„Faust” și „Povestea prințesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete, revin pe scena TNRS

Producțiile „Faust” și „Povestea prințesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete, spectacole fenomen, apreciate la nivel național și internațional, vor avea primele reprezentații din acest an în lunile mai și iunie la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 „Faust”, de J. W. Goethe, în regia lui Silviu Purcărete a avut premiera în anul 2007, iar de atunci și până în prezent au fost peste 250 de reprezentații, toate cu casa închisă. Spectacolul a fost distins la Gala Premiilor UNITER 2008, a participat la Festivalul Goethe de la Frankfurt în 2008 și la Festivalul Internațional de Teatru de la Edinburgh 2009 în selecția oficială, a primit Herald Angel Award 2009, și Premiul de Excelență la Gala Premiilor UNITER 2010.

„Povestea prințesei deocheate” are la bază un scenariu original, semnat de Silviu Purcărete, care pornește de la piesa kabuki a lui Tsuruya Namboku al IV-lea. Spectacolul a fost distins cu Premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol al anului 2018, în România, Cea mai bună actriță în rol principal pentru rolurile Seigen și Shinnobu Sota – Ofelia Popii, Cea mai bună scenografie – Dragoș Buhagiar. De asemenea, a fost prezentat în cadrul Festivalului Europalia, de la Bruxelles.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Faust” este programat  în 13, 14, 20 și 21 mai, de la ora 19:00. În 4 iunie este programată o nouă reprezentație de la ora 19:00, iar în 5 iunie, de la ora 17:00. Prețul unui bilet este 100 lei.

În 10 și 11 iunie, de la ora 19:00, sunt programate reprezentațiile spectacolului „Povestea prințesei deocheate”. Prețul unui bilet întreg este 60 lei, prețul redus 50 lei.

Ambele spectacole se joacă la Fabrica de Cultura IACM Construcții UniCredit

 

INFORMAȚII SUPLIMENTARE DESPRE SPECTACOLE

Faust

De: J. W. Goethe

Regia: Silviu Purcărete

Traducerea: Şt. A. Doinaş
Decor și light design: Helmut Stürmer
Costume: Lia Manţoc
Muzică originală: Vasile Şirli
Orchestrație: Doru Apreotesei
Video: Andu Dumitrescu
Asistent scenografie: Daniel Răduţă

Cu: Ofelia Popii, Miklós Bács, Cezara Crețu, Ioana Antal, Andreea Preda, Iunis Minculete, Simona Negrilă, Eveline Buta, Andrada Oltean, Francesca Pop, Cristian Stanca, Johanna Adam, Ioana Cosma, Veronica Arizancu, Emőke Boldizsár, Diana Fufezan, Ioana Blaga Frunzescu, Raluca Iani, Dana Lăzărescu, Mariana Mihu – Plier, Serenela Mureşan, Fabiola Petri, Gabriela Pîrlițeanu, Cristina Ragos, Cristina Stoleriu, Dana Taloş, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Codruţa Vasiu, Mihai Coman, Ali Deac, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Cătălin Neghină, Eduard Pătrașcu, Viorel Rață, Vlad Robaș, Ștefan Tunsoiu, Marius Turdeanu, Iustinian Turcu, Pali Vecsei, Liviu Vlad, Andrei Gîlcescu, Horia Fedorca, Yannick Becker, Dorin Pitariu, Lucian Fabro, Călin Filip, Ciprian Oancea și studenții Departamentului de Artă Teatrală din cadrul ULBS; Câinele Faust

Un reper important al teatrului românesc de după 1989, producția Teatrului Național „Radu Stanca“ Sibiu contribuie semnificativ la promovarea valorilor culturale naționale, precum și la susținerea unui dialog productiv între artiștii români și cei europeni. Acest lucru a fost confirmat prin premiile obținute, precum prin și turneele întreprinse: Ofelia Popii – premiul pentru cea mai bună interpretare feminină într-un rol principal și Helmut Sturmer – premiul pentru cea mai bună scenografie – Gala Premiilor UNITER 2008, participare la Festivalul Goethe de la Frankfurt în 2008 și la Festivalul Internațional de Teatru de la Edinburgh 2009 în selecția oficială, Ofelia Popii – Herald Angel Award 2009, Premiul de Excelență – Gala Premiilor UNITER 2010.

„Faust“ e mai mult decât un spectacol de teatru. Emoționant și visceral, „Faust“ își invită publicul la o experiență puternică despre cunoaștere, credință, durere și iubire. „Faust”-ul lui Silviu Purcărete se distinge prin complexitatea viziunii regizorale: este o experiență extrasenzorială la granița dintre Pământ și Iad, un peisaj amplificat prin proiecții, muzică rock live, zeci de actori și dansatori și o coloană sonoră originală semnată de Vasile Şirli. La baza acestui „Faust“ modern stă improvizația, textul lui Johann Wolfgang von Goethe constituind punctul de plecare pentru o compoziție teatrală de excepție. Scenariul spectacolului de la Sibiu surprinde momentele esențiale din textul lui Goethe: pactul lui Faust cu Diavolul, patima lui Faust pentru Margareta, noaptea Valpurgiei și ridicarea lui Faust la Cer. Producția se remarcă prin decor și light design de o impresionantă forță evocatoare, costume provocator sugestive, elegante sau burlești, muzică antrenantă sau copleșitoare cu efecte sonore adecvate ambianței funambulești, proiecții video ingenios articulate în arhitectura întregului demers scenic, creat monumental prin jocul a peste 120 de actori într-o hală industrială dezafectată.

