Festivalul – Concurs „Lucreţia Ciobanu”: au început înscrierile pentru preselecţie!

Până în data de 9 mai 2022, tinerii interpreţi de muzică populară din România şi diaspora se pot înscrie la preselecţia Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu” 2022, iniţiat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu.
Startul celei de-a V-a ediţii a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu” se dă astăzi, prin deschiderea perioadei de înscriere în competiţie. 
Conform Regulamentului Festivalului, la preselecţie sunt admişi solişti vocali amatori, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 ani. Fiecare concurent va interpreta două melodii specifice zonei pe care o reprezintă, dintre care una fără acompaniament orchestral (doină, baladă sau cântec doinit). Înscrierea se face prin completarea şi trimiterea documentaţiei la adresa: festivalullucretiaciobanu @gmail.com, până în data de 9 mai 2022.
Preselecţia va avea loc în data de 23 mai 2022, la sediul CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu, din str. Tudor Arghezi, nr. 13, iar Concursul cu public şi Gala laureaţilor se vor desfăşura în zilele de 20 şi 21 iunie 2022, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu.
Festivalul urmăreşte descoperirea şi promovarea tinerilor solişti vocali de muzică populară din întreaga ţară şi din diaspora, introducerea în circuitul naţional de noi talente, valorificarea, de către tinerii interpreţi, a cântecelor populare şi costumelor tradiţionale din zona de provenienţă, cultivarea calităţilor vocale şi interpretative ale concurenţilor şi conservarea, valorificarea şi promovarea culturii tradiţionale româneşti.
Regulamentul concursului şi fişa de înscriere se găsesc la link-ul: 
http://www.traditiisibiene.ro/festivaluri/detalii/16
Cea de-a cincea ediţie a Festivalului-Concurs „Lucreţia Ciobanu” este organizată de Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindre-lul – Junii” Sibiu, cu sprijinul Cercului Militar Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acţiunile CJCPCT „Cindrelul- Junii” Sibiu sunt posibile cu sprijinul financiar acordat de Consiliul Judeţean Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
10 aprilie 2022 la 19:39
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 10 minute
Românii par a nu mai dori intermediari pentru vacanţe. Aproape jumătate îşi rezervă direct transportul și cazarea
Un studiu realizat de către Reveal Marketing Research pentru evidenţierea principalelor comportamente și criterii de decizie ale românilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 55 minute
Motociclistă accidentată pe Şoseaua Alba Iulia
IPJ Sibiu informează că polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia. Polițiștii au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 oră
Ghidul Michelin: Muzeul Astra – Locul I în topul muzeelor din România. Brukenthal ocupă locul IV
Noua ediție a Ghidului Verde Michelin dedicată muzeelor și turismului cultural din România plasează Muzeul Astra din Sibiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 2 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 ore
Accident lângă Avrig: O autoutilitară a lovit un pieton
Sîmbătă, polițiștii rutieri au intervenit, în urma unui apel la 112, la un accident produs pe DN 1,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 22 ore
“Litoralul Sibiului” de la Lacul lui Binder. De succes local dar prea sărac în oferte pentru a se vorbi de turism
Sibiul are şi el mini-litoralul său, în afară de "standardul" Ocna Sibiului, care este altceva şi care mai...
Actualitate
10 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 22 ore
Bărbat şi femeie, daţi dispăruţi. Au plecat în Cehia şi nu au mai dat niciun semn
Poliţiştii sibieni caută un bărbat și o femeie în vârstă de 56 de ani, care au plecat de...
Actualitate
1 min de citit
acum 23 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 08.07.2025 NEMSA, strada PRINCIPALA partial 08:00...
Actualitate
1 min de citit
acum 23 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
„Vacanțele în România au ajuns să coste mai mult decât în Europa”. Despre turismul sibian, la aniversarea de 4 ani a „Poveștii Calendarului” din Porumbacu de Sus
Cea de-a doua întâlnire a operatorilor de turism și a influencerilor din domeniu organizată la „Povestea Calendarului”, în...
Actualitate
3 min de citit