Eveniment cultural cu prezenţe sibiene la Călimăneşti

În zi sacră de Sf. Ilie, aducătorul de ploi, 20 iulie 2022, cu începere de la ora 15.00, la Centru de informare turistică din Călimănești, frumoasa stațiune balneară de la Valea Oltului, va avea loc un eveniment cultural onorat de câteva personalități sibiene. Este vorba despre Anca Sîrghie, Silviu Guga, Mihai Posada și George Precup, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În Programul cultural al reuniunii, organizate de prof. Constantin Geantă, redactorul-șef al revistei "Mirajul Oltului", publicație patronată de U.Z.P.R., figurează prezentarea cărții semnate de Anca Sîrghie "Radu Stanca și Sibiul", ediția a II-a, apărută la Editura Techno Media din Sibiu, 2022, și comentată de Mihai Posada și Silviu Guga. 
   La împlinirea a 120 de ani de la trecerea la cele veșnice a profesorului teolog sibian și a publicistului memorandist Nicolae Cristea, simbol al demnității naționale,  evenimentul comemorativ va fi marcat prin prezentarea volumului "Procesul Memorandistului Nicolae Cristea", apărut la Editura Eikon din capitală în 2021, sub îngrijirea Ancăi Sîrghie și a lui Marin Diaconu. Cartea va fi comentată de prof. univ. Ion Opriș din București  și de istoricul Sebastian Doreanu din Denver CO, SUA. 
Programul va continua cu  lansarea cărții  lui Puiu Gheorghe Răducanu "De la Esop la Urmuz (Fabule)" publicată la Editura Mircea cel Bătrân, Olănești, 2022, antologie prezentată de prof. Mihai Mustață. 
Solistul Gheorghe Cărbunescu  va delecta participanții la eveniment cu un recital muzical-poetic așteptat cu un viu interes. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
19 iulie 2022 la 22:30
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Seri de vară cu filme „hot”, la Cinema Boutique. Ce surprize îi așteaptă pe cinefili
Până pe 15 septembrie, singurul cinematograf în aer liber din Sibiu promite să transforme fiecare seară într-o experiență...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Covrigul și cafeaua la „botul calului”, în Sibiu. Cât ne costă o gustare în mers
Zilele aglomerate și pauzele scurte de prânz au transformat masa „to go” într-un stil de viață pentru mulți...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Ciocnire în lanț la ieșirea din Șura Mică. Unul dintre șoferi a ajuns la spital
Un accident s-a produs vineri după-masă pe DN 7H, în zona podului peste autostradă, la ieșirea spre localitatea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Sembraz dispare, pregătirea pentru hypermarket apare…
Ultimele rămăşiţe ale fostei fabrici "Sembraz", anterior I.M.A.I.A. sunt în curs de dispariţie şi de pe harta Sibiului,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Filme de weekend la Cinema „Ion Besoiu” Sibiu. Program pentru toate vârstele
În ciuda vremii mohorâte, sibienii se pot bucura în weekend de filme pentru toate vârstele. Cu un program...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Aproape nicio zi fără urs într-o localitate, în județ! Mesaj RO-Alert la Tălmaciu!
În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
(Actualizare) Accident grav în zona Veștem. Un minor de 2 ani a fost transportat la spital
Actualizare În urmă cu putin timp, polițiștii rutieri au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Basmele și muzica clasică, în centrul atenției la Muzeul ASTRA în cea de-a doua zi a Festivalului Classics for Pleasure
Cea de-a doua zi a Festivalului Classics for Pleasure a adus joi după-amiază, în zona Etno a Muzeului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Detalii mai puțin știute despre Sibiu prezentate într-un tur autoghidat
Sibienii și turiștii sunt invitați să redescopere orașul printr-un tur autoghidat inedit, intitulat „Treasure hunt in Sibiu”. Traseul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Incinerarea morţilor, o opțiune rară pentru sibieni. Unde se poate face și cât ar costa
Incinerarea celor decedaţi rămâne o opțiune rar aleasă în rândul sibienilor, mai ales în rândul creștinilor. Acest lucru...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
”Super Teo” din Sibiu a luat medalia de aur la un concurs de taekwon-do. Copila este diagnosticată cu sindromul Down
După ce, luna trecută, Clubul Puma din Sibiu a făcut cunoscută povestea Teodorei Moraru, o sportivă de 15...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Cinci tineri muzicieni au deschis „Festivalul Classics for Pleasure” cu un moment plin de emoție, în Biserica Ursulinelor
Festivalul Classics for Pleasure-The Next Crescendo, ajuns la cea de-a XV-a ediție, a debutat miercuri seară la Biserica...
Actualitate
2 min de citit