De la iarnă la… noiembrie. Nu va mai fi aşa de frig

Acasa >

Articol

După ce am fost convinşi, din cauza vremii, că gata, iarna e ca Moş Crăciunul comercianţilor şi organizatorilor de evenimente pe la şcoli, adică "a sosit mai devreme de data aceasta", uite că, după atâta frig, o mică tentativă de ninsoare şi vânturi cu viteze ciudate la munte, vremea se va mai regla şi ea în săptămâna ce va veni. Vom avea, astfel, chiar temperaturi de noiembrie în noiembrie. După cum urmează:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Luni, vremea se va încălzi față de normalul termic al acestei perioade și va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 11 grade, iar cele minime între -2 și 2 grade. Izolat se va semnala ceață.

Marţi, vremea va fi relativ caldă pentru această dată și în general frumoasă în cursul zilei. Cerul va fi variabil, temporar noros. În zonele montane vor fi condiții de precipitații predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 12 grade, iar cele minime între 0 și 2 grade. Izolat se va semnala ceață.

Miercuri, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei, cu temperaturi în ușoară scădere față de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, temporar noros. Izolat, îndeosebi în zonele montane, vor fi condiții de precipitații mixte slabe, mai ales de ninsori pe creste. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 10 grade, iar cele minime între -2 și 0 grade. Izolat dimineața se va semnala ceață.

Joi, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros. Pe arii restrânse se vor semnala ploi în zonele joase. La munte, precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 11 grade, iar cele minime între 1 și 3 grade. Izolat se va semnala ceață se va semnala ceață.

În weekend, vremea se va menține apropiată de normalul termic al perioadei. Probabilitatea de precipitații va fi mai mare în prima parte a intervalului.

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Paul Cioban, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.

Autor
24 noiembrie 2024 la 11:02

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 9 ore
Minor ajuns la spital după ce a intrat cu bicicleta-ntr-o mașină, pe Ulița de Sus
Polițiștii rutieri intervin la un eveniment rutier, produs în localitatea Ilimbav, din comuna Marpod. Din primele cercetări efectuate a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Baza Sportivă Obor, în centrul atenției în minivacanța de 1 Mai
Baza Sportivă Obor a fost vineri, un punct de atracție pentru iubitorii de sport, dar și pentru amatori....
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Două dispariții semnalate de polițiști: o fată de 23 de ani și un bărbat de 48 de ani
Poliţiştii sibieni caută o tânără în vârstă de 23 de ani, care a plecat de acasă fără a...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 13 ore
Derbi pentru locul întâi în play-out. Măldărășanu: ”Suntem într-un moment bun al nostru, pozitivi, încrezători, mergem la Galați să câștigăm”
Antrenorul Marius Măldărășanu, a declarat, înaintea plecării spre Galați, unde FC Hermannstadt întâlnește Oțelul, duminică seara, în etapa...
Actualitate
4 min de citit