Daniel Tătar, gata de debutul în actualul sezon, după accidentare: ”A fost o perioadă grea pentru mine!”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Unul dintre cei mai experimentați jucători din lotul lui Beza, Daniel Tătar, a ratat debutul sezonului din cauza unei accidentări la genunchi. El este refăcut și ar putea debuta în meciul cu Unirea Dej.

Tătar a spus, într-o conferință de presă, că a ținut în permamență legătura cu colegii, cei din staff și din conducerea clubului, astfel că perioada cât a lipsit de pe gazon a fost un pic mai puțin dificilă. Legat de jocul cu Unirea, ”Tăti” crede că un atu pentru șelimbăreni constă în faptul că formația din Dej a primit gol de fiecare dată.

”A fost o perioadă grea pentru mine, dar m-am simțit aporpiat de echipă pentru că, în permanență, am ținut legătura cu «Mister», cu colegii, cu conducerea clubului și le mulțumesc pentru asta. Cred că ne-așteaptă un meci destul de greu pentru că (n.a. Unirea Dej) este o echipă care nu are nimic de pierdut, pentru că în fiecare meci de anul acesta a marcat, dar a și primit gol la fiecare meci și cred că ăsta e un atu pentru noi, pentru că noi suntem puternici în apărare și primim foarte greu gol, iar chestia că ei au primit în fiecare meci gol, ne avantajează puțin, pentru că avem jucători de calitate în față, în formă, chiar dacă, la ultimul meci, nu au fost așa cum ar fi trebuit, de lucizi, în fața porții. Dar, am mare încredere că putem câștiga acest meci”, a spus Tătar.

 

Mitrovic: ”Dejul are o echipă tânără, bătăioasă”

 

Portarul ALeksander Mitrovic, sosit în vară de la Genoa Primavera, care a apărat poarta ”călăreților roșii” în patru din cele cinci meciuri de până acum, este convins că va fi un meci dificil cu Unirea Dej, o echipă periculoasă din primul și până în ultimul minut.

Custom Image

”O să fie o partidă destul de grea deoarece – m-am uitat și la ultimul meci al lor – au echipă tânără, bătăioasă, care se bate pâîn ultimul minut, au dat gol în minutele 90 și 92. O să fie un meci greu, dar eu am încredere în băieți și o să avem o atitudine,eu cred, mult mai bună față de ultimul meci și sper să facem un rezultat bun”, a afirmat tânărul goal-keeper.

Fiul fostului atacant al Naționalului, Slavișa Mitrovic, a adăugat că n-a avut probleme cu acomodarea la Șelimbăr și visează la play-off: ”M-am acomodat foarte bine, avem  un lot super unit, băieții m-au primit super bine în echipă. Concluzia este că putem să ajungem în play-off și putem să facem niște rezultate foarte bune cu toate echipele”.

 

Autor
09 septembrie 2022 la 13:48

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Derbi pentru locul întâi în play-out. Măldărășanu: ”Suntem într-un moment bun al nostru, pozitivi, încrezători, mergem la Galați să câștigăm”
Antrenorul Marius Măldărășanu, a declarat, înaintea plecării spre Galați, unde FC Hermannstadt întâlnește Oțelul, duminică seara, în etapa...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(FOTO) Firma sibiană care a construit noul ”Municipal” din Parcul Sub Arini va ridica viitorul stadion de 32.000 de locuri al Timișoarei
Oferta depusă de Asocierea dintre Con-A Operations, ca lider, împreună cu Prodesign Engineering & Construction, Con-A și Con-A...
Actualitate
2 min de citit