 

„Povestea prințesei deocheate”

scenariu de Silviu Purcărete inspirat din Sakura Hime Azuma Bunshô, de Tsuruya Nanboku al IV-lea

Regia: Silviu Purcărete

Traducere: Eugen Gyemant
Muzica originală: Vasile Şirli
Scenografia: Dragoş Buhagiar
Asistent regie: Eugen Gyemant, Sanda Anastasof
Asistent scenograf: Iuliana Gherghescu
Face designer: Minela Popa
Pregătire muzicală: Vlad Robaș
Make-up: Elena Vlad, Corina Predescu, Bogdan Dobre
Manager proiect: Claudia Maior
Coordonator marketing: Eliza Ceprăzaru

Cu: Ofelia Popii, Iustinian Turcu, Dana Taloş, Adrian Matioc, Diana Văcaru-Lazăr, Cristian Stanca, Diana Fufezan, Raluca Iani, Mariana Mihu – Plier, Adrian Neacşu, Pali Vecsei, Vlad Robaș, Emőke Boldizsár, Cristina Stoleriu, Alexandru Malaicu, Codruţa Vasiu, Serenela Mureşan, Johanna Adam, Cristina Ragos, Cendana Trifan, Antonia Dobocan, Veronica Arizancu, Arina Ioana Trif, Fabiola Petri, Gabriela Pîrlițeanu, Monica Vîlcu, Ioana Cosma, Cristina Blaga-Tomuș, Oana Brânzan, Eduard Pătrașcu, Mihai Coman, Viorel Rață, Liviu Vlad, Cătălin Neghină, Ștefan Tunsoiu, Andrei Gîlcescu, Horia Fedorca

Spectacolul „Povestea prințesei deocheate” are la bază un scenariu original, semnat de Silviu Purcărete, care pornește de la piesa kabuki a lui Tsuruya Namboku al IV-lea. Kabuki este unul dintre cele mai importante stiluri de teatru japonez, caracterizat prin rafinament vizual și o codificare complexă.
 

Teatrul kabuki își are originile în scenele senzuale și comice interpretate de către preoteasa Okuni și trupa ei de actrițe. Okuni a adaptat stilul de spectacol ritualic practicat în temple, la scenarii cu subiecte laice, de cele mai multe ori deocheate.
Succesul pieselor se datora, în principal, scenelor erotice, ceea ce adesea ducea la încăierări între spectatori pe seama actrițelor, care practicau și prostituția. Din această cauză, femeilor li s-a interzis să mai joace în spectacolele kabuki, fiind înlocuite de bărbați tineri. Douăzeci de ani mai târziu, aceștia au fost, de asemenea, excluși, în momentul în care s-a descoperit că și tinerii actori făceau același lucru. Drept urmare, toate rolurile din spectacolele kabuki au fost jucate de către bărbați maturi.
 

Inspirat de această tradiție teatrală, Silviu Purcărete își propune să facă un spectacol european, folosind textul, regulile și spațiul kabuki, reinterpretate într-o manieră personală.
Povestea prințesei Sakura (floare de cireș) a suferit, de-a lungul timpului, mai multe transformări, pornind de la varianta originală care datează din anul 1817, până la cea mai cunoscută dintre variante, din 1967, de la Teatrul Național din Tokyo.
Tsuruya Namboku al IV-lea a scris în ultimii 25 de ani din viață peste 100 de piese de teatru, iar una dintre cele mai importante este cea care spune povestea prințesei Sakura.
Autorul era faimos pentru readucerea în atenția publicului a pieselor kabuki cunoscute din secolul al XVII-lea și pentru inovare în tradiția kabuki.
Prințesa Sakura este eroina a numeroase piese kabuki și bunraku, dar Namboku este cel dintâi care o aduce în prim-plan.
Povestea debutează în momentul în care Seigen, starețul unui templu, se îndrăgostește de tânărul său discipol, Shiragiku. Fiind condamnați la o viață de iubire imposibilă, preotul și ucenicul său hotărăsc să se sinucidă. Tânărul moare, preotul supraviețuiește. Șaptesprezece ani mai târziu, când Prințesa Sakura vine la templu pentru a se călugări, Seigen recunoaște în ea reîncarnarea feminină a lui Shiragiku și se îndrăgostește din nou.
„Povestea prințesei deocheate” abundă în istorii de dragoste obsesivă, crime, reîncarnări și răzbunare. Spectacolul preia aceste teme și construiește, cu umor și auto-ironie, un comentariu efervescent al dialogului dintre cultura europeană și cea japoneză.

02 mai 2022 la 12:37
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 12 ore
De la caniculă la ploaie într-o singură săptămână. Aşa spune prognoza pentru săptămâna ce începe
În săptămâna ce va începe, pentru judeţul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă....
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 2 zile
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit