Duathlon Challenge închide circulația în zona Muzeul ASTRA – Rășinari

Duathlon Challenge, competiția din Sibiu care îmbină alergarea cu ciclismul, va avea loc duminică, 13 octombrie, în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului și pe DJ 106 A Sibiu – Rășinari și va închide circulația pe anumite porțiuni.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La ediția din acest an sunt așteptați să participe alergători și bicicliști din întreaga țară și din străinătate, ei urmând să aleagă din cele trei probe puse la dispoziție de organizatori: Duathlon Clasic (alergare + bicicletă + alergare), Duathlon Clasic – ștafetă sau Duathlon Family Asfalt, la care sunt așteptați să se înscrie copii cu vârste între 6 și 14 ani, împreună cu părinții lor. Competiția include și o secțiune PARALIMPIC HANDBIKE – ciclism de șosea pentru persoanele cu dizabilități, care folosesc handbike-uri. La finalul competiției, cele mai bune echipe și cei mai buni concurenți vor fi recompensați cu diplome, trofee și premii în bani, urmând apoi să se relaxeze la o Pasta Party.

Evenimentul va impune restricții de circulație pe DJ 106 A, între poarta 1 a Muzeului ASTRA și intersecția Rășinari/Poplaca, drum care va fi închis duminică, 13 octombrie, între orele 09:00 și 13:00. Rutele alternative propuse sunt: DJ 106 R Sibiu – Poplaca, DJ 106 D Poplaca – Rășinari și DJ Sibiu – Cisnădie – Cisnădioara.

(I.D.)

 

11 octombrie 2024 la 07:04
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 2 ore
Salina de la Praid s-a închis, sarea de acolo a ajuns la Sibiu, într-o rețetă
Cea de-a doua zi de Astra Multicultural a reușit să atragă un public numeros, mulți dintre participanți venind,...
Actualitate
2 min de citit
acum 8 ore
Cu programul Rabla în aer, piața auto din România își calculează pierderile de pe o lună pe alta
Cu programul Rabla încă suspendat, dar cu promisiunea relansării, piața auto din România își calculează pierderile de la...
Actualitate
9 min de citit
acum 14 ore
Restricții de trafic, pe Valea Oltului. Când și unde se oprește circulația
Cei care au drum pe Valea Oltului sâmbătă trebuie să știe că sunt restricții de circulație în zonele...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
(Video) Spectacol sub cerul liber: Sibiul a fost cucerit de gala de balet și operă din Piața Mare
Vineri seara, Piața Mare din Sibiu s-a transformat într-o scenă deschisă sub cerul liber, unde muzica și eleganța...
Actualitate
2 min de citit
acum 23 ore
Guvernul le-a pus gând rău polițiștilor locali. Sibiul, sub norma de un polițist la mia de locuitori
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, vineri, un nou pachet de măsuri prin care se urmărește reducerea cheltuielilor din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 23 ore
Măldărășanu, frustrat după remiza cu Metaloglobus: ”Să ai 2-0 la pauză și să nu iei toate punctele…”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, era dezamăgit, la finalul meciului de pe ”Municipal”; după ce echipa sa a...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Sport, natură și voie bună la Sadu: comuna găzduiește evenimentul „Exploratori în satul luminii”
Comuna Sadu se pregătește să găzduiască duminică, 20 iulie, un eveniment dedicat mișcării, naturii și socializării. Sub genericul...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(ACTUALIZARE) Prima victorie se (mai) lasă așteptată! FC Hermannstadt, la fel ca în sezonul precedent, remiză cu o nou-promovată la primul meci acasă!
Tibi Căpușă a deschis scorul încă din minutul 3, apoi Ianis Stoica a făcut 2-0 înainte de pauză....
Eveniment
6 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Acordurile lăutei se vor auzi în Biserica Evanghelică din Sibiu
Lăuta este un instrument muzical cu coarde ciupite, cu o istorie fascinantă ce se întinde pe mai bine...
Cultură
3 min de citit
acum 1 zi
Utilajele și muncitorii au început lucrul pe încă un lot din autostrada Sibiu-Făgăraș
Lucrările de construcție pe noul lot al autostrăzii A13 Sibiu – Făgăraș au fost demarate recent. Potrivit surselor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Dispozitivul C-Arm folosit în premieră la Spitalul Militar de Urgență Sibiu pentru manevre intravasculare exploratorii și terapeutice
Aparatul Roentgen mobil cu braț C, cunoscut și sub denumirea de C-Arm, este un dispozitiv radiologic mobil utilizat...
Eveniment
2 min de citit
acum 1 zi
De la mapă, la sapă: viitorii arhitecți învață să tencuiască cu bălegar în „Țara Colibelor”
18 studenți la Arhitectură din cadrul facultăților din București și Cluj trudesc de zor la refacerea unui fost...
Actualitate
2 min de citit