Expoziţie Brukenthal la Iaşi: "Spectacolul naturii"

La Galeriile "Dumitru I. Grumăzescu" din Iaşi se va vernisa, marţi 13 august, expoziţia "Spectacolul naturii". Evenimentul este organizat de Muzeul Municipal "Regina Maria” din Iași în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Primăriei Municipiului Iași, curatorii expoziţiei fiind dr. Ana-Maria Păpureanu, dr. Nicolae Trif şi dr. Alexandru Constantin Chituță.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Intitulată "Spectacolul naturii", expoziția reprezintă un semnal pe care cele două instituții de cultură îl transmit în scopul valorizării și valorificării unui patrimoniu aparte, cel natural, care a contribuit semnificativ la îmbogățirea cunoașterii noastre asupra evoluției lumii înconjurătoare. Era firesc ca un astfel de eveniment să fie organizat la Iași, sub auspiciile Muzeului Municipal ,,Regina Maria”, unica instituție de cultură ce tezaurizează trecutul local și îi conferă noi perspective de a fi înțeles și interpretat.

 Iașul este cunoscut ca având o tradiție muzeistică impresionantă în domeniul istoriei naturale, ale cărei rădăcini se regăsesc în plină epocă modernă. Într-o vreme în care conștiința națională prindea contur în spațiul românesc, la Iași, în 1834, membrii Societății de Medici și Naturaliști, în frunte cu Iacob Cihac, Gheorghe Asachi, Mihail Zotta, Constantin Sturdza și Costache Negri, au pus bazele unui muzeu, într-un scop al binelui public. Personalitățile implicate în acest acest demers, au desfășurat o activitate asiduă pentru formarea unui patrimoniu, îmbogățind muzeul cu exponate rare, care sporesc și astăzi valoarea colecțiilor: oase de mamut, minerale, cărți și, cel mai important, elefantul Gaba, devenit un adevărat simbol pentru generații întregi de vizitatori, care au admirat, în decursul timpului, splendorile naturii în exponate reprezentative de la Iași.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Alături de piese din colecția de minerale, scoici sau fluturi, în expoziție va putea fi admirat și primul ierbar de pe teritoriul țării noastre. Colecția botanică a Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu are o deosebită valoare, nu numai istorică (aici există cele mai vechi ierbare din România, din prima jumătate a secolului al XVIII-lea), ci și științifico-documentară prin valoroasele piese pe care le include. Ierbarul Baussner – a fost întocmit în anul 1734 de către Georg Friedrich Baussner, student la Königlichen Pädagogium din Halle (Germania). Conform datelor istorice cu privire la studenți, păstrate în arhiva instituției de învățământ în anul 1733, figura studentul „Joannes Georgius von Baussner, din Viena (Austria). Johann Georg Friedrich Baussner s-a născut în jurul anului 1719 la Viena. Tatăl său, Simon Baussner Edler von Baussnern (1677-1742), era fiul superintendentului Bisericii Evanghelice din Transilvania și preot în Biertan (județul Sibiu), iar mama sa Anna Maria, era sibiancă la origine, fiind fiica lui Bartolomeu Fabritius. Familia Baussner a locuit la Viena între anii 1711 și 1733, ca apoi să revină în Hermannstadt (Sibiu). Ierbarul conţine exclusiv plante cultivate în grădini şi parcuri, culese probabil în mare parte în Germania. În literatura botanică, acest ierbar a fost menţionat pentru prima dată de botanistul F. Schur, care l-a găsit în anul 1853 în moştenirea botanistului sibian Josef Lerchenfeld. Fiind vorba aproape exclusiv de plante cultivate, al căror loc de recoltare nu a fost menţionat de autor, acest herbar are o valoare culturală și istorico-documentară extraordinară.

09 august 2024 la 12:20
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 13 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 13 ore
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 18 ore
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 18 ore
Mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  Sfântului Sinod al Bisericii...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 19 ore
Eveniment cultural de excepție la Sibiu: “De la Sebeș la Viena”, un omagiu muzical-literar adus pianistului Carl Filtsch
Sala Oglinzilor din Sibiu va găzdui în 8 iulie, începând cu ora 18:00, cel de-al patrulea salon muzical-literar...
Eveniment
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 20 ore
Avizul privind securitatea cibernetică în sănătate, inițiat de președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a fost adoptat în plenul Comitetului European al Regiunilor
Astăzi, 3 iulie ac, în Comitetul European al Regiunilor (CoR) a fost adoptat în sesiunea plenară desfășurată la...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Copac prăbușit peste o mașină la Hula Bradului. Intervin pompierii
Pompierii sibieni au intervenit joi cu o autospecială de stingere pentru degajarea unui copac căzut peste un autoturism...
Actualitate
1 min de citit