Articol
Deci am rămas la… Adică nu. Am rămas că am comentarii la "Partea I". Nu multe, dar suficiente.
"Gând la gând … Numai ieri ceream o nouă ediţie a rubricii şi uite că a apărut. Există telepatie? Sau să nu-ţi doreşti ceva prea mult că s-ar putea să se împlinească? Orice ar fi, bine ca a apărut" (anonim).
Nu ştiu dacă e o telepatie, sau poate că e, totuşi. Şi eu mă gândesc de multe ori la ceva şi vâd apoi acel ceva. Sau la cineva şi mă întâlnesc cu persoana. Sau uite, una recentă. Într-o zi aveam varză călită la felul doi, că am făcut că ne-a fost dor şi chef. Merg în aceeaşi zi prin Zona Industrială Est să văd ce mai fac vechile fabrici şi de undeva de după fosta Balanţa II – HP, mă pocneşte un miros de, ia ghici, varză călită. Cu carne cu tot. În aceeaşi zi, pe undeva printre blocuri, DIN NOU, acelaşi meniu, varză. Deci da, se poate,e de crezut, cine are îndoieli nu ştie cum merge lumea asta.
"Un grup de cititori melomani" mă re-întreabă dacă am ascultat ce mi-au mai sugerat, respectiv melodiile lui Ioan Gyuri Pascu. Păi da. Chiar exclusiv pentru că
mi-aţi cerut. Deci "La jumatatea vieţii", de fapt "La mijlocul vieţii" e o piesă-mărturie de tip standard. Orice muzician sau trupă face aşa ceva la un moment dat, când ajunge în perioada post-celebritate. Pomenesc aici, pe repede înainte, pe Maria Lătăreţu, Dan Spătaru, Cornel Constantiniu, "Compact", ""Roşu şi Negru" şi chiar mult prea celebra "My Way". Bun, între asta a lui Sinatra şi cea a lui Pascu, îl prefer pe agniţeanul nostru, Dumnezeu să-l odihnească. La "Tare-mi mai place", textul primează şi rezonez cu el, mai puţin la interpreta pomenită în el. "Maşina cu jazzolină" e un clasic, ce mai, alături de "Ţara arde şi babele se piaptănă", "Mi-am luat colac" şi "Gizzi".
Domnul care se semnează "Lae" revine cu "am fost surprins că aţi reluat chestia cu guma de lapte de la Sibiana. Acele timpuri pentru copiii de atunci, care acum au trecut de 70 ani, au fost de neuitat. Făceam schimb între noi cu alţii, care aveau piese de stilouri de la Flamura (aruncate la groapa de gunoi de pe Calea Poplăcii) şi alţii care căutau cartuşe de la poligonul de pe Poplăcii, când plecau militarii. Pixuri atunci încă nu existau, numai cine primea unul din Germania, dar până în clasa a cincea nu aveam voie la şcoală, ca să nu se "deformeze" scrisul în formare încă"
Domnule Lae, scrisul meu a fost ultra deformat graţie batalioanelor de profesori care ne dictau la foc automat, pagini întregi, începând cu clasa a V-a încolo, inclusiv facultatea. Bunicul meu, cu câteva clase primare, avea un scris fantastic pe la 1913, tatăl meu idem, era artist, eu am un scris de mână de pot concura orice medic în materie de ilizibilitate. Noroc că am făcut dactilo în facultate (de unde am ieşit bătând tot cu două degete că maşinile de scris de la Jurna' au prins şi Anschluss-ul, iar cele de la primul loc de muncă. Ideea a fost că abia acum, graţie dv, am dezlegat de ce i se spunea la guma aia "gumă de lapte".
Ike îmi cere să nu mai boicotez "horeca" pentru că nu toţi erau aşa de stricţi cu certificatele acelea verzi. Ştiu asta, ştiam şi atunci, dar soluţia era să le spui de la obraz ăstora care promovau segregarea aia. Nu pot uita acel robot-recepţioner care avea in reclamă şi faptul că te scana de certificat. Nu pot uita aia cu "ne vaccinăm şi mergem la terasă" a useriştilor. Nu pot uita multe. Plus de asta, la Sibiu au băieţii nişte scoruri de îţi vine să o iei la goană. Chiar azi am văzut, la un restaurant-fastfood foarte popular şi OK de felul lui, că un mic face
6 (şase) lei. Nu e cam mult? Nu mai pomenesc de bere, care are preţuri record pe centru. OK; acum unele au preţ record şi în hipermarket, mai ales când văd că un sortiment are la raft 3 lei spre 4 şi ceva, apoi îl văd în catalog că e la ofertă de 4 lei şi ceva reduşi de la 5. Sunt un om de lume de felul meu, "bon viveur" cum se spunea, dar nu trebuie să fiu luat de prost.
