Două zile de promovare pentru „licoarea zeilor”, la „Festivalul Toamnei” – Palatul Brukenthal Avrig

La restaurantul și terasele deschise în cadrul Palatului Brukenthal de
la Avrig, zilele acestui sfârșit de săptămână vor fi dedicate vinului
românesc de cea mai bună calitate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

E toamnă, e perioada culesului strugurilor, prima etapă din frumoasa
poveste a vinului (supranumit și „licoarea zeilor”), iar noi ne-am gândit că e obligatoriu să dedicăm câteva zile promovării acestei licori, binecunoscută pe tot mapamondul. Și pentru că nu foarte departe
de noi, la Domeniul Apoldium, oameni destoinici produc vin de cea mai
bună calitate, fapt ce demonstrează, o dată în plus, că în această parte
a țării calitatea reprezintă o țintă pentru cei mai mulți întreprinzători, o să desfășurăm o campanie de promovare a sortimentelor de vin produse la domeniul Apoldium.

Așadar, de veți alege să fiți oaspeții noștri în acest sfârșit de
săptămână, vă invităm ca, după plimbarea prin grădinile frumos colorate
de toamnă, cura de aer curat, ședința foto desfășurată în mijlocul
decorului de toamnă realizat pentru voi, liniște și frumosul oferit de
diversitatea culorilor de toamnă , să poposiți un timp și la mesele
noastre, pentru a experimenta o călătorie culinară din cele mai speciale
și a savura un pahar de vin potrivit asortat. Iar dacă nu vă numărați
printre iubitorii vinului, vă putem oferi și must proaspăt.

Cum v-am obișnuit deja, ne vom asigura că plitele și grătarul vor fi
încinse la timp, că preparatele sunt proaspete și de cea mai bună
calitate, că berbecuțul și purcelușul de lapte vor sta la prăjit pe
rotisor exact atât cât trebuie, astfel încât să vă puteți simți
răsfățații zilei. Avem încredere și în previziunile meteorologice, care
ne promit un cer senin, soare blând de toamnă și temperaturi din cele
mai potrivite pentru o masă în aer liber.

Zilele dedicate vinului de la Domeniu Apoldium completează programul
„Festivalului Toamnei”, desfășurat în această perioadă la Palatul
Brukenthal din Avrig.

Toamna a cuprins natura din grădinile fostei Reședințe de vară a
baronului Samuel Von Brukenthal, iar nuanțele în care s-au îmbrăcat
arborii din grădinile noastre, de la galben maroniu la roșu cărămiziu,
dar și coloritul noilor aranjamente florale din straturi și rondurile
special destinate, fac din acest loc unul desprins parcă din peisajele
marilor pictori ai lumii.

Plimbările pe aleile grădinilor sau pe maiestuoasele scări din Grădina
Franceză a complexului, pot fi însoțite de razele blânde dar
strălucitoare ale soarelui, situație în care peisajul nostru tomnatic
devine și mai atractiv, liniștitor și creator de bucurii vizuale și
sufletești.

Vă așteptăm la noi pentru plimbare, relaxare, o masă copioasă și un
pahar de vin bun – decorul de toamnă este pregătit iar alături de
diversitatea culorilor naturii vă vor asigura o ambianță cu adevărat
specială, într-un loc special!

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați prin email, la
adresa office@palatulbrukenthalavrig.ro, sau telefonic, la numărul
0726234417.

Custom Image Custom Image Custom Image

19 octombrie 2023 la 13:24

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 minute
Măsuri speciale de siguranță în județul Sibiu pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale
Pentru desfășurarea în siguranță a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Mașină cuprinsă de flăcări în parcarea unui centru comercial din Șelimbăr
În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:00, pompierii sibieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 ore
FOTO Iarna din mai: ninge la Păltiniș și în zona de creastă a Făgărașului
Noaptea de vineri spre sâmbătă a readus iarna în județul Sibiu: ninge la Plătiniș și în zona înaltă...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Incendiu puternic pe strada Hermann Oberth din Mediaș: acoperișul unei case și două anexe, distruse
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață pe strada Hermann Oberth din municipiul Mediaș. La fața locului au intervenit...
Actualitate
1 min de citit