(FOTO) ”Lupișorii”, prea cruzi pentru o vânătoare atât de mare! Vedi Napoli…

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Față de meciul precedent, cel pierdut cu 4-0 în Ștefan cel Mare, Gazul a mai pierdut câțiva jucători. Sâmbătă, împotriva ”Științei” familiei Mititelu, în rândul ”lupilor negri” nu s-au mai regăsit portarul Buzbuchi, Nasser Chamed și Dobrescu, locul acestora fiind luat de alți juniori din propria ogradă.

Custom Image

Flavius Boroncoi, team managerul echipei, i-a debutat, din primul minut, pe portarul Bumbar și pe Țala, fundașul de doar 17 ani, născut 2004, iar în partea a doua au mai intrat Covaci și Câmpean.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Custom Image

Oltenii s-au instalat din primele minute în jumătatea adversă de teren și au deschis scorul la prima acțiune mai consistentă, italianul Compagno reluând pretențios, cu stângul, în dreapta lui Bumbar, o minge trimisă în centrul careului de Baeten ('8).

Custom Image

Mai mult de-atât n-au reușit jucătorii lui Napoli, care au presat, au presat și iar au presat, dar s-au lovit de o apărare bine pusă în scenă de căpitanul Matricardi, argentinianul fiind de departe cel mai experimentat jucător din lot.

Custom Image

Doar Bradley Diallo, fotbalistul care și-a început aventura în România la Mediaș, a mai dat ușoare emoții tinerilor medieșeni, însă a trimis prea înalt, cu capul, în urma unui corner ('20).

Gaziștii au replicat palid, prin Gabriel Țala, care a ratat ținta, din afara careului mare ('38).

Custom Image

”Centralul” Cătălin Popa a dictat o ”indirectă” de la 7-8 metri, la o fază în care Kanda, presat de un adversar, a trimis spre propria poartă, iar Bumbar s-a culcat pe minge, reținând-o la piept ('45). Asamoah a șutat însă în blocaj și oltenii au intrat doar cu avantaj minim pe tabelă la vestiare.

Custom Image

La revenirea de la cabine, echipa lui Napoli a reluat asaltul la poarta Mediașului și Asamoah a încercat să se revanșeze pentru ratarea din finalul primei reprize, însă Bumbar a reținut de fiecare dată ('53, '54).

Tânărul goal-keeper al Gazului n-a mai avut însă ce face la șutul lui Albu, din marginea careului de 16 metri, la colțul lung ('55).

Custom Image

Gaziștii ar fi putut reintra în joc la o fază în care Francisco a verticalizat pentru Gașpar, dat tânărul atacant s-a precipitat și a șutat mult alături, la prima bară, din colțul careului de 6 metri ('59).

Custom Image

Și tot lipsa de experiență a ”închis” definitiv meciul. Fundașul dreapta Maxim l-a faultat pe Huyghebaert în propriul careu și Claudiu Bălan a făcut 3-0 de la punctul cu var fix la jumătatea reprizei secunde.

Custom Image

Până la final nu s-a mai întâmplat mare lucru. Oltenii ar fi putut face scor, dar au luat, cum se spune, piciorul de pe pedala de accelerație, în vreme ce mânjii lui Boroncoi au alergat după golul de onoare, în zadar însă.

Custom Image

Restul evenimentelor s-au petrecut tot la buturile apărate de Bumbar. Claudiu Bălan ar fi putut face ”dubla”, dar a trimis peste transversală, cu capul ('75), apoi goal-keeper-ul Gazului a avut o excelentă intervenție, de moral, la reluarea din apropiere a lui Campagno ('86), pentru ca apoi să respingă în corner la șutul lui Bușu, fundașul născut în Cetatea Banilor și care, într-o vreme, a trecut și pe la Mediaș ('90).

Custom Image

Cam așa s-a scris istoria unui meci inegal, cum de altfel vor fi toate pentru medieșeni de-acum încolo. Jucătorilor lui Napoli li s-au potrivit foarte bine expresia mult prea întrebuințată rostită de Iulius Cezar, ”Veni, vidi, vici”. În ceea ce-i privește pe medieșeni, ”Vedi Napoli… e poi muori”. Cam asta va fi soarta Gazului. Din nefericire!