Ce zice lumea de
pietonii călcaţi pe trotuar
La editorialul "Pieton în Sibiu, o ocupaţie care te costă mai nou viaţa", inspirat de accidentul de la Cedonia, am un comentariu lung despre Ucraina şi Eurovision. Trec peste el, cine vrea să-l citească, e acolo. Cineva însă mă avertizează că "Grijă mare, dle Chiseliţă! Şi matale ai profesia de pieton, pe lângă cea de jurnalist!". Da, stimate anonim, (chiar te doare să pui şi tu un Gogu, un "noi cititorii"; un "sdfş-ad" sau ce-ţi mai pică la tastatură?). Da, am profesia de pieton, pentru că a fi pieton a devenit o profesie, că trebuie să fii deja calificat pentru asta. Altfel cum faci faţă traficului sau altor ameninţări de pe trotuare ca trotinetişti sau biciclişti?
Sandokan reloaded spune (oau, ce vremuri când era cool să fii Sandokan! "Sandokan Sandokan, eşti un mare pirat pe mare", "Pe mine mă cheamă Jan şi-am jucat în Sandokan") că "principala cauză a accidentelor este LIPSA MAŞINILOR DE POLIţIE ÎN TRAFIC şi EDUCAţIA RUTIERĂ (şi nu numai) DEFICITARĂ A TUTUROR PARTICIPANţILOR LA TRAFIC. Sunt zeci de maşini de poliţie trase "pe dreapta" în faţa sediului Poliţiei Sibiu. Ar avea un efect şi dacă le-ar "planta" în intersecţii, goale, fără poliţişti; ca să nu mai zic câţi bani s-ar aduna tot la bugetul lor, din amenzi. Sistemul "big brother" ar trebui să producă şi ăla bani (amenzi trimise direct acasă) (…)".
Da, sunt de acord, dar dacă ar fi atâta poliţie, ar deranja toţi jmekerii care o ard la aroganţă prin trafic, pe două sau patru roţi. Uneori îmi vine să tot întreb, oficial, cine a câştigat cursa de viteză moto sau auto de pe Calea Dumbrăvii în zona Zoo sau cea de pe Mihai Viteazu sau Rahova. Despre trotinete m-am săturat eu să tot escviu, că-i doare pe toţi oficial la patină, că nu am auzit de trotinetişti amendaţi sau măcar de vreo vrăjeală din aia cu "vom lua măsurile specifice". Cât despre Big Brother, ideea e că au fost montate atunci, la summitul din 2019, din motive de spaimă şi auto-teroare să nu se petreacă ceva, că de eficienţă, am serioase îndoieli. Sau există pentru a ne supraveghea pe noi, nu "liniştea publică" din trafic.
Dumitru spune în schimb că "cei "cu roţi" sunt băgaţi toţi în aceeaşi găleată. Foarte mulţi biciclişti (inclusiv cei încurajaţi de primărie prin serviciul de închiriere) şi automobilişti circulă corect. Eu personal fac parte din toate cele 3 categorii (pietoni, biciclişti şi automobilişti) care circulă corect. Şi m-am simţit atacat ca biciclist şi automobilist". Bine. Păi dacă circulaţi corect, înseamnă că nu faceţi parte din acea categorie şi că nu sunteţi în aceeaşi găleată. Da, uite, acum câteva zile am văzut şi eu ceva rar. Un biciclist "verde" care a mers pe lângă bicicletă când a traversat pe trecerea de pietoni.
Kokos, adversarul meu politic, mă felicită la faza asta "De data asta sunt total de acord cu tot ce aţi scris în articol. Felicitări!". Mulţumesc. Nu mi-a plăcut felul în care a fost atacat aici, de alţi comentatori. Hai, măi fraţilor, să stabilim ceva: vorbim pe subiect, indiferent de amiciţii şi inamiciţii. Nu e greu. Adică, cum să spun, onoare şi fair play. Când ne contrazicem şi ne facem reciproc albie de porci, vorba poporului român creator de literatură populară tradiţională, atunci o facem. Când suntem de acord, atunci suntem de acord. Şi nu rezonez cu atacurile la persoană, chiar când sunt de partea mea. Cu Kokos mă cert şi vă puteţi certa oricând e vorba de politici şi alte chestii din astea ale "lumii noi". Dar aici a fost altceva. Alt subiect.
