Ești student și călătorești mult cu trenul? Top 3 idei de activități pentru drumurile lungi!

Studenția este cea mai frumoasă perioadă din viața unui om, o perioadă de libertate, perioada în care orice pare posibil, iar energia și ambiția sunt nelimitate. De la momentele petrecute cu colegii la cafele înainte de cursuri, după cursuri sau chiar și în timpul cursurilor până la distracția din timpul nopții, în localurile gălăgioase pline de alți studenți, viața este una agitată și plină de evenimente. Există însă și momente mai neplăcute care însă vor fi ușor uitate când distracția sau mândria de după absolvirea unui examen greu își fac simțită prezența.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Activități pentru studenții navetiști!

Dacă faci parte din categoria de studenți care au ales să urmeze studiile unei facultăți din alt oraș, atunci poate ești deja familiarizat cu orele petrecute în tren pentru a te deplasa de acasă până în orașul unde se află universitatea și invers. Dacă faci aceste călătorii alături de alți prieteni sau colegi pot deveni plăcute, iar timpul poate trecere repede, dar chiar și atunci, dacă drumul este lung, poate interveni plictiseala și, mai ales, atunci când te deplasezi de unul singur. Chiar dacă ești singur sau ai companie, există activități pe care le poți face pentru a trece mai ușor și a avea o călătorie mai plăcută.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

1.     Citește o carte

Nu doar că este o activitate plăcută cu ajutorul căreia vei trece mai ușor peste orele lungi petrecute în tren, ci aceasta te va purta într-un alt univers pe care îl vei explora pe parcursul călătoriei. Dacă te simți mai curajos poți alege chiar o carte care să-ți fie utilă pentru facultate, iar astfel vei folosi într-un mod eficient orele lungi de stat într-un singur loc.

 

2.     Joacă-te la casino online

Aceasta este o activitate pe care o poți face singur, dar și împreună cu prietenii sau colegii și care se va dovedi distractivă pentru fiecare dintre voi. Jocurile de noroc sunt captivante și te pot menține distras pe întreaga durată a călătoriei, orele trecând fără a le simți. Avantajul oferit de un casino online este un bonus de bun venit fără depunere de la deluxecasinobonus.ro. Perioada studenției nu este chiar cea mai strălucită din punct de vedere financiar, de aceea acest bonus este mai mult decât binevenit pentru a te putea distra de unul singur sau împreună cu prietenii sau colegii. Ba mai mult, poate că norocul îți va surâde și vei reuși să câștigi și suma aceea de bani de care ai nevoie pentru a ieși la următorul party și vei rămâne cu bani și pentru cartea pe care un profesor ți-a recomandat-o la material sa. O simplă activitate recreativă poate deveni într-o clipită sursa unui câștig consistent de care să te bucuri după bunul plac.

 

3.     Ascultă un podcast

Ai citit, te-ai jucat, ai câștigat, iar pe ultima sută de metri din călătorie vrei să te relaxezi puțin, dar totuși să mai și auzi ceva ce poate fi folositor. Poți alege să asculți un podcast care te poate ajuta să obții informații despre un subiect de interes pentru tine sau să tragi anumite concluzii utile din experiența de viață a altor oameni.

 

Prin urmare, călătoriile lungi și plictisitoare pot deveni distractive, utile și productive doar prin câteva click-uri, totul depinde de tine!

 

 

Sursă foto: unsplash.com

 

25 octombrie 2022 la 06:12
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 minute
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 55 minute
Ce facem în weekend: petrecem în muzeu, mergem în drumeții, la teatru sau la concert
Weekend-ul care se apropie este plin de evenimente, la care sibienii pot participa, mai ales că vremea este...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Copac prăbușit peste o mașină la Hula Bradului. Intervin pompierii
Pompierii sibieni au intervenit joi cu o autospecială de stingere pentru degajarea unui copac căzut peste un autoturism...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 ore
În ciuda a ceea ce vedem pe stradă, există totuşi reguli pentru trotinete şi trotinetişti. Numai că sunt ignorate
Oricât şi oricum ne-am face că plouă şi oricât am găsi scuze pentru situaţie, trotinetele sunt de mult...
Actualitate
7 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Patru spectacole de la “Radu Stanca”, în selecția Festivalului Național de Teatru organizat de UNITER
Patru dintre cele mai noi producții ale Teatrului Național "Radu Stanca" au fost selectate să participe la cea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Angajaţii ANAF ameninţă cu greva pentru că li s-a diminuat sporul de condiţii vătămătoare
Sindicatul Național Finanțe Publice – SindFISC, a anunţat că, în cazul în care Guvernul va diminua sporuld econdiţii...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Şcoala 23 din Ţiglari intră în renovare
Primăria Municipiului Sibiu a anunţat că va continua intervențiile în clădirile unităților de învățământ "pentru eficientizarea energetică, în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 08.07.2025 NEMSA, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 5 ore
Sibiul are o nouă frecvență radio. Sweet FM vine acasă
Piața media locală din Sibiu se îmbogățește cu un nou jucător important. Trustul de Presă Eveniment anunță extinderea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 5 ore
IMM-urile cer o reformă reală, nu doar taxe noi: „Nu mai putem fi pușculița bugetului”
Micii antreprenori trag un semnal de alarmă: noile măsuri fiscale anunțate de guvern ar putea avea efecte de...
Actualitate
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 7 ore
Motociclist italian ucis de urs pe Transfăgărășan
În cursul acestei dimineți, un motociclist și-a pierdut viața pe Transfăgărășan după ce a fost atacat de urs....
Actualitate
1 min de citit