Articol
Weekendul acesta nu oferă doar spectacolul de la Maratonul Internațional Sibiu, ci și un eveniment destinat celor ce apreciază tatuajele. Festivalul Transilvania Tattoo Expo a adus și o premieră în acest an, fiind organizate şedinţe de dresaj canin, de grup, gratuite pe Strada Cetăţii, în faţa Sălii Thalia de cunoscutul instructor canin, Deborah Faoro. Cei care au dorit să-și aducă prietenul patruped fie la dresaj, fie la paradă s-au întâlnit cu alți pasionați de câini și tatuaje. Dacă afară vedetele au fost cățeii, în interiorul Sălii Thalia cei ce au făcut din tatuaj o artă au avut prilejul să împărtășească experiența cu alți cunoscători.
Unul dintre cele mai așteptate momente ale evenimentului se va desfășura sâmbătă seara, de la ora 20.00, pe Strada Cetăţii, unde va avea loc în premieră Parada Tatuajelor şi a Căţeilor. (D.B.)