Dispută juridică în jurul unui posibil vid de putere: sunt sau nu Daniela Cîmpean, vicepreședinții și administratorul public fără funcții o jumătate de zi?

Noul Consiliul Județean Sibiu (CJS)  urma a se  constitui – potrivit Ordinului emis de Instituția Prefectului – miercuri, 23 octombrie, la ora 16.00  fapt ce a creat o dezbatere  în legătură cu un posibil vid de putere de câteva ore la nivelul conducerii județului. Situația pleacă de la data constituirii actualului consiliu, adică 22 octombrie 2020. Aplicând prevederea care spune clar că mandatul consilierilor este de patru ani și că acesta se prelungește doar prin lege organică și numai in cazuri speciale (război, calamitate etc), rezultă că, în prima parte a zilei de mâine președinta Daniela Cîmpean, vicepreședinții Vlad Vasiu și Marcel Luca  și administratorul public Adrian Bibu nu-și vor ocupa, din punct de vedere legal, posturile de conducere. Iar dacă ședința de constituire se amână și mai mult, depășirea mandatului este și mai mare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Legea română face distincție între validarea mandatelor (de către judecătorii, respectiv Tribunal  și ulterior de către plenul consiliului, în ședința de constituire) și exercitarea mandatelor. Practic, până acum, exercitarea mandatelor  noilor aleși la Consiliul Județean Sibiu (CJS) , deci ale câștigătorilor alegerilor din 9 iunie, nu a  început fiindcă -pe de o parte- cele vechi se încheie doar azi  și fiindcă  – pe de altă parte- nu a avut loc  ședința de constituire. 

˝ Mandatul primarului, consilierului local, președintelui consiliului județean și al consilierului județean este de 4 ani și se exercită în condițiile legii ˝ – spune Codul Administrativ. Dar, constată specialiștii in materie,  mai spune și că ˝ mandatul consiliului județean se exercită de la data la care consiliul județean este legal constituit până la data la care consiliul județean nou-ales este legal constituit ˝ . În cazul CJS – aceste două prevederi înseamnă, de fapt,  două lucruri diferite,  contradictorii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Voci din administrația publică susțin că o diferență de o  jumătate de zi nu este semnificativă și că, tocmai prin prevederea conform căreia mandatul este între data constiturii unui consiliu și cea de constituire a noului consiliu, legiuitorul  vine  să explice ce se întâmplă în cazul în care cei patru ani nu sunt fix patru ani.

Pe de altă parte, exista opinii conform cărora documentele semnate în perioada acelei jumătăți de zi  de către conducerea CJS sunt vulnerabile în cazul atacării  de o parte interesată de anularea lor. În plus, aceleași  surse amintesc de eforturile juridice  de prelungire a mandatelor primarilor, președinților de consilii  și consilierilor, prin modificarea legilor,  în pandemie. Asta ar demonstra că ieșirea din perioada mandatelor  este o chestiune foarte serioasă.

Nici Instituția Prefectului și nici Consiliul Județean nu au răspuns întrebărilor noastre pe această temă.

În toată această poveste, suplimentar, apar două neclarități în legătură cu mandatele de consilieri obținute de două dintre partidele câștigătoare. Una dintre situații  este disputată în instanță, iar a doua se află în analiza formațiunii politice pentru desemnarea supleantului.

Vicepreședintele CJS, Marcel Luca, cel care a condus ședința extraordinară  de astăzi a CJS dedicată unor chestiuni tehnice (organigrame, rectificări etc) a explicat că Ordinul Prefectului nu se va pune în aplicare din pricina judecății în instanță a uneia dintre cele două spețe. Asta face, de fapt, ca depășirea perioadei mandatului să fie mai lungă decât  o jumătate de zi sau o zi.

22 octombrie 2024 la 13:42
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 14 ore
Furtuna i-a lăsat fără numere de înmatriculare
Aversele de marți după-amiază au creat probleme conducătorilor auto, unii preferând să “tragă pe dreapta”, alții alegând să-și...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 18 ore
(ACTUALIZARE Bilanțul pagubelor produse de vijelia din această după-masă, la Sibiu: 14 subsoluri inundate, un copac prăbușit pe carosabil
Pompierii sibieni au intervenit în total la un număr de 18 solicitări venite pe numărul unic pentru apeluri...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Elevii sibieni, indeciși după Evaluarea Națională: „Am pus 13 opțiuni, vedem la care dintre ele voi intra”
A început oficial perioada de înscriere la liceu, iar elevii sibieni care au susținut Evaluarea Națională își completează...
Actualitate
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
La Cristian a început primul recital din 2025 pe „Orga celor doi David”
Organistul de renume internațional Bálint Karosi a deschis în această lună șirul conceretelor reunite sub titulatura: ”Grand Organ...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Organizatorii Concursului Internațional „Carl Filtsch” pregătesc deja ediția aniversară
Cele  cinci zile intense dedicate pianului au reunit  zeci de tineri talentați din întreaga lume, dornici de a...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Despre biopolitică și spiritualitate, într-un spațiu neconvențional, la o lansare inedită de carte
Recent, într-un spațiu mai puțin convențional, Viorella Manolache și-a lansat cartea Alternativa lui Michel Foucault la modelul diferențiat...
Cultură
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Un șofer de 44 de ani a intrat cu mașina într-un șanț, în zona Mediaș
Polițiștii rutieri au intervenit luni după-masă la un autoaccident rutier produs pe DN 14, la intersectie cu breteaua...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Biserica din Turnu Roșu, ctitorită de Matei Basarab, primește 200.000 lei de la Consiliul Județean Sibiu
Pe ordinea de zi a consilierilor județeni convocați în ședința ordinară din 30 iulie ac, se află un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Ne scriu cititorii: „Afișe pe toți stâlpii, trotinete ca la nebuni. Nu-i vede nimeni!”
Parcul Sub Arini, în teorie oaza de verdeață și liniște din mijlocul urbei, are statutul de parc. Cel...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 2 zile
Triatlonul Binder Lake: o zi în care sportul a purtat un alt sens
Duminică dimineața, la răsăritul soarelui peste Lacul Binder, liniștea apei a fost spartă de emoție, pași grăbiți și...
Eveniment
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Jurnalistul Cătălin Striblea: „Sibiul este un județ binecuvântat”. Avem poteci montane cât distanța Sibiu – Viena
Prezent în calitate de moderator al dialogurilor „Carpathia Talks”, organizate la Sebeșu de Sus în cadrul Făgăraș Fest,...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Directorul Muzeului Astra a făcut senzație cu „cuțâtoaia” la Făgăraș Fest
Atelierul de șindrilar al Muzeului Astra a stârnit curiozitatea celor veniți să petreacă pe muzică bună și să...
Actualitate
2 min de citit