Muzeul Naţional Brukenthal informează că expoziția "Tițian. Ecce Homo" se va vernisa joi, la Iaşi, la Muzeul Municipal "Regina Maria” Iași.

Expoziția este organizată de Muzeul Municipal "Regina Maria" în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Primăriei Municipiului Iași. Expoziția aduce în premieră la Iași una dintre cele mai importante capodopere ale artei europene din România, fiind cea mai valoroasă lucrare expusă vreodată în capitala Moldovei.

Lucrarea "Ecce Homo" sau "Iată Omul!" realizată în anul 1560 de marele artist italian Tiziano Vecellio sau Tițian (1488/90-1576) va fi expusă la Iași. Lucrarea face parte din colecția Muzeului Național Brukenthal, singura instituție din România și din Estul Europei care are în colecție o lucrare realizată de Tițian.

Tiziano Vecellio, cunoscut sub numele de Titian, s-a născut în Pieve di Cadore, un mic sat din Alpi, fiul lui Gregorio Vecellio, un consilier bogat și căpitan al miliției venețiene din regiune. Data exactă a nașterii sale este incertă, totuși, savanții moderni o stabilesc de obicei între 1488 și 1490 pe baza Dialogului de pictură al lui Ludovico Dolce, care afirmă că, la vremea frescelor pierdute de la Fondaco dei Tedeschi, Tițian nu avea încă 20 de ani. În 1510, Titian și-a lansat cariera independentă la Veneția. Titian i-a inspirat pe un număr de contemporani cu stilul său manierist, în special pe cei care au făcut parte din atelierul său, inclusiv Paris Bordone, Bonifazio Veronese și Polidoro da Lanciano, precum și nepotul său Marco Vecellio. De asemenea, s-a sugerat că a folosit El Greco în ultimii săi ani, influențând utilizarea celebrului său vibrant al culorii. În 1590, teoreticianul artei Giovanni Lomazzo l-a numit pe Tizian „soarele în mijlocul stelelor mici nu numai printre italieni, ci toți pictorii lumii”, iar maeștri precum Rubens, Rembrandt și Tintoretto arată o datorie față de Tițian în ceea ce privește compoziția, culoarea și utilizarea unor pensule mai libere. Această influență s-a extins până în secolul al XVII-lea, când Marco Boschini a scris în 1674, la aproape o sută de ani de la moartea lui Tițian, că: „Tițian a fost cu adevărat cel mai excelent dintre cei care pictau: pentru că lucrările lui au dat naștere întotdeauna la expresii ale vieții”. Artiștii s-au întors la Tițian în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Sir Joshua Reynolds a fost atât de fascinat de opera sa, încât a răzuit straturi de vopsea de pe o pânză pe care o deținea pentru a descoperi procedeele și tehnicile lui Titian, iar atât neoclasicii, Jean Auguste Dominique Ingres, cât și impresioniștii francezi, inclusiv Manet, s-au inspirat mai târziu, din stilul mai liber al artistului. După cum scria Eugène Delacroix: „Tițian este unul dintre cei care sunt mai aproape de ingeniozitatea anticului […]. Cei care în Tizian nu văd că cei mai mari dintre coloriști sunt în mare eroare: este într-adevăr, dar în același timp este primul dintre decoratori”. Titian a fost unul dintre cei mai mari pictori renascentiști, combinând ideile înaltei renascentiste și manieriste pentru a dezvolta un stil care era cu mult înaintea timpului său. A dominat arta venețiană cu o creativitate care a permis orașului să rivalizeze cu centrele artistice recunoscute anterior din Florența și Roma și a pictat unele dintre cele mai importante și eminente personalități ale vremii, inclusiv pe Carol al V-lea, Sfântul Împărat Roman, Papa Paul al III-lea, Filip al II-lea al Spaniei și Henric al III-lea al Franței. Pe lângă portrete, el a pictat și o serie de subiecte religioase și mitologice, uneori la scară vastă. Pe parcursul unei cariere lungi și prolifice, opera sa s-a dezvoltat de la imaginile tradiționale renascentiste la pânze din ce în ce mai energice care au respins compozițiile echilibrate și le-au înlocuit cu asimetrie și subiecte dinamice. Spre sfârșitul vieții, opera sa a devenit mai întunecată și mai impresionistă. A avut un impact uriaș asupra contemporanilor săi, iar pânzele sale pot fi văzute ca precursori ai dramei emoționale a artei baroc, precum și influențând inovatorii de mai târziu. Titian a fost cel mai faimos pentru utilizarea îndrăzneață a culorii, în special în lucrările sale anterioare, și a reușit acest lucru prin căutarea pigmenților rari și folosindu-i în cea mai bogată și saturată formă a lor, precum și prin echilibrarea atentă a fiecărei culori cu cele alăturate ei, creând o impresie de ansamblu armonioasă. De asemenea, s-a concentrat asupra efectului luminii, asupra efectelor de iluminare care valorifică culoarea, inclusiv clarobscurul, pentru a sublinia nuanțele contrastante. Prin această focalizare, el a creat distincția între arta venețiană și cea florentină, artiștii renascentiști din Florența și Roma credeau că linia este primordială, stilul renascentist venețian a fost definit de culoare și condus de Tizian.

