Elevii mârșeni s-au întâlnit în „Șezătoarea din bătrâni” pe scena Casei de Cultură Avrig

Acasa >

Articol

Elevi și cadre didactice de la Liceul Tehnologic Mârșa, membri ai comunității locale, reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Local al orașului Avrig și diverși alți invitați, au participat miercurea trecută la „Șezătoarea din bătrâni”, o activitate cultural comunitară inclusă în programul proiectului „Abandon școlar Liceul Tehnologic Mârșa-F- PNRAS-1-2022-0108”. Șezătoarea s-a desfășurat în spațiul primitor și deosebit de cochet al Casei de Cultură a orașului Avrig.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cele aproape două ore ale activității, reprezentanții instituției de învățământ din Mârșa au pus în scenă șezătoarea din satele de altădată. Copiii au croșetat, au tors fuiorul de lână, au spus glume inspirate din viața de zi cu zi a comunității, au exersat strigături, au jucat și și-au reamintit întâmplări amuzante.

”Am călătorit împreună pe firul poveștilor de altădată, unde oamenii povesteau, cântau, puneau la cale planuri prin care să lucreze și să se ajute reciproc. Aceste valori de prețuire a obiceiurilor strămoșești, de bunătate, de colaborare, dorința de a fi împreună la diferite evenimente, am urmărit să le sădim și în sufletul tinerei generații. Felicitări elevilor și cadrelor didactice! Mulțumiri tuturor participanților pentru colaborarea și sprijinul acordat la fiecare acțiune!”, au menționat responsabilii Liceului Tehnologic Mârșa în mesajul dat publicității după desfășurarea șezătorii.

D.F.

25 februarie 2024 la 10:18

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 14 minute
Timp ceva mai lung petrecut pe drumul spre mare
Turiștii care intenționează să plece în vacanță pe litoralul românesc al Mării Negre trebuie să se știe că...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Popicarii din Tălmaciu s-au calificat în finala Campionatului Național
De foarte mult timp, popicele reprezintă, pentru Tălmaciu și tălmăceni, unul dintre cele mai iubite sporturi. Foarte mulți...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 oră
Un suc, o cafea sau o bere, la Complexul Lacul Binder? Mai durează puțin
Ziua de 1 Mai a deschis și Complexul pentru agrement și sport Lacul Binder, peste 300 de clienți...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Cisnădian de 14 ani, dispărut de acasă
Un adolescent din Cisnădie, în vârstă de 14 ani, a dispărut de la domiciliu, părinții alertând poliția în...
Actualitate
2 min de citit