De Ziua Mediului, copiii din Sadu au predat o lecție verde pentru viitorul comunității

Copiii din Sadu au sărbătorit Ziua Mediului printr-o serie de activități interesante (au realizat diverse lucrări plastice – picturi, desene, colaje, pe care le-au expus în expoziția cu tematică ecologică „Planeta prin ochii copiilor”, au participat la atelierul interactiv de reciclare, la curățenia generală în comună și au împărtășit anumite angajamente pentru natură, au plantat un arbore – un gest care vorbește despre promisiunea lor comună de a proteja mediul înconjurător  etc), întreaga zi fiind un adevărat exemplu de mobilizare colectivă și responsabilitate civică oferit tuturor celorlalți cetățeni.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ziua Mediului – 2025 la Sadu a fost cu adevărat specială, copiii comunei arătând implicare și preocupare pentru cele mai diverse aspecte ce țin de protejarea naturii și conservarea ecosistemului local, demonstrând în acest mod că educația, responsabilitatea și respectul față de mediu pot porni de la cele mai fragede vârste și pot deveni motorul unei comunități durabile.

Pe lângă implicarea și deschiderea arătată de cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Samuil Micu” Sadu, la toate activitățile de Ziua Mediului și-au adus contribuția ADI ECO Sibiu, prin sprijinul logistic și educațional (echipa asociației, în frunte cu îndrăgiții Supereroi ai Colectării Selective, a adus zâmbete și informații interesante despre reciclare și protecția mediului), Districtul Silvic Sadu, a cărui reprezentanți au predat o lecție despre echilibrul dintre om și pădure, precum și Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, care a manifestat, și de această dată, susținere pentru demersurile educaționale din mediul rural.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De altfel, colaborarea cu ULBS Sibiu a dat naștere unui moment cu adevărat special al programului zilei, biologul doctorand Sebastian Dobrotă fiind amfitrionul unei activități interactive în cadrul căreia a evaluat cunoștințele de mediu ale elevilor, oferind în același timp o perspectivă academică valoroasă, dar accesibilă copiilor și comunității. Cu acest prilej, s-a realizat o analiză a calității apei de la izvorul din Sadu, rezultatul acesteia confirmând că apa comunei este curată și de încredere.

Concluzia zilei la Sadu: „viitorul e verde, dacă e construit împreună”. Iar aici, copiii au pus deja bazele lui, cu grijă, curaj și credință.

Foto: facebook/Comuna Sadu

Autor
08 iunie 2025 la 10:19
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
O primărie europeană, la Boița
Una dintre cele mai moderne clădiri din județ ce găzduiesc o administrație publică locală, cea din comuna Boița,...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Chefii de la MasterChef în Piața Mică. Filmările pentru noul sezon, desfășurate și la Sibiu
Filmările pentru noul sezon MasterChef au început deja, de data aceasta și la Sibiu. Cei trei chefi au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Tânăr salvat dintr-o zonă periculoasă din Munții Făgăraș. Salvamont Sibiu a intervenit în sprijinul colegilor din Argeș
O nouă intervenție a avut loc duminică dimineață în Munții Făgăraș, în apropiere de Bâlea Lac, unde un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Dacă e iunie e vară şi e cald. Dar nu va mai fi chiar aşa de cald
În săptămâna ce începe, pentru judeţul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi temporar instabilă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Top 5 biserici fortificate din județ care merită vizitate. Biertan pe primul loc
Județul Sibiu este locul care adăpostește unele dintre cele mai spectaculoase biserici fortificate din Transilvania. Aceste monumente nu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Polițiștii caută o minoră din Arpașu de Sus care a dispărut de acasă
Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 14 ani, care a plecat de acasă fără a se...
Actualitate
1 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 4 ore
Voucherele de vacanță, din nou în pericol. ANAT avertizează că industria turismului este pusă la zid
Asociația Națională a Agențiilor de Turism își exprimă cu fermitate dezacordul față de intențiile Guvernului de a modifica...
Actualitate
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 4 ore
FOTO / VIDEO Horă de Rusalii încinsă în vârful munților
În acest an, nu doar tradiționala Horă de la Rusca organizată la Sebeșu de Jos marchează sărbătoarea Rusaliilor,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Video/ Sute de sibieni în Piața Mare la concertul Paraziții de la Sunbreak
A treia seară a festivalului Sunbreak de la Sibiu a adunat în Piața Mare sute de spectatori care...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
(FOTO) Interiștii au primit tricourile și medaliile de campioni județeni
La finalul meciului de sâmbătă, de pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, câștigat cu 13-0 în...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Noua lege anti-petarde – tot nimic pentru prea mult zgomot (de sărbători)
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat proiectul de lege care completează şi modifică Legea nr. 126/1995 "privind regimul materiilor...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Măsuri de siguranță pentru minivacanța de Rusalii
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a stabilit măsuri speciale pentru menținerea ordinii și siguranței publice în întreg județul...
Actualitate
2 min de citit