FOTO/VIDEO: „Cursa cu rățuște” a atras numeroși sibieni în zona Podului Neculce. Cine a câștigat premiul de 500 euro

Acasa >

Articol

Una dintre cele mai populare și apreciate acțiuni caritabile din Sibiu, ”Cursa cu rățuște” a adunat, sâmbătă, mulți sibieni în zona Podului Neculce de pe Cibin. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ajunsă la cea de a VII-a ediție, competiția organizată în scop caritabil a avut în acest an ca principal scop strângerea de fonduri pentru dotarea și echiparea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Sibiu cu aparatură medicală, la standarde europene, care poate fi utilizată în cadrul mai multor secții. Ca de fiecare dată, toți cei care au dorit să se implice în această acțiune caritabilă organizată de Rotaract Sibiu au trebuit să cumpere pentru suma de doar 10 lei una din rățuștele colorate și să o lanseze pe cursul râului Cibin în mult îndrăgita competiție. Dincolo de scopul caritabil al acțiunii, evenimentul a fost și un prilej de distracție și socializare pentru cei prezenți. Anul acesta câștigătoare a fost rățușca înscrisă în concurs cu numărul 2958. Câștigătorul va primi din partea sponsorilor un premiu în valoare de 500 euro.

”Le mulțumim tuturor participanților, sponsorilor și partenerilor noștri pentru tot efortul făcut, vremea a fost puțin potrivinică, dar ne-am descurcat bine. Felicitări întregii comunități pentru implicare, toți bani strânși vor fi donați pentru dotarea Spitalului Județean Sibiu cu echipamente. Vă mulțumim tuturor și vă așteptăm la următoarea cursă”, a spus, la finalul evenimentului, președintele Rotaract Sibiu, Traian Mitrofan.

”Apreciem în mod deosebit sprijinul și susținerea tuturor sponsorilor principali: Boromir, BearingPoint, GLS, precum și partenerilor noștri: Rotary Sibiu, Ifm, Consilo Web, Sidra, Schwarz, TransAgape, MagicFm, Club 4ever, Prestige Hair by Adina Sabou, City Flowers Sibiu și Escape Room Sibiu", au transmis organizatorii evenimentului. 

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

 

 

 

01 iunie 2024 la 12:27

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 1 oră
Muzeele Sibiului, „călcate” de peste 900 de elevi
În luna aprilie, Primăria Sibiu, Muzeul Național Brukenthal și Complexul Național Muzeal ASTRA au derulat primele activități în...
Cultură
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Viața și opera lui George Enescu, într-un film la Biblioteca ASTRA
Biblioteca ASTRA comemorează miercuri, 70 de ani de la moartea marelui compozitor și violonist român George Enescu, prin...
Actualitate
1 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 19 ore
Șoc în cultura sibiană: Brukenthal schimbă garda! Interimatul lui Chituță, de 969 de zile, încheiat brusc după un ordin de ministru!
O conducere prelungită dincolo de „limitele legii” După 969 de zile în care a condus interimar Muzeul Național Brukenthal...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 21 ore
Minivacanţă cu alegeri şi cu: permise suspendate, alcool la volan şi violenţă domestică
IPJ Sibiu informează că, în perioada 1 - 4 mai, poliţiştii sibieni au desfăşurat 43 de acţiuni, intervenind...
Eveniment
3 min de citit