La doar o jumătate de oră de Sibiu se află Tălmăcelul, sat cunoscut pentru obiceiul de a-și „uda Ionii” în fiecare zi de 7 ianuarie. Și cum locuitorii sunt mândri de trecutul lor, într-o casă ridicată în urmă cu mai bine de 100 de ani a fost amenajat Muzeul satului Tălmăcel, loc în care, vineri seara, de Ziua Unirii Principatelor, a avut loc  Șezătoarea Mumelor.

Pentru cine nu știe, termenul de „mumă” face referire, cel puțin în satul străbătut de trei pâraie de munte, la statutul de bunică, însă este utilizat și la adresa mătușilor sau a vecinelor în vârstă. 

15 mume, îmbrăcate în minunatul port popular al Mărginimii Sibiului, au dat roată unei mese pe care au pus plăcintă cu cartofi, minciunele, gogoși, langoși cu brânză, dar și câte un păhărel de rachiu fiert. Căci astfel de adunări sunt sursă de aduceri aminte și bună dispoziție, bucatele fiind însoțite de poezii, cântece, istorioare și, din când în când, câte o sorbitură de rachiu.

Pe când mumele împleteau cu migală și infinită răbdare ciorapi groși din fie de lână, mânuind câte cinci ace, la șezătoare a ajuns și Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, care a răspuns astfel invitației lansate de Mariana Iulia Filimon, organizatoarea evenimentului.

Mumele au fost curioase să afle dacă șefa administrației județene știe să tricoteze: „M-a învățat bunica, nu cred că am uitat”, a răspuns Daniela Cîmpean în timp ce a primit de la muma Paraschiva Stroilă cele cinci ace, ghemul de lână și bucata de ciorap început.

Și, cu adevărat, președinta nu a uitat cum firele vin petrecute pentru a da formă unui obiect de îmbrăcăminte, „juriul” mumelor declarându-se mulțumit. 

Majoritatea mumelor și-au petrecut tinerețea în secțiile fabricii „Firul Roșu” din Tălmaciu, unde au muncit pentru a-și putea crește copii. Acum au nepoți și strănepoți, simt că au dus o viață frumoasă și că satul lor este o perlă în salba așezărilor care alcătuiesc Mărginimea Sibiului. „Am fost printre primii care am avut energie electrică, mașini de prelucrat lemnul, utilaje pentru arat și semănat, pe care le cumpăram din Sibiu, de la fabricile Rieger”, spune  cu mândrie Ilie Rotaru, fondatorul Muzeului Tălmăcel, amintind totodată de vremurile în care sătenii cumpărau vagoane întregi de cărămidă și țiglă de Jimbolia, materiale scumpe însă renumite pentru trăinicia lor.

Atmosfera se destinde. Mumele cântă și chiar recită poezii. Este o atmosferă de cenaclu sătesc, presărată de glume și îndestulată cu bunătățurile din care fiecare se servește după bunul plac. La marginea încăperii arde un foc domol, iar pe plita sobei se coc floricele de porumb. Miroase a iarnă, a casă de bunici.

Rând pe rând se cântă „Mi s-o despocotvit calul”, „Când la război el a plecat”, „Laie Chiorul” și  „Fecior la plug”, se recită versuri care descriu viața satului românesc de odinioară, satirizând moravurile ușoare.

La cei 88 de ani ai săi, Lina Rusu a fost decana de vârstă a șezătorii, în timpul celor trei ore petrecute alături de celelalt mume tricotând de zor la o pereche de șosete, fără a fi măcar nevoită să apeleze la ochelari. 

Și pentru că tot era 24 ianuarie, ziua în care românii sărbătoresc Unirea Principatelor, seara s-a încheiat cu o horă în jurul mesei îmbelșugate și cu promisiunea că într-o seară de iarnă a lunii februarie, mumele se vor prinde din nou la șezătoare, depănând trecutul pentru a făuri noi amintiri.

(M.M.)