Din colțul tribunei… Bogdănele, respectul nostru! Recuperare cu zeci de eclere, mici, beri și cartofi prăjiți după un meci de pe ”Municipal”. Edy, amenințat cu… acatiste, după ce-l lasă acasă pe Mitriță: ”Toate babele din Oltenia îl iubesc”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Jos pălăria pentru Bogdan Andone! Când a preluat Botoșaniul, în iarnă, moldovenii n-aveau nici măcar o victorie și toată lumea îl credeau sinucigaș. Uite că antrenorul a avut încredere c-o poate scoate cu bine la capăt, iar după un dublu 1-0 în barajul cu CS Mioveni ține Botoșaniul în Superligă și foarte posibil salvează clubul de la colaps. Puțini sunt cei care știu că, înainte de a-l numi pe Măldărășanu la FC Hermannstadt, în momentul retrogradării, primul pe listă pentru a-i prelua pe sibieni era tocmai Bogdan Andone…

* Mă uit pe lista preliminară a lui Edward Iordănescu pentru EURO și nu pot să nu-mi pun câteva întrebări. În primul și-n primul rând, nu i-am văzut pe listă, deși am citit-o de două ori, pe Louis Munteanu și Mitriță de la Craiova, doi jucători care au strălucit în Superligă. Mitriță a avut un sezon entuziasmant, cu 16 goluri marcate și 14 pase decisive, iar atacantul Fiorentinei a fost și el în topul marcatorilor români din campionatul intern. Explicația selecționerului, cum că cei care au pus umărul la calificare au întâietate, pentru că am văzut pe listă unii jucători care nu traversează cea mai bună perioadă a carierei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Custom Image

În plus, Mitriță și Louis Munteanu, ori măcar unul dintre ei ar fi putut aduce un plus valoare. M-aș mai fi așteptat și la alții să prindă lotul pentru EURO, la fel de bine cum sunt vreo două nume la care nu m-aș fi așteptat, dar nu vreau să dau nume, de data asta, să nu care cumva să facă un turneu modest și să dea vina pe presă că i-au demoralizat înaintea meciurilor din Germania. Până la EURO însă mai sunt amicalele cu Bulgaria și Liechtenstein, iar lista lui Edy mai poate suferi modificări, mai ales că selecționerul are timp de gândire până pe 7 iunie.

* În schimb, mă bucură prezența în lotul de EURO a medieșeanului Darius Olaru. Mijlocașul a făcut un sezon excelent cu noua campioană, FCSB, dar mă mir că-l mai țin ”balamalele”, la cât de tăvălit a fost de adversari. Cred că, dacă s-ar da un premiu pentru cel mai faultat jucător din Superligă, n-ar avea contracandidat. Dariuse, hai cu un turneu final de vis și fă-ne fericiți!

* Și pentru că l-am felicitat mai devreme pe Bogdan Andone c-a reușit să păstreze Botoșaniul în prima ligă, n-am cum să trec peste modul în care le-a ridicat moralul jucătorilor săi după ce aceștia au fost egalați la ultima fază pe ”Municipalul” de sibieni, în play-out. Nu cu biciul, la antrenamente, ci cu eclere, mici, cartofi prăjiți și bere. Povestește Andone: ”Am fugit la o cofetărie, am luat o tavă cu 80 de ecleruri și le-am dat la fiecare. A doua zi, la antrenamentul de refacere, le-am luat 150 de mici, două tăvi de cartofi prăjiți și câte-o bere. (…) S-a destins atmosfera, iar cu Dinamo am făcut un meci foarte bun”. Câteodată, să fii psiholog, în vestiar, face mai mult decât zeci de antrenamente, sute de șuturi la poartă și kilometri peste kilometri de alergare. ”Trebuia să-i fac să înțeleagă că viața merge mai departe, urma meciul cu Dinamo și trebuia să-l câștigăm!”, și-a justificat antrneorul gestul. Mai zi ceva!

* Om cu credință și frică de Dumnezeu, la fel ca ”Tata Puiu”, selecționerul Edy Iordănescu a intrat în atenția finanțatorului echipei din Bănie, Mihai Rotaru, după ce l-a lăsat acasă pe Mitriță.

Custom Image

”Apropo de iconițe și noroc (…), toate babele din Oltenia îl iubesc pe Mitriță, să îi fie frică de acatiste”, îi trnsmite Rotaru lui Iordănescu junior. Vom trăi și vom vedea, vorba orbului…

 

 

Autor
24 mai 2024 la 21:53
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Fostul golgeter al lui Hermannstadt, față în față cu Barcelona și Real Madrid! A promovat în LaLiga după ultimul meci al sezonului, în Spania
Dacă nu va fi împrumutat între timp, Daniel Paraschiv ar putea întâlni Barcelona și Real Madrid în sezonul...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Prima victorie a sibienilor în cantonamentul din Turcia, cu selecționata africanilor fără contract. Chițu și Buș au marcat din nou
În al doilea amical din cantonamentul de la Bolu, FC Hermannstadt a obținut, în această seară, prima victorie...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 17 ore
”Mo” Pratt continuă la CSU Sibiu. Americanul împlinește, luna viitoare, 40 de ani
Americanul de 40 de ani a semnat cu ”galben-albaștrii” pe încă un sezon. Pratt este primul jucător anunțat...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
FC Hermannstadt și-a luat fundaș de bandă pretabil regulii U21. ”Folosesc ambele picioare, sunt un jucător destul de ofensiv”
Al doilea jucător transferat de echipa sibiană este Luca Stancu, de la AFC Câmpulung Muscel, c care a...
Sport
2 min de citit
acum 19 ore
Baschet și atmosferă de festival, la Streetball. „Burtoșii” și nu numai, pe terenul „Elemer Tordai”
Turneul de baschet 3×3 Sibiu Streetball a revenit la finalul acestei săptămâni cu ediția a 13-a. Evenimentul a...
Reportaje
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Remiză cu goluri în primul amical al lui Hermannstadt, în Turcia, cu o echipă de UEFA Europa League
În primul meci de verificare din cantonamentul centralizat de la Bolu, echipa sibiană a terminat la egalitate, scor...
Sport
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 zile
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit