Săptămâna aceasta stă sub semnul Sfântului Calinic de la Cernica, pe 11 Aprilie. Dar con­tând că Duminică am vorbit de sfânta Maria Egipteanca, cea care a trăit o experienţă Dum­nezeiască în pustiul de dincolo de Iordan, după o viaţă de 37 de ani în lume, şi că duminica vii­toare avem Floriile, iată bogăţie de simboluri şi semnificaţii spirituale. Unde mai pui că la Răşinari avem Sâmbătă ca întotdeauna după Revoluţia din 1989 ,,Procesiunea Festivă" a copiilor care poartă ramuri de sălcii prin comună spre biserici pe care răşinărenii o numesc
,,Viftania, frumos nume". Copiii cântă un vers anume din care:

,,Lazăr, Marta şi Maria / Din oraşul Viftania,/ Vrând ei să se învrednicească/ Ca Domnului să slujească…"

,, Călători din cale lungă/ Cu ucenicii- împreună /Pănă la Viftania,/ La Marta şi la Maria"

Este un vers unic în România, dar sunt şi texte biblice la toţi evangheliştii despre Intrarea lui Iisus în Ierusalim. Ajuns în templu după ce face rugăciunea ca orice bun evreu, Iisus proro­ceşte căderea templului şi dărâmarea Ierusalimului. Luca consemnează: ,, nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării mele". 19,44. Acest cuvânt s-a împlinit . Îl legăm de:

ROMA celor 7 coline

În anul 70, de la Hristos Titus generalul tânăr şi viitor împărat, fiul lui Vespasian a cucerit Ieru­salimul pentru că evreii se răs­culau mereu. A dărâmat templul lui Solomon şi zidurile. A rămas doar zidul pe care evreii actuali şi turiştii îl plâng şi îşi pun bile­ţele- pomelnic în crepăturile lui.

E zidul plângerii

Cu robii evrei şi cu blocurile de piatră s-a construit la Roma în 8 ani COLOSSEUM. L-am văzut în Pelerinajul care l-am fă­cut la Roma. Rămâne o dovadă a Măiestriei arhitecturale, a rezis­tenţei zidurilor din cără­midă, piatră şi un mortal special care toate au înfruntat vremurile, dar în acest stadion împrejmuit zidul, zeci de mii de creştini în vremea persecuţiilor începând cu persecuţia lui Nero.

Creştinii martiri au sfinţit cu sângele lor Colosseumum, aşa încât iată că a rezistat 2 milenii.

MEMENTO MORI

A plecat la ceruri Traian Stă­nescu, om de o rară omenie şi prietenie, legat de comuna Răşi­nari prin faptul că era căsătorit cu Ilinca Tomoro­vea­nu, nepoată a poetului Octavian Goga. S-a născut la 27 Martie în Făget, judeţul Timiş, a studiat în Bucureşti la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematrografică, absolvind în 1961. A fost repartizat la Teatrul de stat din Piatra Neamţ, unde a jucat până în 1964.

Un rol memorabil a făcut în piesa ,,Domnişoara Anastasia", îl joacă pe Vulpaşin. Vine în Bucureşti la Teatrul Giuleşti apoi la Teatrul Mic iar din 1968, ajunge la Teatrul Naţional I. L. Caragiale unde lucrează până la pensie. A jucat în multe filme pe care le găsim mereu pe ecra­nele televizorului. Pentru mine mai plăcute sunt filmele isto­rice,, Misterele Bucureştilor",
,,Masca de argint" , ,,Colierul de Turcoaze" Traian Stănescu juca rolul ,, Sefului Poliţiei " ( Agia),  Aga Vilara.

Pentru mulţi, inclusiv pentru mine care respect şi epoca dinainte de '89, Traian Stă­nescu era prezentatorul şi recitatorul marilor spectacole date la Televiziunea Română cu diferitele ocazii patriotice.

Era un recitator cu o voce plăcută de bas-bariton şi profundă cu reverberaţii parcă dintr-o biserică.

