(FOTO) Tot mai sus! Sibianul Victor Cornea câștigă turneul ATP Challenger 125 de la Oeiras și urcă pe locul 89 în clasamentul mondial de dublu!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Victor Cornea și-a trecut în palmares al cincilea turneu câștigat în 2023 și va fi, de luni, ocupantul locului 89 în clasamentul de dublu ATP, în urcare șapte locuri. Pentru tenismenul sibian, aceasta va fi cea mai bună clasare din carieră.
Cornea și partenerul său de dublu, Franko Skugor, s-au impus, în finala mare a turneului de la Oeiras (Portugalia), în fața principalilor favoriţi, Marcelo Demoliner (Brazilia) și Andrea Vavassori (Italia), cu 7-6 (7/2), 7-6 (7/4), după aproape două ore de joc. În setul secund, Cornea şi Skugor au fost conduşi cu 4-2, dar au revenit, au ratat o minge de meci la 6-5, reuşind să cîştige în tiebreak.
Meciul a avut loc sâmbătă, zi în care Cornea și Skugor jucaseră și semifinala, trecând de perechea Sander Arends (Olanda)/Petros Tsitsipas (Grecia) cu 6-3, 6-2, în 67 de minute.
Victoria din finala de la Oeiras este și cea mai importantă de până acum pentru sportivul legitimat la Tenis Club Pamira pentru că turneul a fost unul de categorie ATP Challenger 125, dotat cu premii în valoare de 145.000 de euro. 
Cornea şi Skugor au fost recompensaţi cu un cec de 8.420 de euro şi 125 de puncte ATP la dublu.

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
23 aprilie 2023 la 15:01
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 ore
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 17 ore
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit