Documentația tehnică pentru Art Parc Cetății, finalizată. Șezlonguri, bănci, prize de încărcat telefoanele și cișmele. Primăria Sibiu: „Vegetația din parc nu va fi afectată ci, dimpotrivă, va fi îmbogățită”

Acasa >

Articol

Primăria Sibiu anunță faptul că proiectul de reamenajare a parcului Cetății a mai parcurs o etapă, iar documentația tehnică a fost elaborată și predată municipalității de firma contractată. Indicatorii tehnico-economici vor fi supuși aprobării Consiliului Local Sibiu în ședința din această lună.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

“Ne apropiem de implementarea încă unui proiect propus de sibieni: Art Parc Cetății. Subliniez de la bun început un aspect important: vegetația din parc nu va fi afectată ci, dimpotrivă, va fi îmbogățită. Ceea ce propunem prin acest proiect este tocmai punerea în valoare a parcului și transformarea acestuia într-un spațiu mai funcțional, mai atractiv pentru petrecerea timpului liber, prin intervenții neinvazive”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

 

Scopul amenajărilor propuse este acela de a transforma parcul în suprafață de peste 10.000 mp dintr-un simplu culoar pietonal de tranzit, într-un loc pentru relaxare și petrecerea timpului liber în centrul istoric al Sibiului.

 

Printre amenajările avute în vedere de Primăria Sibiu și preluate în proiectul tehnic se numără:

  • Amplasarea unui mobilier urban nou: șezlonguri pe malurile de pământ, bănci circulare și tabureți, cu șezuturi din lemn. Pe o parte dintre aceste elemente de mobilier vor fi disponibile prize de încărcare a dispozitivelor mobile, iar altele vor fi dotate cu jardiniere pentru plante.

  • Îmbunătățirea cadrului natural existent prin completarea cu plante de mici dimensiuni în jardinierele de pe noul mobilier urban. De asemenea, se vor planta tei sau mesteceni

  • Pe lângă aleile existente, se vor amenaja corespunzător aleile de pământ și se vor pava cu materiale naturale. Și Aleea Celebrităților va fi prelungită prin intermediul acestui proiect.

  • Reabilitarea balconului existent și zugrăvirea acestuia cu o vopsea specială care permite refacerea mai ușoară în cazul unor vandalizări cu graffitti.

  • Un iluminat public mai bun, prin extinderea rețelei existente, precum și adăugarea unui iluminat arhitectural mai deosebit, la nivelul solului, lângă arbori și ziduri. Pe aleile noi care se vor crea vor fi instalate corpuri LED de mici dimensiuni care vor crea un efect vizual similar cu licuricii.

  • Amplasarea unor cișmele, dintre care una va fi dotată cu adăpătoare pentru animalele de companie

  • Zona va fi dotată cu rastele pentru biciclete, recipiente pentru colectarea selectivă a deșeurilor și un coș dotat și cu pungi pentru dejecțiile animalelor de companie

  • Malurile de pământ de pe ambele părți vor fi stabilizate cu geocelule, umplute cu pământ vegetal și însămânțate cu gazon.

  • Se vor instala camere video care vor monitoriza zona, pe de o parte pentru a descuraja fenomenul vandalizărilor, iar pe de altă parte pentru siguranța cetățenilor.

 

Valoarea estimată a acestei investiții este de 3 milioane de lei.

17 iunie 2022 la 14:35

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
S-a terminat numărătoarea! George Simion câștigă Sibiul, cu peste 70.000 de voturi în județ și un procent de 39,34%!
Președintele AUR, George Simion, a câștigat și în județul Sibiu turul întâi al alegerilor prezidențiale. Simion s-a impus...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
FC Hermannstadt câștigă derbiul pentru șefia play-out-ului, întorcând rezultatul la Galați, în repriza secundă
Sibienii erau conduși cu 1-0 la pauză, dar italianul Murgia și Tiago Goncalves au întors rezultatul în numai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Simion conduce în continuare detașat în județul Sibiu
Actualizare 22.48 După aproximativ 85% PV-uri centralizate în județ, George Simion continuă să conducă detașat, cu un procent de...
Actualitate
1 min de citit
acum 12 ore
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Aproape 20 de procente între Simion și Antonescu, în țară, după numărarea a 60% din procesele verbale din secții
Actualizare 22.25: 41,8 la sută are George Simion și peste 1,7 milioane de voturi după numărarea voturilor din 60...
Actualitate
1 min de citit