Recita pe Mihai Eminescu, despre care ştia că fusese găzduit în Răşinari, la casa preotului Iosif Goga. Precizez în acest moment că de multe ori în curtea Casei Goga la simpozioanele organizate an de an dar şi alte, ori când eram invitat de Traian şi Ilinca la chioşcul vechi – filigorie  şi curtea era plină fie de actori veniţi din Bucureşti fie de copii, Traian recita şi ne umplea sufletele de bucurie. Era un iubitor al oame­nilor din Răşinari, pe care el îi saluta mai întâi, fapt pentru care era şi el iubit de răşinăreni. Ţin minte că în 2001, în luna Iunie s-a născut în curtea parohială chiar de ziua mea de naştere un mânz pe care l-am botezat Pit. Era în ajun de Sîn Petru. A venit în iulie ca de obicei familia Traian Stănescu şi Ilinca cu fiul Mihai şi auzind că avem un mânz au venit toţi la vedere. Traian a făcut fotografii. Din Bucureşti mi-a trimis un plic cu poza mânzului Pit pe care am pus-o la loc de cinste şi am multiplicat-o. Era un bun călăreţ, doar jucase în filme. Altădată a aflat că medicul veterinar va castra câţiva armăsari, printre care îl programasem şi pe bietul Pit care avea 4 ani şi era foarte nă­răvaş. Cu o zi înainte într-o discuţie cu Traian îmi făceam un proces de intenţie şi con­ş­tiinţă zicând că nu sunt făgă­răşan adevărat care am crescut cu cai doar vara în vacanţe dar era destul şi uite că pe Pit tre­buie să preschimb din armăsar în cal. Traian Stănescu a pe­cetuit soarta spunând, decât să te omoare sau să te schilo­deas­că mai bine la veterinar cu el. Ne-am dus deasupra satului pe Fântânele, unde era o poiană şi au venit toţi bărbaţii cu armăsarii lor. Operaţia a durat ore. Traian a asistat cu viu inte­res. Apoi ne-am cinstit cu un vin bun.

În acea zonă a Răşinarilor,  Traian Stănescu şi-a cumpărat o grădină şi visa să cons­truiască o casă cum văzuse el undeva prin Maramureş, o casă din lemn. Eu îi spuneam că este piatră destulă  în cariera de la Turnul Roşu şi ne vom duce să aducem de acolo, că e o piatră vânătă tare. Într-o noapte de august am făcut un taifas doar noi doi chiar în pivniţa de sub Casele Goga. Eu îmi lua­sem acordeonul şi cântam din cântecele poetului. Traian apre­cia aceste cântece. Îmi spunea că la poezia ,, Sus la crâşmă în dealul  Mare " chiar poetul Octa­vian Goga a compus muzica. Sunt multe amintirile cu Traian Stănescu, cu care mă salutam totdeauna cu: ,, Sărut mâna pă­rinte" şi prin telefon şi faţă către faţă. Ştiu că o iubea şi o preţuia ca soţ pe doamna Ilinca în mod deosebit. Am fost de câteva ori şi în locuinţa lor din Bucureşti de pe strada Sofia, între Statuia Aviatorilor şi Piaţa Dorobanţi unde este Statuia Lupoaica. În toamna lui 1993 când am vândut cartofi produşi la Alţîna, în piaţa Dorobanţi am mâncat la familia Stănescu. Moartea soţiei Ilinca i-a produs nu numai durerea inevitabilă ci şi începu­tul unei stări sufleteşti şi trupeşti care vizibil dovedea că nu ar mai vrea să trăiască. Deşi era creştin şi când erau la Răşinari veneau duminica la biserică, totuşi nu s-a luptat să ajungă nonagenar. Iată că pleacă din această lume doar la 82 de ani. Traian Stă­nescu, domnule Traian eu şi prin mine toţi răşinărenii îţi spu­nem că te-am iubit şi apreciat, că ne vom ruga de acum înainte aşa cum ne rugăm şi pentru doamna Ilinca. Mergi în pace în Cerurile unde îngerii cântă şi ei Viftania, Osana lui Dumnezeu. La revedere, domnule Traian. Pe când vom veni şi noi în lumea Drepţilor.

Post scriptum: Traian Stă­nescu a primit de la preşe­dintele Ion Iliescu în 7 februa­rie 2004, ordinul Meritul Cultural în grad de Co­mandor. Mai spun ne expri­măm condoleanţe şi cuvinte de întărire fiului Mihai cu familia Stănescu, noi răşinărenii şi sibienii.

  Preot, Streza Nicolae