Două ateliere și un spectacol, pregătite pentru copii, joi, la Teatrul „Gong”

Acasa >

Articol

Teatrul „Gong” are pregătite pentru cei mici, dar și pentru cei mai mari, joi, 5 decembrie, două ateliere și un spectacol.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acum, în perioada sărbătorilor, copiii sunt încurajați să își pună imaginația la încercare în cadrul atelierelor. Vor învăța să creeze steluțe de lemn, din bețe și pietricele colorate, pe care să le pună în bradul de Crăciun, vor învăța să descopere puterea dansului, ritmul și energia mișcării într-un mediu prietenos și inspirațional. Cei mai mari sunt chemați să se întâlnească cu artiștii preferați, în spectacolul live al trupei Acoustic Boyz.

Astfel, Teatrul „Gong” îi așteaptă joi, 5 decembrie, de la ora 18,00, pe copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani, la secția germană, cu Kreativ Workshop „Flinke Finger” – Christbaumschmuck (Atelierul de creație „Flinke Finger” – Decorațiuni de Crăciun). „La acest atelier de Crăciun, copiii vor învăța să creeze steluțe din bețe de lemn. Vom colora bețele în culori vesele și le vom decora cu pietricele autoadezive strălucitoare. După ce decorăm steluțele, vom adăuga un șnur pentru a le putea agăța în bradul de Crăciun sau în orice loc dorit. Activitatea este creativă și distractivă, oferind ocazia de a face decorațiuni unice pentru sărbători. Vă așteptăm cu entuziasm să ne bucurăm împreună de magia Crăciunului”, au transmis reprezentanții Teatrului „Gong”. Preţul biletului este 14 lei.

Tot joi, 5 decembrie și tot de la ora 18,00, va avea loc Atelierul  „WORKSHOP GO! – Corps In Situ”, recomandat copiilor cu vârsta între 6 -10 ani. „GO! este un spațiu unic de explorare care aduce împreună dansul contemporan și practica artelor marțiale, creând o experiență captivantă de mișcare și expresie corporală. Inspirat de precizia, forța și fluiditatea specifică artelor marțiale, acest workshop te invită să descoperi noi moduri de a explora și comunica prin corp. Coregrafia propusă combină gesturile precise cu libertatea dansului, adăugând elemente de artă marțială și expresivitate care transformă mișcarea într-un limbaj artistic plin de impact. Vei învăța să îmbini forța interioară cu frumusețea mișcării fluide, într-un proces creativ care te conectează cu propriul corp și cu cei din jur. Acest workshop este deschis tuturor – fie că ai experiență sau ești pur și simplu curios să experimentezi ceva nou. Te așteptăm să descoperi puterea dansului, ritmul și energia mișcării într-un mediu prietenos și inspirațional”, potrivit reprezentanților Teatrului „Gong”. Biletul costă 24 lei, tarif unic nereturnabil.

Începând cu ora 19,00, tinerii cu vârsta peste 14 ani sunt așteptați la întâlnirea cu artiștii lor preferați: Acoustic Boyz. Aceștia vor concerta live, în Sala Parter joi, 5 decembrie. „Acoustic Boyz, trio-ul dinamic din județul Brașov, România, format din Denis (solist/saxofonist), Pacu (chitarist) și Paul (tobe). Călătoria lor a început cu un TikTok viral într-o baie, evidențiind carisma și talentul lor muzical. Vocea plina de suflet a lui Denis, chitara fermecătoare a lui Pacu și ritmurile lui Paul formează o combinație captivantă. Cunoscuți pentru expresia "Nu trap, Manele, Pull UP!" pe TikTok, Acoustic Boyz oferă un sunet proaspăt, autentic, care depășește genurile muzicale. Carismatici, talentați și amuzanți, acești trei artiști redefinesc scena muzicală din Brașov și dincolo. Alăturați-vă revoluției Acoustic”, potrivit reprezentanților Teatrului „Gong”. Prețul biletului este 24 lei, tarif unic nereturnabil.

Sursa foto: facebook Teatrul „Gong”

(I.D.)

 

04 decembrie 2024 la 08:02

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 32 minute
Măldărășanu, după victoria cu Poli Iași: ”Pentru un spectator neutru, a fost un meci frumos”. A recunoscut că a avut emoții
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a declarat, în conferința de presă de după meciul cu echipa din Iași,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Cosmin Rus
acum 1 oră
Urs lovit de două mașini pe Hula Bradului
Trafic alternativ pe DN 1 în zona Hula Bradului din cauza unui accident rutier. Un urs a fost...
Eveniment
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
„La izvorul dorului”, în Tălmăcel
Ediția a XVIII-a a Festivalului – Concurs de Folclor „La izvorul dorului” se va desfășura sâmbătă, 17 mai,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Cosmin Rus
acum 5 ore
Accident grav pe A1. O persoană a decedat iar alte două sunt rănite
Accident grav pe Autostrada A1 pe sensul Sebeș – Sibiu, în zona localității Cristian. Un autoturism a intrat...
Eveniment
2 min de citit