De Noaptea Muzeelor, superstarul a fost Sinagoga. S-a stat la coadă pentru a o vizita

Sinagoga de pe strada Constituţiei a fost, sâmbătă, în mod sigur, superstarul Nopţii Muzeelor de la Sibiu. Nu cred ca, în istoria edificiului sau chiar a oraşului, să fi fost atâta lume dornică să viziteze acest lăcaş de cult încât să se formeze o coadă mai ceva ca în perioada de aur a cozilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cel puţin în jurul orei 19, coada se întindea până dincolo de intersecţia străzii Constituţiei cu Pescarilor, devenind ea însăşi o curiozitate pentru trecători, o dovadă printre altele că Sibiul are încă multe obiective valoroase de privit şi vizitat şi că trebuie doar un mic efort de a le re-aduce în lumina favorabilă. 

În ciuda lungimii ei, şi datprită excelentei organizări, coada de la Sinagogă a "funcţionat" repede, grupuri-grupuri şi graţie unor gazde ospitaliere, toată lumea reuşind să viziteze interiorul acestui lăcaş de cult. Cei prezenţi au beneficiat atât de ghidaj cât şi de prezenţa panourilor cu informaţii din istoria sinagogii şi a comunităţii evreieşti sibiene, prin expoziția "În cuvintele proorocilor: istoria comunității evreiești din Sibiu".

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sinagoga de pe Constituţiei a fost edificată în perioada 1898 – 1899, prin efortul comunităţii evreieşti conduse de Josef Schwartz. Arhitectul edificiului a fost Franz/Ferenc Szallay, cel care a construit, printre altele, sediul actualei Prefecturi de pe str. A. Şaguna, biserica ortodoxă din Miercurea Sibiului şi biserica ortodoxă din Guşteriţa. 

De la perioada ei de glorie, când, în perioada imediat postbelică la Sibiu erau 1.900 de evrei, s-a ajuns, în 2006 la doar 24 de persoane. Sinagoga a devenit, treptat, şi ea, un edificiu din ce în ce mai deteriorat. În plus, multe din obiectele de cult ale ei, din aur și argint au fost… furate. Revigorarea clădirii începe cu anul 2007, când cu ajutor israelian s-a demarat reabilitarea clădirii. 

Anul acesta, sinagoga a fost inclusă în acţiunea "Noaptea Muzeelor" graţie colaborării dintre Muzeul Naţional Brukenthal şi Comunitatea Evreiască din Sibiu. 
La fel, şi Muzeul de Artă Contemproană s-a bucurat de suces la vizitatori, şi acolo intrându-se tot "pe bază" de coadă.

O dovadă că Sibiul încă mai are multe de arătat atât localnicilor cât şi turiştilor, dincolo de cramponarea în monotonia unora şi aceloraşi obiective istorico-turistice. 

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
13 mai 2023 la 20:16
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 ore
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 8 ore
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 13 ore
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Damian Drăghici și spectacolul cu drone au încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mii de oameni au aplaudat momentul
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seară într-un mod...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Recomandările ultimei zile de FITS 2025: Bill Murray, Faust și un cer plin cu „Mulțumesc”
Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va aduce în fața publicului pe Bill Murray...
Actualitate
2 min de citit