Despre Eurovision am scris în "Cum şi-a luat România ţeapă la Festivalul Cântecului Politic pentru Europeni", primesc un comentariu în germană, de la ADZ, unde, sub titlul "Kontroverse um das Finale des Musikwet tbewerbs "Eurovision" vom Samstaga bend in Turin, Italien", respectiv "Controverse în jurul finalei competiţiei muzicale "Eurovision" de/care a avut loc sâmbătă seara în Turin, Italia", este reluată pe scurt ştirea aceea cu cum ne-au luat civilizaţii occidentali punctele pentru Moldova şi date la Slava Ucrainei.
Pe lângă nişte apăsări cu privire exclusiv la persoana mea, care nu au legătură cu nimic, cel care semnează "le Greu" mă acuză că aş confunda Feisbucul "cu un cotidian sibian". Păi, prietene, (zic numa aşa asta, nu suntem prieteni) comentariul tău este tipic feisbucar: adică nişte foaie verde la adresa mea, fără nimic la subiect, doar o hatereală nici măcar second hand şi nici măcar interesantă sau măcar enervantă. A, ca să răspund totuşi, îi zic că bine că nu e invers.
Un alt comentariu, de data aceasta în engleză, am de la un anume "2 Cents". Tradus, sună astfel: Judecând doar după informaţiile pe care le avem, nu pot trage altă concluzie decât ca cea din articol. În orice caz, Eurovision a dovedit de mult că este doar o mascaradă politică. Deci, prin această prismă pot vedea decât ceea ce s-a întâmplat doar ca pe o altă manevră politică de cea mai joasă magnitudine. Dar poate se va dovedi că voturile nu au ajuns la destinaţie din cauza unui atac al hackerilor ruşi". Cât despre nemulţumirea privind spam-check-uil de la comentariile la articol, nu e vina mea, nu mă bag…
Am mai avut un comentariu simpatic, dar este prea lung pentru a-l băga aici. Cine e interesat, îl va găsi.
Putin e de vină că scriu despre Putin că e de vină
Ştiam că se va lăsa cu circ la editorialul cu Putin. S-a lăsat mai puţin decât m-am aşteptat, semn că, spre bucuria mea şi spre şansa României, mai sunt oameni care gândesc cu capul lor, nu cu capul ălora de bagă idei fixe şi puţine.
Trec peste comentariul (pe facebook) al lui Vasile Bordura, care îmi spune că "Te pricepi la scris că vaca la balet", pentru că îi spun că la fel cum vaca poate demonstra oricând dacă e bună la balet, şi el e liber să îmi demonstreze oricând că e mai bun decât mine la scris, hai să te văd, ştiu că poţi, te aştept. Problema e cu ce urmează, că îmi spune că "de ce zac dosarele cu praf pe ele, pentru că FSN actualmente pesede, a luat ţara asta la cheie şi a făcut-o praf dar tu nu! că batman …batman".
Deci să înţeleg că Ceauşescu a lăsat România "la cheie"? Pe bune? Da, a
lăsat-o aşa de la cheie că era goală pe dinăutru. Economie fix pix, că produceam prost şi mult. Agricultură din bici că se făcea doar cu soldaţi, muncitori, elevi şi studenţi, dar hai să zicem că aici produceam mai OK decât acum. Turism la nivelul anilor 70. Nu mai dezvolt, nu am chef, vezi în arhivă că am mai atins subiectul.
Altcineva, Vasile Voicu ne acuză că "din totdeauna (!!!) aţi fost cu Rusia un fel de bolşevici!". Bine, m-aş bucura dacă ne-ar demonstra clar (titlu plus conţinut text, plus link activ), asta. Până atunci, sănătate bună şi vedeţi că "dintotdeauna" se scrie lipit. Zic de "din totdeauna" ăla. Chestie de gramatică.
"Ar fi mai putin grav moral dacă altcineva ar fi de vina, nici Putin, dar nici Iohannis. Dar Iohannis, cu guvernele lui şi alte entităţi mai obscure sau pe care le ştim toti foarte bine, au impus lockdownurile şi alte restricţii, ducând în acelaşi timp o politică expansionistă financiar şi fiscal. Deci mai mulţi bani cheltuiţi şi de cheltuit, în timp ce distrugeau lanţuri de aprovizionare şi puneau piedici producţiei de bunuri şi servicii. Reţeta sigură pentru inflaţie, era clar ca bună ziua pentru orice economist care şi-a luat diploma pe bune. Acuma, că prognozau în ianuarie sau februarie un 11% inflaţie în iunie sau mai şi deja e 14%, da, pt. diferenţă e războiul de vină", spune Ike. Ok, de acord. Dar e suspect cât de la timp a sosit războiul pentru declanşarea crizei anunţate cu destul timp în urmă. Serios, zici că toţi abia îl aşteptau ca pe un motiv să o ia razna.
