Doi autori își lansează cărțile la Biblioteca ASTRA

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vineri, 14 octombrie, de la ora 17:00, în Foaierul Bibliotecii Județene Astra, va avea loc o multiplă lansare de carte.

            Primul autor este prof. univ. dr. Dorin Ștefănescu, de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ,,George Emil Palade” din Târgu Mureș, care își va lansa cărțile Sorin Titel sau Povestiri din Lumea Timpului, Înțelegerea Divinului și De la Montaigne la Maine de Biran. Lucrările au apărut la editura Eikon, iar alături de autor vor fi prezenți directorul editurii, Valentin Ajder, moderatorul evenimentului, și filosoful și scriitorul Vianu Mureșan. Volumele investighează filosofia post-idealismului german în opera ultimului Schelling, problematica Divinului, așa cum au înțeles-o câțiva gânditori francezi premoderni și, într-un alt registru, fenomenologia timpului în opera lui Sorin Titel.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Al doilea autor este Savu Popa, profesor de Limba și literatura română și scriitor sibian, doctor în filologie cu o teză despre câțiva poeți din generația optzeci, care sunt abordați dintr-o perspectivă hermeneutică a textului poetic. Autorul își va lansa cartea intitulată O hermeneutică a incertitudinii. Incursiuni în poezia lui Aurel Pantea și Ion Mureșan, apărută anul acesta tot la editura Eikon și care cuprinde două studii hermeneutice, dedicate poeziilor a doi dintre autorii optzeciști, Aurel Pantea, care trăiește în Alba Iulia și Ion Mureșan, care trăiește la Cluj-Napoca.

Vor vorbi despre volum prof. univ. dr. Dumitru Chioaru, prof. univ. dr. Dorin Ștefănescu și conf. univ. dr. Radu Vancu, alături de editorul cărții, Valentin Ajder.  Amfitrionul evenimentului va fi directorul bibliotecii Astra, Răzvan Pop.

12 octombrie 2022 la 17:59
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 9 ore
Drumuri și Poduri Sibiu a mai trecut prin astfel de situații. „Sunt măsuri pe care suntem nevoiți să le aplicăm: Situația la nivel județean și național o cere”
Bugetul redus cu 30% și constrângerile impuse prin decizii guvernamentale influențează activitatea companiei Drumuri și Poduri Sibiu. „Am...
Actualitate
10 min de citit
Autor b.o.n.
acum 9 ore
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 11 ore
Ce facem în weekend: petrecem în muzeu, mergem în drumeții, la teatru sau la concert
Weekend-ul care se apropie este plin de evenimente, la care sibienii pot participa, mai ales că vremea este...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Copac prăbușit peste o mașină la Hula Bradului. Intervin pompierii
Pompierii sibieni au intervenit joi cu o autospecială de stingere pentru degajarea unui copac căzut peste un autoturism...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
acum 14 ore
În ciuda a ceea ce vedem pe stradă, există totuşi reguli pentru trotinete şi trotinetişti. Numai că sunt ignorate
Oricât şi oricum ne-am face că plouă şi oricât am găsi scuze pentru situaţie, trotinetele sunt de mult...
Actualitate
7 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 ore
Patru spectacole de la “Radu Stanca”, în selecția Festivalului Național de Teatru organizat de UNITER
Patru dintre cele mai noi producții ale Teatrului Național "Radu Stanca" au fost selectate să participe la cea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 ore
Angajaţii ANAF ameninţă cu greva pentru că li s-a diminuat sporul de condiţii vătămătoare
Sindicatul Național Finanțe Publice – SindFISC, a anunţat că, în cazul în care Guvernul va diminua sporuld econdiţii...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 ore
Şcoala 23 din Ţiglari intră în renovare
Primăria Municipiului Sibiu a anunţat că va continua intervențiile în clădirile unităților de învățământ "pentru eficientizarea energetică, în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 08.07.2025 NEMSA, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 16 ore
Sibiul are o nouă frecvență radio. Sweet FM vine acasă
Piața media locală din Sibiu se îmbogățește cu un nou jucător important. Trustul de Presă Eveniment anunță extinderea...
Actualitate
1 min de citit