Expoziţia "Ion Vlad. Donaţia Eliza şi Vladimir Cantaragiu" la Muzeul de Artă Contemporană

Joi, 17 octombrie , de la ora 14, la Muzeul de Artă Contemporană din strada Tribunei va avea loc vernisajul expoziţiei "Ion Vlad. Donaţia Eliza şi Vladimir Cantaragiu", curator Valentin Trifescu.
 
Până la plecarea sa în Franţa, în 1965, sculptorul Ion Vlad (1920-1992) a făcut o frumoasă carieră în România comunistă, demnă de invidiat pentru mulţi confraţi. El a primit mai multe comenzi publice importante. A realizat monumente de for public – cum este, de pildă, Monumentul Ostaşului Sovietic din Timişoara – sau a decorat faţadele unor instituţii – Opera Naţională din Bucureşti (scena Dansului) sau spitalul din Oneşti. La acestea se adaugă mai multe busturi ale unor personalităţi culturale şi istorice, care au fost amplasate în diferite „locuri ale memoriei” din Bucureşti şi din ţară. Unul dintre busturile sale, cel care îl înfăţişează pe Gheorghe Doja, a ilustrat timbrul cu valoarea de 10 bani, emis în anul 1961. În paralel, a dezvoltat şi o activitate pedagogică, ocupând, începând din 1960, postul de profesor de modelaj la Institutul de Arhitectură din Bucureşti. A avut mai multe expoziţii personale şi de grup în România şi, lucru important, a expus la Bienala de la Veneţia, în 1962, iar în perioada 1958 – 1964 a expus, în cadrul mai multor expoziţii de grup, în foarte multe (pentru acea epocă) oraşe europene, fie ele din lagărul socialist ori din restul Europei, ba chiar şi din restul lumii: Moscova, Leningrad (Sankt Petersburg), Budapesta, Varşovia, Belgrad, Bratislava, Praga, Berlin, Atena, Helsinki, Sofia, Ankara, Istanbul, Cairo, Alexandria şi Damasc. În 1964 i s-a oferit Premiul de Stat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După scurta monografie publicată de Editura Meridiane, în 1966, Ion Vlad a intrat în uitare, creaţia sa din Franţa nemaifiind cunoscută şi comentată de criticii de artă din România. De altfel, nici despre operele sale de dinainte de 1965 nu s-a mai scris. Sugestiv este faptul că în "Dicţionarul artiştilor români contemporani", publicat în 1976, Ion Vlad nu este pomenit deloc, cu acelaşi nume figurând doar un pictor născut în 1941. În schimb, s-a dezvoltat, până în 1989, o critică de artă a exilului românesc, realizată de istorici de artă şi de critici de artă profesionişti, dar şi de literaţi ori de amatori români. În această ordine de idei, Ion Vlad a fost norocos, deoarece a reîntâlnit în Occidentul european pe doi dintre cei mai importanţi istorici/ critici de artă români de la acea vreme, care s-au autoexilat în Germania şi respectiv în Franţa. Este vorba de Ionel Jianu şi de Pavel Chihaia. Ionel Jianu i-a dedicat o pagină în importantul repertoriu al artiştilor români stabiliţi în Europa Occidentală, precum şi câteva articole. În schimb, Pavel Chihaia, cu care a avut o strânsă relaţie de prietenie, i-a consacrat cele mai multe articole, care au meritul de a documenta, în bună măsură, „perioada franceză” din creaţia lui Ion Vlad. Mai mult, inclusiv câţiva critici de artă francezi s-au exprimat în scris asupra operei lui Ion Vlad. Este vorba de cunoscutul Denys Chevalier sau de Gilles Plazy, care va scrie după doar câţiva ani şi o monografie despre Eugen Ionescu. Graţie lui Dan Grigorescu, personalitatea lui Ion Vlad a fost recuperată rapid în istoriografie de artă din România, după căderea regimului comunist. În importanta sa sinteză dedicată artei contemporane româneşti, publicată în 1991, Dan Grigorescu a încercat să caracterizeze în câteva cuvinte specificul artei lui Ion Vlad, făcând referire – lucru foarte important – şi la perioada de creaţie din exilul francez: „De la prima expoziţie personală, din 1947, critica a evidenţiat puterea tânărului sculptor de a surprinde în structuri materiale monumentale mişcările invizibile ale naturii. De-a lungul acestor patruzeci de ani, artistul a căutat fără contenire o sinteză semnificativă a formelor. Principala caracteristică a artei lui Vlad e, aşa cum demonstra odată Ionel Jianu, vitalitatea ei, forţa de a însufleţi aceste forme; el şi-a descoperit profundele rădăcini în relaţiile directe, autentice, ancestrale ale omului cu natura. Sculpturile în bronz realizează un subtil joc de plinuri şi de goluri, o vibraţie dramatică, o plenitudine a volumelor închise. Lucrările în pictură par a veni din timpuri imemoriale: ele sunt roase de vânt şi de ploi […]. Opera lui Ion Vlad e puternică, telurică, însufleţită de un neadormit spirit al pământului”.
Eliza şi Vladimir Cantaragiu, doi români stabiliţi începând din anii ’70 în Germania, au un merit de o importanţă majoră în recuperarea operei şi memoriei lui Ion Vlad. Ei au colecţionat un număr impresionant din creaţiile sale, care, în marea lor majoritate, au fost donate de către Eliza Cantaragiu, rămasă văduvă, Muzeului Naţional Brukenthal. În acest fel, o parte importantă din lucrările lui Ion Vlad din exil a fost recuperată de cultura română.