"Bun articol, oare îi transmite cineva şi preşedintelui ce părere au românii despre el la acest moment? Mă tem că va ieşi în modul cel mai ruşinos din funcţie, adică dispreţuit de cei care şi-au pus speranţa în domnia sa. Ţara e praf…tot zic că mai rău nu se poate şi din păcate realitatea ne dovedeşte că se poate. Domnule preşedinte şi voi guvernanţi, treziţi-vă sau plecaţi că ne-am săturat". Domnule, dacă comentezi aşa fain, de ce nu pui şi matale un nume acolo, real sau fals? Pe bune. Înţeleg că unii injură fericiţi că-s anonimi, dar aici chiar nu e cazul.
Să răspund? Uite că răspund. Articolul e bun sau nu, dar mulţumesc pentru opinie. NU cred că îi transmite cineva ceva preşedintelui, în general şefii de state sau alte categorii de şefi sunt înconjuraţi de tot felul de grijulii care mai ascund câte ceva ca să nu-l supere. Că dacă-l supără, cine-s primii în vizor? Păi ei. Şi unde loveşte şutul acela undeva? Tot la ei. De trezit, la fel, nu cred că se va trezi cineva din politică pentru că, aşa cum vedem, că nu suntem tâmpiţi, nu ai din ce să te "trezeşti" pentru că nu le prea pasă de ţară şi de locuitorii ei, ci de funcţii, loc fain în societatea aia a lor, putere, super-putere, mega-putere. Noi sutem prostimea, pulimea, care poate fi fraierită cu o declaraţie, cu un mesaj, cu doi bani în plus, cu "ai libertatea să poţi să te duci să lucrezi dincolo".
Trec peste o nouă ceartă inter-comentatori, pentru a-l aduce din nou pe Ike: "Ar fi mai puţin grav moral dacă altcineva ar fi de vină, nici Putin, dar nici Iohannis . Dar Iohannis, cu guvernele lui şi alte entităţi mai obscure sau pe care le ştim toţi foarte bine, au impus lockdownurile şi alte restricţii, ducând în acelaşi timp o politică expansionistă financiar şi fiscal. Deci mai mulţi bani cheltuiţi şi de cheltuit , în timp ce distrugeau lanţuri de aprovizionare şi puneau piedici producţiei de bunuri şi servicii. Reţetă sigură pentru inflaţie , era clar ca bună ziua pentru orice economist care şi-a luat diploma pe bune. Acuma că prognozau în ianuarie sau februarie un 11% inflaţie în iunie sau mai şi deja e 14%, da, pt. diferenţă e războiul de vină".
Da Ike, "războiul" e de vină e un pretext superb, aşa de superb încât nu mai cred nimic din ce se spune despre el, caut doar înregistrări video "raw", că măcar acolo ştii că trage ucraineanul, rusul, că refugiatul e refugiat, că ăia cu casele praf sunt cu casele praf ori sunt ucraineni, ori ruşi, iar justificările oficiale le consider prosteală pe faţă şi atât. Aha, deci berea se scumpeşte pentru că Putin. Aha, deci totul se scumpeşte pentru că Putin. Chiar şi sărăcia din rafturi (pe care o consider foarte artificială) ce o vedem mai nou pe la anumite hipermarketuri e din cauza lui Putin. Chiar şi faptul că reduci un produs de la 5 lei la
4 lei când el făcea de fapt 3 lei şi ceva e tot din pricina lui Putin. Am impresia că suntem luaţi mult mai de proşti decât suntem. Iar în informaţiile oficiale cred la fel de intens precum cred în Zâna Măseluţă sau în dezvoltarea personală.
Ca de final, ceva mai vesel
Sunt întrebat "Pe când un articol despre scăldatul în Cibin de la podul de cale ferată până aproape de Cristian, la cascada din Turnişor şi la cascada de lemn din lunca Cibinului de sub aeroport?. Fiind din Turnişor pot să vă dau detalii exacte şi corecte despre cum cele două cascade au devenit ruine şi din cea de lemn nici urme nu se mai văd. A fost "ştrandul" nostru gratuit toată vacanţa de vară şi de multe ori de dimineaţa până seara".
Păi dacă aveţi date şi imagini, dar mai ales date, aştept. Eu nu am ajuns până acolo că cică nu prea e o zonă prietenoasă. Mai ales când cari şi ceva aparate după tine.
Hai gata, că ajunge. A, era să uit: comentariile care fac referire la persoana mea sau alte chestii ce ţin de ea sau am eu chef să consider că ţin de ea, vor fi şterse. Pentru că aşa am eu chef şi cui nu-i convine să scrie pe viitor ori la subiect, ori acasă.