Dispute în Consiliul Local Sibiu pe tema unor proiecte legate de deșeuri

Acasa >

Articol

Ședința extraordinară a Consiliului Local Sibiu de miercuri a fost adus în premieră discuții aprinse între reprezentanții Primăriei Sibiu, primarul Astrid Fodor, și Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, pe tema unor proiecte de modernizare a sistemului de gestionare a deșeurilor. Într-un final, discuțiile s-au încheiat cu propunerea ca săptămâna viitoare să aibă loc o ședință de lămurire cu toți cei implicați.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Între oportunitate și indicatori eronați

 

Comisia de specialitate a Primăriei Sibiu a propus respingerea a două proiecte propuse de CJ, pe motiv că reprezentanții Consiliului Județean nu au întocmit corect unele documente, iar investițiile în sine nu sunt oportune.

Primul proiect a fost cel privind actualizarea Contractului de asociere pentru proiectele „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Sibiu" şi "Investiţii complementare Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Sibiu.

Referitor la acesta, comisia Primăriei Sibiu a concluzionat faptul că termenul de realizare a documentației aferente aplicațiilor de finanțare contractate de Consiliul Județean Sibiu a fost extrem de întârziat, contractul semnat în anul 2019 nu a fost finalizat nici până astăzi.

De asemenea, există un risc semnificativ ca investițiile cu finanțare din POIM să nu poată fi finalizate în perioada de eligibilitate a cheltuielilor, adică până la finalul anului viitor, nu este justificată propunerea de finanțare a C.A.V. prin POIM în condițiile în care au fost deschise linii de finanțare în PNRR. În ceea ce privește riscul ca proiectul să nu fie implementat la termen, Daniela Cîmpean a explicat că este un risc pe care CJ și-l asumă și care nu implică în niciun fel Primăria Sibiu. Președintele CJ a spus că din punctul său de vedere nu este o problemă să fie și CAV-uri ale autorităților locale, căci ele nu se încurcă unele pe altele, ci sunt complementare.

Cel mai important motiv invocat de Primăria Sibiu împotriva proiectului Consiliului Județean este legat de oportunitatea proiectului.

„Nu a fost realizată o analiză tehico-economică cu privire la construirea C.A.V. (Centru de Aport Voluntar) în Mun. Sibiu, la doar câteva sute de metri de locația unde Mun. Sibiu va realiza un C.A.V. finanțat prin PNRR”, este menționat în raport.

Practic, Municipiul Sibiu deja are în derulare un proiect de acest gen pentru un centru de aport voluntar în aproximativ aceeași zonă în care dorește și CJ să facă un proiect.

Pentru a considerat că nu este oportună aprobarea contractului de asociere actualizat Primăria Sibiu a propus să se voteze împotriva proiectului de hotărâre privind aprobarea Contractului de Asociere actualizat.

Cel de-a doilea proiect privind „planul anual de evoluție a tarifelor, documentaţia tehnico-economică, devizul general, precum şi indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții Investiţii Complementare Sistemului de Management Integrat al deşeurilor în Judeţul Sibiu" a avut aceeași soartă.

Și în acest caz, comisia de specialitate a concluzionat că: indicatorii tehnici și financiari propuși spre aprobare sunt eronați/necorelați, procentul de colectare prezentat nu corespunde realității, propunerea de finanțare prin POIM nu se justifică, documentele prezentate nu sunt corelate în ceea ce privește valoarea totală a investiției.

„Nu se cunoaște impactul investițiilor propuse asupra taxei de salubrizare plătită de cetățeni”, a mai menționat comisia, care a recomandat votul împotrivă.

 

Ședință pentru lămuriri în 28 decembrie

 

După expunerea Danielei Cîmpean, a luat cuvântul primarul Astrid Fodor, care a vorbit despre corespondența dintre Primărie și CJ și despre tonul imperativ al acesteia din urmă, care a cerut Primăriei să-și retragă proiectul pentru amenajarea unui CAV în Dealul Gușteriței.

„Având în vedere că noi am depus, v-am și anunțat în scris că depunem (proiect de finanțare pentru centru de aport voluntar al deșeurilor în Dealul Gușteriței), nu este nicio surpriză, primim un mail din partea dvs. ca până în data de… să punem pe ordinea de zi aceste proiecte…. (…) Departe dorința noastră să periclităm acest proiect. (…) Să încercăm o soluție care este în interesul tuturor, inclusiv al Primăriei Sibiu și al cetățeanului municipiului Sibiu”, a spus Astrid Fodor, adăugând că Primăria nu va retrage proiectele pentru CAV și nici pentru insulele ecologice.

„Doamna primar, în nici un aliniat din adresa pe care am trimis-o nu am cerut să se retragă CAV-ul mare. Orice primărie este liberă să facă oricâte CAV-uri poate să ducă”, a spus Daniela Cîmpean.

În finalul discuțiilor, Astrid Fodor a propus să retragă proiectele, iar între timp să organizeze o întâlnire la care să fie lămurite toate aspectele tehnice ale proiectelor.

„Cea mai bună variantă ar fi să organizăm o întâlnire și aspectele neclare să se clarifice, dar cu cărțile pe față și deschis. Vrem să știm care este realitatea, este o lipsă de dialog”, a concluzionat Astrid Fodor.

O întâlnire la care să participe și consilierii locali, dar și proiectantul și reprezentanții ADI Eco Sibiu a fost programată pentru 28 decembrie.

 

 

22 decembrie 2022 la 13:32

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 2 ore
Marea bicicleală: se deschide sezonul de pedalat, cu gogoși și vărzar
Duminică, 11 mai ac, sibienii sunt invitați la o tură cu bicicleta pentru a marca deschiderea sezonului din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 3 ore
VIDEO | Voluntarii lui Nicușor Dan, în stradă de Ziua Europei: mobilizare în toată ţara și la Sibiu
Zeci de voluntari și susținători ai lui Nicușor Dan s-au adunat vineri, în jurul orei 18:00, în fața...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Măldărășanu n-are emoții înaintea ultimului joc de-acasă, din acest sezon: ”Vrem să facem un meci perfect!”
Sibienii joacă, sâmbătă după-masă, ultimul joc de pe ”Municipal”, din acest sezon al Superligii. Antrenorul acestora speră să...
Actualitate
5 min de citit
acum 4 ore
O veste bună! Cristi Neguț, încă două sezoane la FC Hermannstadt. ”Mai urmează și altele…”
Cu o zi înaintea meciului cu CSM Poli Iași, din penultima etapă în play-out-ul Superligii, ultimul test al...
Actualitate
1 min de citit