În lucrarea Ecce Homo Tițian exploatează o temă rară în pictura italiană a secolului XVI-lea, fiindu-i prima data comandată în anul 1543. Lucrarea Muzeului Național Brukenthal este similară versiunii din 1548 aflată la Muzeul Prado din Madrid, a versiunii din 1560 aflată la Galeria Națională a Irlandei din Dublin și a celei din 1564-1566 aflată la Galeria Uffizi din Florența. Există de asemenea o lucrare neterminată din seria Ecce Homo realizată de Tițian la de Artă din Saint Louis Missouri, Statele Unite ale Americii.
În timpul lungii sale vieți, Titian a devenit unul dintre cei mai celebri artiști ai vremii sale, recunoscut și căutat de papi și conducători seculari. Calități precum pensulația sigură, modelajul sensibil, paleta atenuată și profunzimea emoțională caracterizează stilul târziu al lui Titian, așa cum se vede aici.

Istoria pânzei de la Sibiu a fost de-a lungul vremii descrisă, ajungându-se până în atelierul lui Tițian. Proveniența tabloului „Ecce Homo” de Titian din colecția Brukenthal ar putea fi urmărită până la atelierul lui Tițian. De-a lungul celor peste 450 de ani de când a fost creat, tabloul a trecut prin următoarele locații, colecționari și evenimente: Veneția, cel mai probabil în casa sculptorului și colecționarului Allesandro Vittoria (undeva după 1560/1565 până în 1608) și în cabinetul de artă al bogatului negustor Bartolomeo della Nave (1608-1638); Anglia, unde a fost expediat din Veneția până în mai 1638; Londra, conacul din Chelsea al lui James, al treilea marchiz și primul duce de Hamilton (1639-1649), care a fost fosta reședință regală a regelui Henric al VIII-lea al Angliei și casa din copilărie a reginei Elisabeta I; Olanda, trimisă acolo după execuția lui Hamilton la 9 martie 1649; Bruxelles, galeria arhiducelui Leopold Wilhelm găzduită în Palatul Coudenberg (c. 1650/1651-1656); integrată în primul catalog din lume al unei colecții de artă, realizat de David Teniers II în 1660; Viena, expusă în galeria Stallburg (1659-c. 1773/1776); trimisă de Brukenthal de la Viena la Sibiu între 1774-1777; găzduită la Sibiu – capitala provinciei Transilvania, în galeria privată Brukenthal (din sec. 1783, la etajul al doilea al clădirii dinspre stradă), cu o întrerupere de câțiva ani în timpul Primului Război Mondial, când a fost trimisă spre păstrare la Viena, apoi la Budapesta (iarna 1914/1915-iunie 1919); restaurată la Sibiu sau la Viena (?), când probabil a fost scurtată în partea de jos cam la jumătate din palma dreaptă a lui Hristos (1899); furată din muzeu în 1968 și găsită după 30 de ani, în 1998, în SUA; revenită în cele din urmă acasă, în 1998, în Galeria de Artă Europeană a Muzeului Național Brukenthal, fiind înregistrată cu un nou număr de inventar.