(FOTO) ”Spectatori” de lux pentru Sebi Barbu și Bogdan Iancu pe recunoașterile de la Raliul Argeșului: o familie de ursuleți!

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pilotul Sebastian Barbu și copilotul său, Bogdan Iancu, au avut parte, și în acest an, de reîntâlnirea cu mai mulți urși de pe Transfăgărășan, la recunoașterile pentru Raliul Argeșului, care va avea loc weekendul acesta. Cei doi sibieni au fost urmăriți de pe marginea traseului de mai mulți urși care nu au fost deloc speriați de zgomotul produs de mașinile de recunoașteri, dimpotrivă, apropiindu-se chiar de unele dintre acestea.

Custom Image

”Anul ăsta am văzut patru urși, mai mulți decât în anii precedenți. Pe o parte a drumului era o ursoaică, iar puii, pe cealaltă. Am văzut un alt urs și destul de jos, în traseu. Nu se sperie, chiar se apropie, curioși, sperând să primească ceva de mâncare”, povestește copilotul Bogdan Iancu.

Custom Image

”S-au apropiat de unele mașini care aveau geamurile jos. Sunt obișnuiți cu lumea, nu se sperie, nu îi sperie huruitul motoarelor. Sperăm să nu apară în drum, pe perioada raliului, ar fi păcat, dar și periculos”, spune și pilotul Sebastian Barbu.

Custom Image

Autor
19 mai 2022 la 18:48

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(FOTO) Firma sibiană care a construit noul ”Municipal” din Parcul Sub Arini va ridica viitorul stadion de 32.000 de locuri al Timișoarei
Oferta depusă de Asocierea dintre Con-A Operations, ca lider, împreună cu Prodesign Engineering & Construction, Con-A și Con-A...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Doi minori din Alțâna au plecat după lemne de foc și nu s-au mai întors acasă! Amplă acțiune de căutare!
La nivelul IPJ Sibiu este în desfășurare o amplă acțiune de căutare a doi minori, ambii în vârstă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Cifre impresionante pentru Tiago Goncalves și Căbuz. Portughezul, cele mai multe centrări. Goal-keeper-ul lui Hermannstadt, în topul celor mai buni portari din Superligă
Portughezul Tiago Goncalves conduce detașat în ierarhia jucătorilor cu cele mai multe centrări din Superliga. Fundașul stânga transferat...
Actualitate
2 min de citit