”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci acasă, pe terenul de iarbă al ”Oborului” nou, însă Unirea Cristuru Secuiesc a anunțat că nu se prezintă. În aceste condiții, FC Inter promovează direct în Liga 3.
FC Inter este prima echipă promovată în Liga 3. Sibienii sunt campionii județeni en-titre și ar fi trebuit să întâlnească în barajul pentru accederea în cel de-al treilea eșalon național câștigătoarea Ligii a IV-a Harghita, Unirea Cristuru Secuiesc, primul meci pe ”Obor”, duminică, 22 iunie, iar meciul din manșa retur, o săptămână mai târziu, în deplasare.
Harghitenii au înștiințat însă Federația Română de Fotbal că nu se vor prezenta la acest baraj, astfel că ”bleu-albaștrii” promovează direct.
Anunțul a fost făcut de Asociația Județeană de Fotbal Sibiu pe rețelele de socializare.
”Barajul de promovare în Liga 3 dintre AFC Inter Stars Sibiu 2020 și ACS Unirea Cristuru Secuiesc nu se va disputa, întrucât echipa din Cristuru Secuiesc nu se va prezenta la niciuna dintre cele două manșe. (…) În urma acestei situații, AFC Inter Stars Sibiu 2020 este declarată câștigătoare a barajului și promovează oficial în Liga 3! Felicitări întregii echipe pentru efortul depus și parcursul excelent! Mult succes în campionatul Ligii 3! Hai, Sibiu!”, este anunțul AJF Sibiu d epe pagina oficială de Facebook.
”Am primit vestea că adversara noastră din baraj nu se va prezenta și că promovăm direct. Eram pregătiți să facem pasul la Liga 3 și în urma celor două meciuri cu echipa din Cristuru Secuiesc. Suntem bucuroși pentru această promovare și vom face tot posibilul să ne ridicăm și anul viitor la nivelul așteptărilor. În luna iulie vom juca deja în faza pe zonă a Cupei României, o competiție în care ne dorim, de asemenea, să avansăm cât mai mult, pentru că tratăm cu seriozitate nu numai campionatul, ci și această competiție. Îi felicit pe toți cei din staff-ul tehnic și pe jucătorii care și-au adus fiecare aportul la obținerea performanțelor din acest an. Suporterilor, le mulțumim pentru că ne sunt alături într-un număr atât de mare și îi așteptăm să ne susțină și pe viitor, în Liga 3”, a declarat președintele echipei sibiene, Teodor Birț.
În Liga 3, FC Inter va fi repartizată cel mai probabil în aceeași serie cu cealaltă echipă din județ, ACS Mediaș.
Lotul echipei FC Inter este alcătuit din Dragoș Ciorgovean, Raul Lucaveschi – Loren Niță, David Hurbean, Ianis Onețiu, Andrei Blîndu, Darius Cosma, Robert Haiser, Paul Medeșan, Valerian Șpan, Ioan Timiș, Tudor Stoian, Flavius Bozan, Ionuț Bărculeț, Ștefan Stanciu, Paul Dragomir, Claudiu Morariu, Radu Criștiu, Gabriel Cărăbineanu, Marius Cosovanu, Vlad Cărpinișan, Darius Grigore, Marian Govoreanu, Flavius Damian, Florin Mihăilă și Marian Ana. Antrenori: Călin Trohin, Marius Zăvoi. Manager sportiv: Ovidiu Comșea.
(ȘTIRE INIȚIALĂ)
Fotbaliștii de la FC Inter Sibiu scapă de emoțiile promovării în liga 3. Meciurile de baraj pe care ar fi trebuit să le joace cu echipa din Cristuru Secuiesc nu se vor juca, adversara sibienilor anunțând neparticiparea la partidele programate pentru desemnarea formației care va promova în liga superioară.
În aceste condiții, FC Inter Sibiu este promovată în Liga 3. Vom reveni cu amănunte.