Focar de pestă porcină într-o fermă cu aproape 20.000 de animale la Avrig

                                   Un focar de pestă porcină africană a fost descoperit săptămâna aceasta într-o exploatație de porci domestici din Avrig, care are 19.837 de animale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Este al șaselea focar de pestă porcină africană care evoluează în județul Sibiu de la începutul anului, după cele identificate la două fonduri cinegetice și în gospodării din comunele Arpașu de Jos, Boița și Merghindeal.

Autoritățile au stabilit o zonă de protecție în jurul focarului din localitatea Boița, cu o  rază de 3 km, ce include localitățile Avrig și Săcădate din județul Sibiu, de asemenea, o zonă de supraveghere în jurul focarului, care se întinde pe o rază de 10 km, cuprinde și zona de protecție și include localitățile Mârșa, Porumbacu de Sus, Porumbacu de Jos, Bradu, Glâmboaca, Nucet, Sărata, Cornățel, Racovița, Colun și Scoreiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

In zonele de restricții este interzisă: sacrificarea porcilor fără anunțarea medicului veterinar, circulația animalelor deținute din speciile listate (porcina), dinspre unități din zona de restricții; circulația animalelor deținute din speciile listate înspre unități din zona de restricții; repopularea cu vânat din speciile listate; târguri, piețe, expoziții și alte situații în care sunt adunate la un loc animalele deținute din speciile listate, inclusiv colectarea și dispersarea acestor specii; circulația cărnii proaspete, organelor, produselor din carne obținute de la animale deținute și sălbatice din speciile listate, dinspre abatoare sau unități de manipulare a vânatului din zona de restricții, precum și alte restricții prevăzute în Planul de măsuri.

De asemenea, este obligatorie anunțarea medicului veterinar de liberă practică, în cazul apariției oricărui semn de îmbolnăvire la porcine.

Pentru a reduce pericolul de răspândire a acestei boli în efectivele de porcine învecinate, toți porcii din exploatația afectată vor fi uciși de îndată sub control oficial și într-un mod prin care să se evite orice risc de propagare a virusului pestei porcine africane atât în timpul transportului, cât și în timpul uciderii.

Personalul implicat în controlul bolii se asigură de DSVSA SIBIU, Unitatea Locală de Sprijin (ULS) Avrig. Echipamentele necesare combaterii focarului sunt asigurate de DSVSA SIBIU. Prima dezinfecție a fost deja realizată.

Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu, Inspectoratul Județean de Jandarmerie al județului Sibiu, alte instituții cu competențe de control contribuie, conform atribuțiilor legale, la realizarea măsurilor de control pe întreg teritoriul județului, dar cu precădere în zonele afectate de pesta porcină africană la porcii domestici și mistreți, respectiv pe căile de comunicație rutieră din județul Sibiu, potrivit unui comunicat de presă al Instituției Prefectului.

12 februarie 2022 la 07:49
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 4 ore
De la caniculă la ploaie într-o singură săptămână. Aşa spune prognoza pentru săptămâna ce începe
În săptămâna ce va începe, pentru judeţul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă....
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 2 zile
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit