FOTO Șantierul pentru amenajarea celor 3,6 km de piste de biciclete pe malurile Cibinului avansează

Acasa >

Articol

Unul dintre cele mai mari șantiere ale Sibiului, amenajarea malurilor râului Cibin, avansează într-un ritm alert, iar la final va oferi sibienilor posibilitatea de a merge cu bicicleta sau de a se bucura de zona de promenadă oferită de această investiție. Custom Image Custom Image

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La finalul lucrărilor, finanțate cu fonduri europene, vor exista 3,6 km de pistă pentru biciclete, cu rampe auto rulante pentru urcarea sau coborârea bicicletelor în zona piațetei care se va amenaja lângă podul peste Cibin de pe șoseaua Alba Iulia.

Va exista, pe întregul traseu, un sistem de iluminat public ecologic, cu LED, alcătuit din peste 160 de stâlpi. Corpurile de iluminat vor fi conectate la un sistem de telegestiune (comandă de la distanță), vor fi dotate cu senzor de prezență pentru economisirea electricității. 11 stâlpi vor fi dotați cu echipamente care vor asigura accesul gratuit la internet, prin WiFi. Custom Image Custom Image

Două pasarele ciclo-pietonale, ambele cu acces în strada Viitorului, una amplasată la intersecția străzilor Viitorului – Mureșului – Crișului și una amplasată la confluența pârâului Rossbach cu râul Cibin vor fi amenajate.

Vor exista cinci puncte de belvedere și tr3ei zone de relaxare amplasate în zona străzilor Malului, Cibinului, Viitorului, în care se vor instala 65 de bănci, dintre care câteva vor fi dotate cu elemente smart. Custom Image Custom Image

Vor fi plantați 330 de arbori (sălcii și mesteceni) și peste 7.000 mp însămânțați cu gazon. Plantările sunt programate să se efectueze în această toamnă, în funcție de evoluția lucrărilor.

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

07 septembrie 2022 la 12:15

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 41 minute
Polițiștii caută o tânără de 19 ani, din Ighișul Nou, dispărută de la domiciliu
Polițiștii sibieni au fost sesizați, miercuri după-amiază, de către o femeie cu privire la faptul că în jurul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 ore
Săptămâna viitoare încep lucrările la segmentul Mârșa – Arpaș al autostrăzii Boița – Făgăraș. Este cel mai scump lot de lucrări
Cu o valoare de 1,54 miliarde de lei, fără TVA, segmentul de autostradă dintre Mârșa și Apoldu de...
Eveniment
4 min de citit
acum 3 ore
Marea Lojă Națională din România aniversează 145 de ani de la „Aprinderea Luminilor”
În zilele de 9 și10 mai, Bucureștiul devine gazda unui eveniment aniversar de amploare, la care vor participa...
Eveniment
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Prima ediție din acest an a târgului destinat exclusiv produselor de artizanat, în perioada 17-18 mai. Albul pune stăpânire pe Piața Huet
Primăria Municipiului Sibiu reia evenimentul Artizan Huet, dedicat exclusiv produselor de artizanat. Prima ediție din acest an se...
Actualitate
2 min de citit