Florin Cîţu a demisionat din funcția de președinte al PNL

Acasa >

Articol

Președintele PNL, Florin Cîțu, a demisionat, sâmbătă, din funcția de președinte al Partidului Național Liberal. Încă un apropiat al său, ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, și-a dat demisia din funcția de secretar general.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Nu am avut șansa că vorbesc cu colegii mei, din păcate nu au vrut să participe la ședință, singura convocată statutar. Păcat că PNL arată astăzi că nu respectă statutul”, a declarat Florin Cîțu după şedinţa Biroului Executiv al partidului, la care liderii filialelor locale nu s-au prezentat.

Cîțu a înregistrat demisia la partid.

Întrebat de jurnaliști dacă demisionează și de la șefia Senatului, Florin Cîţu a răspuns: „Nu. Acolo sunt alte discuții, vom vedea ce se întâmplă și acolo”.

Întrebat, de asemenea, dacă are ceva să își reproșeze, Cîțu a răspuns că „această coaliție cu PSD pentru mine nu a fost un lucru natural, a fost greu de digerat”, apoi, întrebat dacă ar fi putut rămâne la conducerea PNL, în cazul în care nu ar fi existat coaliția cu PSD, Cîțu a spus „cred că da”.

Liderii a 39 de organizații județele PNL au decis, vineri, convocarea, duminică, a Consiliului Național în ședință extraordinară, pe agenda căreia se va afla convocarea și organizarea Congresului Extraordinar : „O situație de criză impune măsuri de criză. PNL are nevoie de un nou management”.

 

Vîlceanu vrea să plece și de la minister

 

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a spus că vrea să plece și de la minister. El a anunțat că zilele viitoare va avea o discuție cu premierul Nicolae Ciucă și ar vrea să își înainteze demisia.

Vîlceanu a spus că a pornit la drum într-o echipă care se baza și pe încredere, iar în momentul acesta „nu mai putem vorbi de acest gen de încredere”.

 

Autor
02 aprilie 2022 la 10:39

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
(FOTO) Trofeul Festivalului ”Lucreția Ciobanu” pleacă la Giurgiu. Visul maestrului Ioan Macrea, împlinit după șase decenii…
Ediția a VIII-a a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc ”Lucreția Ciobanu” a adus pe scena Centrului Cultural ”Ion...
Actualitate
5 min de citit
acum 9 ore
Muzeul în care se minunau academicienii români, s-ar fi mutat americanii, iar chinezii salutau „prietenia dintre popoare”
Între cele peste 1.500 de obiecte care formează colecțiile Muzeului Etnografic Rășinari, am găsit „Cartea de aur” în...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
1 Mai la Sibiu: de la Ziua Muncii, la o zi liberă: „Nu găseai mici și cârnați așa de ușor”
„Ziua Muncii” s-a transformat de-a lungul anilor, dintr-o zi de sărbătoare populară, într-o o zi liberă de relaxare....
Actualitate
3 min de citit