Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”. Zilnic, grupuri de copii și adolescenți pășesc în universul cunoașterii prin tururi ghidate, sesiuni de lectură și ateliere interactive organizate în spațiile bibliotecii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Programele Școala Altfel și Săptămâna Verde aduc elevii mai aproape de cunoaștere printr-o experiență memorabilă la Biblioteca  ASTRA. Fie că pășesc pentru prima dată în universul fascinant al primei biblioteci a românilor din Transilvania sau revin ca prieteni fideli ai cărților, copiii sunt întâmpinați cu bucurie de bibliotecarii astriști. Tururile ghidate le dezvăluie colecții valoroase de publicații, iar sesiunile de lectură aduc la viață povești inspiratoare. Mari sau mici, tinerii vizitatori au ocazia să experimenteze istoria Sibiului și istoria națională prin intermediul contactului cu bogăția culturală din interiorul bibliotecii publice sibiene”, au transmis reprezentanții Bibliotecii ASTRA pe Facebook.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Foto: Facebook/BJA

Autor
08 mai 2025 la 15:40
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 minute
Măldărășanu mai așteaptă jucători: ”Mereu am spus că oricine poate ajuta, este binevenit”. Luni vine un mijlocaș
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a declarat, cu o zi înaintea finalului cantonamentului de la Bolu, din Turcia,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 34 minute
ACoR lansează un apel pentru o reformă administrativă echitabilă și realistă
Filiala județeană Sibiu a Asociației Comunelor din România (ACoR) se alătură demersului național și susține apelul oficial pentru...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 40 minute
Cod portocaliu de vijelii, ploi torențiale și grindină, în Sibiu. Până când e valabilă atenționarea
Astăzi, între orele 12,00 – 19,00 județul Sibiu se află sub cod portocaliu de vijelii, grindină, ploi torențiale...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 oră
11 țări din UE oferă 382 de locuri de muncă. În ce meserii
Sibienii care vor să lucreze în străinătate au acum la dispoziție 382 de locuri de muncă oferite de...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 oră
Specialiștii CNAIR vin la Boița pentru discuții și întocmirea actelor necesare exproprierilor pentru Autostrada Sibiu – Făgăraș
Luni, 30 iunie, începând cu ora 10, o echipă de specialiști ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Pista de biciclete între Grădina Zoologică și str.Valea Aurie prinde contur
Pentru sibienii care preferă plimbările cu bicicleta sau pe jos, reprezentanții municipalității vin cu vești bune: au fost...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Se ia apa astăzi, în Ruși. Până la ce oră
Reprezentanții autorităților locale din comuna Slimnic le transmit locuitorilor din Ruși, că astăzi, până la ora 19,00 va...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 ore
Puncte de hidratare și corturi pentru verificarea stării de sănătate, la Mediaș
Trei puncte de hidratare și prim ajutor au fost organizate de Primăria municipiului Mediaș, pentru a deservi cetățenii...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Ce vârste au cei mai mulți dintre șomerii Sibiului
La sfârșitul lunii mai, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu erau înregistrați 5.772 șomeri....
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Cum funcționează Tribunalul Sibiu în perioada vacanței judecătorești
Timp de două luni, între 1 iulie și 31 august, judecătorii Tribunalului Sibiu vor intra în vacanță, potrivit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Zeci de șoferi pe două roți, controlați într-o singură zi
Polițiștii rutieri au desfășurat joi, în județ, o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicați...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Recomandările zilei de vineri la FITS: Kathleen Turner și show-ul italian „Legende povestite la înălțime”
Vineri, 27 iunie înseamnă peste 15 spectacole captivante, peste 10 spectacole outdoor gratuite, 4 spectacole difuzate online. Cel...
Actualitate
2 min de citit