08 octombrie 2024 la 13:45
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
O vânzare de puşcă cu aer comprimat, “interceptată” de poliţie
Polițiștii din Mediaș, au organizat miercuri o acțiune de prindere în flagrant pentru a depista o persoană care...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 14 ore
Cum se transformă restaurantul „Bolta Rece”, la „vârsta” de 160 de ani
Parcul Sub Arini din Sibiu este unul dintre cele mai vechi din România. A fost amenajat începând cu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Start la reduceri, în Sibiu: haine și prețuri pentru toate buzunarele
Suntem la mijlocul verii, iar magazinele au împânzit vitrinele cu panouri mari care anunță reduceri și promoții de...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zestrea fetei preotului greco-catolic din Dumbrăveni încape cu greu în trei camere amenajate într-un fost coteț. „O strâng de la 13 ani”
Dacă e miercuri, e povestea săptămânii, descoperită pe pagina de socializare a președintei CJ, Daniela Cîmpean. „Mai sunt încă...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Doi tineri din Sibiu vor lansa o revistă culturală intitulată „Julieta”, la Biblioteca Astra
Rafael Țichindelean, proaspăt absolvent de master în istorie și Vasile Alexandru, jurnalist aflat încă pe băncile facultății, vor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Furtuna i-a lăsat fără numere de înmatriculare
Aversele de marți după-amiază au creat probleme conducătorilor auto, unii preferând să “tragă pe dreapta”, alții alegând să-și...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
(ACTUALIZARE Bilanțul pagubelor produse de vijelia din această după-masă, la Sibiu: 14 subsoluri inundate, un copac prăbușit pe carosabil
Pompierii sibieni au intervenit în total la un număr de 18 solicitări venite pe numărul unic pentru apeluri...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 zile
Elevii sibieni, indeciși după Evaluarea Națională: „Am pus 13 opțiuni, vedem la care dintre ele voi intra”
A început oficial perioada de înscriere la liceu, iar elevii sibieni care au susținut Evaluarea Națională își completează...
Actualitate
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 3 zile
La Cristian a început primul recital din 2025 pe „Orga celor doi David”
Organistul de renume internațional Bálint Karosi a deschis în această lună șirul conceretelor reunite sub titulatura: ”Grand Organ...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 3 zile
Organizatorii Concursului Internațional „Carl Filtsch” pregătesc deja ediția aniversară
Cele  cinci zile intense dedicate pianului au reunit  zeci de tineri talentați din întreaga lume, dornici de a...
Actualitate
3 min de citit
acum 3 zile
Despre biopolitică și spiritualitate, într-un spațiu neconvențional, la o lansare inedită de carte
Recent, într-un spațiu mai puțin convențional, Viorella Manolache și-a lansat cartea Alternativa lui Michel Foucault la modelul diferențiat...
Cultură
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 zile
Un șofer de 44 de ani a intrat cu mașina într-un șanț, în zona Mediaș
Polițiștii rutieri au intervenit luni după-masă la un autoaccident rutier produs pe DN 14, la intersectie cu breteaua...
Actualitate
1 min de citit