeni au venit în număr mare să-l susțină pe Adrian Nicodin, care l-a interpretat pe Lennie, dar și alte 8 personaje. Tânărul a jucat pentru prima dată în comuna sa natală, ceea ce a adus un plus de emoție atât pentru el, cât și pentru publicul prezent.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Artistul a vorbit cu sinceritate despre ce a simțit înaintea spectacolului: „Am avut emoții doar înainte de spectacol, când am auzit cortina trasă și forfota publicului. Mă așteptam să fie un număr destul de mare de invitați.”

Momentul face parte din un proiect special pe care Adrian dorește sa-l implementeze în comuna Șura Mare, menit să promoveze arta și să creeze legături între comunitate și tinerii artiști. Printre cei prezenți s-a aflat și primarul comunei Șura Mare, care încurajează inițiativa tânărului actor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Proiectul social prevede implementarea actoriei, culturii în mediul rural pentru dezvoltarea acestuia. În general, mediul rural este destul de scăzut. Vreau să creez un program prin care mediul rural poate beneficia de această artă. Dacă oamenii nu pot ajunge la teatru, atunci să vină teatrul la ei”, a explicat Adrian Nicodin.

Momentul a fost cu atât mai important pentru familia sa, dar mai ales pentru mama sa, Elena Nicodin, care a declarat: „Mereu am fost mândră de el, indiferent de ce realizări a avut și câte diplome a acumulat. Dar sunt mândră de omul care este și de gândurile și planurile frumoase pe care le are, nu neapărat că a jucat pe scenă în seara asta, ci pentru că e un om frumos.”

La finalul spectacolului, Adrian a fost aplaudat de publicul impresionat de prestanța și talentul său actoricesc, iar emoția a fost resimțită de toți cei prezenți.

Text, foto, video: Maria-Antonia OANA

  

Autor
14 iunie 2025 la 11:33
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 minute
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Zăpada încă face victime la munte. O femeie, salvată cu elicopterul din Munții Făgăraș
O femeie de 63 de ani din Brașov a cerut astăzi ajutorul salvamontiștilor sibieni, ea suferind un accident...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Mai multe parcări închise în perioada FITS. Unde și pentru cât timp nu se mai ridică bariera
Între 20 și 29 iunie în Sibiu va avea loc o nouă ediție a Festivalului Internațional de Teatru. Pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Voluntarii din echipa SVSU Racovița, printre cei mai buni
Comuna Racovița se poate mândri cu cei mai buni voluntari din echipa SVSU, aceștia aducând acasă premiile obținute...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Video: Gest emoționant al unei proaspete absolvente de Medicină, la Spitalul de Psihiatrie Sibiu
Irina Albean, proaspăt absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a venit alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
Culmea hoției: să furi cablul electric de la tramvai și să te „curenteze” poliția. S-a întâmplat în Dumbravă
Trei bărbați, din Sibiu și Mediaș au fost prinși de polițiști în timp ce tăiau aproximativ 240 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Tamponare pe strada Câmpului din Sibiu: un tânăr a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs sâmbătă după-masa pe strada Câmpului, din municipiul Sibiu. Din cauza neacordării de prioritate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Petru Fehervari, cel mai activ donator din Sibiu: 136 de donații din 1999 până azi
În 2024, peste 8.000 de persoane au donat sânge, iar în baza de date sunt înscriși peste 40.000...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Aproape 300 de elevi au animat terenurile Bazei Sportive Obor
În după-amiaza zilei de vineri aproximativ 300 de elevi din clasele V–VIII de la Școala Gimnazială nr. 13...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Escală în literatură, istorie și artă la Aeroportul Internațional Sibiu
Spațiul „Readeron Board” din Aeroportul Internațional Sibiu s-a îmbogățit cu noi volume de carte, datorită unei inițiative susținute...
Actualitate
1 min de citit
acum 10 ore
11 urși „dintr-o lovitură”, pe Transfăgărășan
În ultimii ani, urșii au devenit o prezență obișnuită pe Transfăgărășan, sesiunile foto cu animalele sălbatice fiind sancționate...
Actualitate
1 min de citit