Articol
Autoritățile din Sibiu au confirmat un focar de pestă porcină africană într-o gospodărie din localitatea Presaca, comuna Păuca. 11 porci au fost uciși.
În urma confirmării focarului, miercuir a avut loc ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Sibiu. În cadrul ședinței s-a prezentat și aprobat planul de măsuri privind combaterea focarului de pestă porcină africană. Astfel, s-a instituit în jurul focarului o zonă de protecție de 3 km, pe raza localității Presaca; pe fondurile de vânătoare FV 17 Sângătin, FV 18 Păuca, din județul Sibiu, FV 43 Vingard, din județul Alba. De asemenea, pe o raza de 10 km în jurul focarului, se instituie o zonă de supraveghere, care include si zona de protecție, pe raza localităților: Păuca Broșteni, Bogatu Român, Armeni, Alămor, Gusu, Ludoș, și Sângătin, dar și fondurile de vânătoare FV 19 Ocna Sibiului, din județul SIBIU, și localitățile Boz, Doștat, Spring, Ungurei și Roșia de Secaș, precum și fondul de vânătoare FV 44 Ohaba, din județul Alba.
În aceste zone, instituțiile parte a CLCB cu atribuții în controlul bolii vor aplica măsurile stabilite in legislația comunitară specifică: regulamentul (UE)2016/429 al Parlamentului European si al Consiliului privind bolile transmisibile ale animalelor și Regulamentul Delegat (UE) 2020/687 al Comisiei de completare a Regulamentului 429/2016 în ceea ce privește normele de prevenire si control al anumitor boli listate.
Instituția însărcinată cu dirijarea, monitorizarea măsurilor de control si raportarea periodică în CLCB a progreselor obținute este Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, prin directorul executiv.
„Nerespectarea acestei dispoziții reprezintă încălcarea legii și se sancționează în conformitate cu prevederile H.G. 984/2005 cu modificările ulterioare. Evaluarea animalelor și produselor se va derula conform Hotărârii de Guvern nr. 1214 din 7 octombrie 2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor. În cazul acestui focar, în funcție de rezultatul anchetei epidemiologice efectuate de medicul veterinar oficial, se va acorda despăgubirea suinelor, pentru exploatația in cauză, conform legislației in vigoare”, spun reprezentanții Prefecturii Sibiu.
Potrivit acestora, s-a decis uciderea suinelor existente în exploatație la momentul acesta. Este vorba despre 11 capete porc gras, prin metoda „ucidere prin asomare cu pistol cu glonț captiv și decerebrare prin spinalizare”, acțiune derulată miercuri.
Neutralizarea cadavrelor rezultate din controlul bolii se va realiza prin ecarisare alternativă, îngropare în situ, pe raza localității Presaca, acțiune urmată de dezinfectii repetate, realizate de către reprezentanții DSVSA Sibiu.
Cum a apărut focarul
În după-amiaza zilei de 29 noiembrie, medicul veterinar de liberă practică împuternicit de la CSV Pauca, s-a deplasat în exploatația din Presaca, comuna Păuca, după ce a fost notificat de proprietar privind instalarea unor semne clinice la trei din cei 19 porci din gospodăria sa. Este vorva de decubit, inapetență, diaree. S-a instituit un tratament cu antibiotice și antiinflamatoare.
În 30 noiembrie, s-au înregistrat primii trei porci morți. De la aceste animale s-au recoltat probe de seturi de organe care au fost trimise la DSVSA Alba, în vederea efectuării examenelor de laborator. Alți cinci porci au murit în perioada 30 noiembrie –4 decembrie 2023.
Neutralizarea cadavrelor s-a realizat prin ecarisare alternativă, îngropare în situ, pe raza localității Presaca.
Examenul virusologic efectuat pe probele recoltate a fost pozitiv, conform B.A. 13731/04.12.2023 emis de către LSVSA Alba.
Potrivit reprezentanților Prefecturii Sibiu, acesta este primul focar de pestă porcină africană, declarat pe raza județului Sibiu în acest an.