„Florile Oltului” – rampă de lansare pentru tinerii interpreți de muzică populară

În ultimul sfârșit de săptămână al acestei luni, Casa de Cultură a orașului Avrig va fi gazda ediției 2025 a Concursului Național de Interpretare a Muzicii Populare „Florile Oltului”, eveniment ce va propune iubitorilor de folclor un format nou dar aceeași pasiune pentru cântecul popular românesc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Florile Oltului”, unul dintre cele mai longevive festivaluri folclorice organizare la noi în țară, ajuns în acest an la cea de-a 52 ediție, revine începând cu acest an, la „gazda” primelor ediții, structura evenimentului fiind, de asemenea, mai aproape față de cea gândită inițial prin organizarea acestuia.

La concursul dedicat tinerilor interpreți de muzică populară vor participa 15 concurenți, interpreți veniți din toate colțurile țării. Evoluția acestora este programată pentru ziua de sâmbătă, 28 iunie, începând cu ora 17.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Duminică, în cea de-a doua zi a evenimentului, tot de la ora 17, este programată Gala Premiilor „Florile Oltului” 2025, spectatorii prezenți urmând a afla laureații concursului.

În afara competiției pentru tinerii soliști de muzică populară, în programul manifestării au fost incluse recitaluri susținute de nume consacrate ale folclorului românesc (Robert Târnăveanu, Traian Stoiță, Bogdan Boeriu, Ariana Nectaria Dondea), dar și diverse suite de jocuri populare, ce vor fi prezentate de Ansamblul Folcloric „Purtata Avrigului”.

Prezentarea spectacolului va fi asigurată de Bogdan Boeriu și Traian Stoiță.

Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Populare „Florile Oltului!” este organizat de Primăria și Consiliul Local Avrig, Iar Consiliul Județean Sibiu asigură cofinanțarea evenimentului.

Anul acesta, s-a renunțat la organizarea sărbătorii „Florile Oltului” în aer liber, la baza sportivă a orașului, în locul acestui eveniment urmând a se organiza, în premieră, „Zilele Avrigului” (19 – 20 iulie).

Autor
20 iunie 2025 la 11:58
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 minute
O bucată de os de peste 1 cm a fost extras din plămânul unui pacient la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
Echipa medicală a Laboratorului de Explorări Funcționale și Endoscopie Bronșică din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, a reușit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 minute
Rezultate bune la BAC-ul de anul acesta: cam 80% promovabilitate. Liceul din Târnava a avut 100% promovabilitate, peste liceele de elită din Sibiu
Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu a anunţat că Ministerul Educației și Cercetării a centralizat, vineri, rezultatele din prima sesiune...
Actualitate
3 min de citit
acum 19 minute
Săcădățenii mulțumesc pompierilor pentru curaj și profesionalism
Mai mulți cetățeni  din Săcădate ne-au contactat, în cursul zilei de vineri, pentru a ne ruga să facem...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 52 minute
Ilie Bolojan, noul premier al României: un lider discret, cu reputația unui administrator eficient
Ilie Bolojan, desemnat astăzi în funcția de prim-ministru al României, este considerat de mulți drept unul dintre cei...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
O zi, trei evenimente pentru poliţie: furt, accident şi conducere fără permis
IPJ Sibiu informează că, ziua de joi, 19 iunie, a întregistrat trei evenimente unde a fost necesară prezenţa...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 oră
Reabilitarea străzii Sibiului vine cu restricții de circulație pentru două luni, la Cisnădie
De luni, 23 iunie, la Cisnădie vor începe lucrările de reabilitare și modernizare a străzii Sibiului. Ca urmare, pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Filarmonica Sibiu câștigă al 19-lea proces împotriva sindicatului
Curtea de Apel Alba Iulia a confirmat definitiv legalitatea sancțiunii disciplinare aplicate vicepreședintelui SAIFS, a transmis Filarmonica de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 24.06.2025 NEMSA, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 ore
Pod nou și modern peste pârâul Ighiș, în Mediaș
Începând de joia trecută, podul peste pârâul Ighiș, situat pe strada cu același nume din municipiul Mediaș, a...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Două proiecte culturale, depuse de Primăria Racovița, au obținut finanțare maximă
Autoritățile locale din Racovița vin cu vești bune pentru locuitorii din Racovița și Sebeșu de Sus: două proiecte...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 ore
V-ați săturat de oraș? Petreceți o săptămână în Creasta Făgărașilor!
Iubitorii drumețiilor au ocazia de a face o excursie de-a lungul Crestei Munților Făgăraș pe durata a șapte...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Site fals care imită platforma ANAF: atenție la tentativele de fraudă!
O platformă electronică falsă îi poate induce în eroare pe români, încercându-se să li se inducă ideea ca...
Actualitate
2 min de citit