Fetiță de 5 săptămâni, găsită abandonată într-un șanț la intrarea în localitatea Boarta

O fetiță în vârstă de 5 săptămâni a fost găsită de un bărbat, marți dimineața, abandonată într-un șanț din localitatea Boarta.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„În jurul orei 09.30, un bărbat a sesizat polițiștii Postului de Poliție Șeica Mare cu privire la faptul că a găsit un copil mic, într-un șanț de pe marginea DJ 141A, la intrarea în localitatea Boarta. La fața locului, polițiștii au constatat că este vorba despre o fetiță de vârstă fragedă, mama acesteia fiind identificată și depistată în foarte scurt timp”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

Este vorba despre o tânără în vârstă de 22 de ani, din localitatea Târnava.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mama și fiica au fost transportate la Spitalul Municipal Mediaș, fetița în vârstă de 5 săptămâni rămânând internată.

Reprezentanții DGASPC au fost anunțați cu privire la cele constatate de către polițiști, care au declanșat verificări în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale în consecință.

„SAJ Sibiu a primit un apel cum că o fetiță de 5 săptămâni a fost găsită abandonată pe marginea drumului în apropiere de localitatea  Boarta. Agenții de Politie sosiți și ei la fața locului au transportat fetița la postul de Poliție din Axente Sever, unde Ambulanța trimisă de la Mediaș a găsit o fetita de 5 săptămâni. Starea medicală a fetiței era relativ bună, fără mărci vizibile traumatice și fără semne de hipotermie. Echipajul SAJ a transportat fetita la Pediatrie Medias pentru investigații suplimentare”, spune asistentul medical pr. Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu.

Reacția DGASPC

„Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu a fost sesizată în data de 07.03.2023 de către reprezentantul Postului de Poliție Axente Sever, cu privire la găsirea unui minor în vârstă de aproximativ 1 lună (5săptămâni), care a fost abandonat într-un șanț pe DJ 141A la intrarea în localitatea Boarta, dinspre Șeica Mare. Reprezentanții DGASPC Sibiu s-au deplasat în regim de urgență la sediul Poliției Târnava pentru a discuta cu mama minorului, care a fost identificată de reprezentanții Poliției, ocazie cu care s-a constatat faptul că aceasta nu mai dorește să se ocupe  de creșterea și îngrijirea copilului. În momentul de față, copilul a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și internat în cadrul Spitalului Municipal Mediaș. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu va institui măsura de plasament în regim de urgență a copilului la un asistent maternal profesionist, atunci când starea de sănătate a copilului permite externarea din unitatea medicală. Ținând cont că acest copil a fost expus celei mai grave forme de neglijență, respectiv abandonul de familie, DGASPC Sibiu va solicita decăderea din drepturile părintești a mamei” se arată într-un comunicat transmis de reprezentanții DGASPC Sibiu.

Autor
07 martie 2023 la 11:01
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 51 minute
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Liber la film! Singurul cinema în aer liber din Sibiu și-a deschis porțile. Cât costă un bilet
Începând de marți, 1 iulie, Terasa cu Flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu își deschide porțile...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 9 ore
Bis la „Jaful Secolului”? Un colecționar din Cisnădioara acuză: Opere de artă (inclusiv piese de Rembrandt și Picasso) au dispărut din casă
Thomas Emmerling este un colecționar de artă, curator și om de afaceri german. Născut în 1963 la Nürnberg,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit