Articol
Unui sibian în vârstă de 67 de ani i s-a făcut rău sâmbătă seara în Parcul Cetății, probabil din cauza căldurii. Echipajul medical sosit la fața locului a constatat că era vorba doar despre o criză de lipotimie, bărbatul fiind în afara oricărui pericol.
Pacientul nu era altcineva decât Constantin Chiriac, directorul FITS, care participa la ceremonia de acordare a stelelor noi de pe Aleea Celebrităților din cadrul FITS. El a fost transportat la Spital și se află în afara oricărui pericol, episodul fiind cauzat cel mai probabil de deshidratare.
„Sâmbătă seara, în jurul orei 18:30, în Parcul Cetății, pentru un bărbat de 67 de ani care a prezentat o stare lipotimica. La solicitare a intervenit și un echipaj moto de la ISU. Pacientul a fost preluat de către echipajul cu medic al SAJ și a fost evaluat și monitorizat. A prezentat o scurta stare lipotimică, probabil din cauza căldurii. Funcțiile vitale ale pacientului sunt în limite normale și a fost transportat la UPU SIBIU pentru investigații suplimentare” au transmis reprezentanții SAJ. (D.B.)