GAZ METAN MEDIAȘ – FC ”U” CRAIOVA 1948 0-3 (0-1)

Au marcat: Andrea Compagno ‘8, Alexandru Negru ’55, Claudiu Bălan ’68 – penalti.

GAZ METAN: 1. Simion Bumbar – 98. Cristian Maxim, 27. Ismael Kanda (24. Cristian Câmpean ’88), 25. Patricio Matricardi (cpt.), 2. Gabriel Ţala (20. Răzvan Covaci ’46) – 8. Francisco Junior, 34. Petru Iancu – 70. Raul Şteau (13. Felix Mathaus ’73), 19. Călin Harfaş (14. Eduard Avram ’46), 11. Paul Costea – 15. Ramon Gaşpar (5. Vlad Domşa ’81). Antrenor: Flavius Boroncoi. Rezerve neutilizate: 99. Erik Grosz, 23. Denis Ursu, 77. Lucian Noian.

FC ”U” CRAIOVA 1948: 31. Robert Popa – 2. Alexandru Negru, 4. Dominik Kovacic, 13. Bradley Diallo (cpt.), 5. Jeremy Huyghebaert (23. Sorin Buşu ’79) – 24. William Baeten (88. Francois Marquet ’57), 77. Samuel Asamoah (16. Marian Pop ’72), 8. Dragpoș Albu (10. Juan Francisco Bauza ’57), 30. Benjamin Van Durmen (51. Sekou Sidibe ’72) – 9. Claudiu Bălan, 33. Andrea Compagno. Antrenor: Nicolo Napoli. Rezerve neutilizate: 1. Sorin Moroșanu, 3. Lorenzo Paramatti, 27. Torell Ondaan, 15. Alexandru Blidar.

Arbitru: Cătălin Popa (Pitești). Asistenți: Alexandru Vodă (Alba Iulia), Ionuţ Marius Bobe (București). Rezervă: Szabolcs Kovacs (Carei/Satu Mare).

Observator CCA: Marcel Savaniu (Brașov).

Observator LPF: Iulius Nemțeanu (Ghermănești/Ilfov).

Cartonaşe galbene: Francisco Jr. ’78 / Asamoah ‘61.

Cartonașe roșii: – / -.

Raportul șuturilor: 2-21 (pe poartă 0-9). Cornere: 0-6. Ofsaiduri: 0-0. Raportul faulturilor: 21-16.

 

 

Autor
27 februarie 2022 la 15:50
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 4 ore
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Aria PLUS, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
5 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 zile
Trei zile de „luptă” pentru Cupa României la Baschet în Fotoliu Rulant
În acest weekend, Sibiul devine capitala baschetului în scaun rulant. Sibienii sunt așteptați la Sala Transilvania să îi...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Cupa Mediașului la Kickboxing (ediția a VI-a)
Sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 10, la Sala Sporturilor „Octavian Șerban” din municipiul Mediaș se va desfășura...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Flashmob „România Dansează”, la Mediaș
Municipiul Mediaș se va afla printre localitățile care vor găzdui sâmbătă, 14 iunie, flashmob-ul „România Dansează”, un eveniment...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter încheie sezonul Ligii a IV-a cu 72 de puncte, din 78 posibile. Birț: ”Parcursul nostru demonstrează că avem calitate, băieții au căpătat încredere, au acumulat experiență”
Președintele clubului FC Inter, a cărei echipă a câștigat un nou titlu județean după un parcurs aproape perfect,...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Interul, noua campioană județeană, și FC Avrig se întâlnesc în finala Cupei României. Sâmbătă, intrare GRATUITĂ pe ”Municipal”
După ce au cucerit titlul de campioni județeni, câștigându-și dreptul de a participa la barajul pentru promovarea în...
Eveniment
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 4 zile
Și Ciprian Biceanu continuă la FC Hermannstadt. Acord pe încă un sezon
Gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că încă un jucător a semnat prelungirea contractului. Este vorba despre mijlocașul...
Sport
1 min de citit