Dacă voi parcaţi pe trotuar, cum ar fi ca noi să ne plimbăm pe carosabil?

Am spus-o şi o voi repeta aşa cum repetă influencerii când au ordin să-şi promoveze candidatul (sau ideologia) care marcă banul la ei: pietonul a devenit o categorie socială inefrioară şi este tratat ca atare peste tot în locurile publice, mai ales la Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Adică, pe de o parte încurajăm, conform modei şi directivelor, chestiile "verzi": biciclete, trotinete, maşini electrice, staţii de încărcare, construim piste peste piste, instalăm iluminat ecofriendly care îţi face din noapte zi ceea ce nu e aşa de eco, dar, în paralel, ignorăm (nu aduce nici profit nici imagine, nu?) cea mai sustenabilă, eficientă, eco, bio, verde, săînătoasă, recomandată şi recomandabilă şi complet nepoluantă (decât dacă mai scuipi pe jos, eşti needucat arunci ambalaje ori lansezi gaze voluntar sau nu) de deplasare: mersul pe jos.

Nu pomenesc de cum arată trotuarele prin centru, de ajungi să regreţi perioada Condurat, că nu suntem biciclişti să ne plângem de orice denivelare. Nici de faptul că pe "noul" pod al Gării poţi merge doar în şir indian pentru că d-aia. Ci de faptul că, pe lângă că-s vai de ele, trotuarele mai sunt şi ocupate de maşini care parchează după metoda comunismului: fiecăruia după necesităţi. Adică ai o necesitate, gata parchezi. Pietonul? Treaba lui, să se descurce, să ocolească, el e specia inferioară pe jos, noi specia superioară cu maşină şi ne trebuie obligatoriu loc de parcare undeva, dacă se poate peste tot.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Doar într-una sau două plimbări după altceva, am descoperit, în plin centru, cum să blochezi circulaţia pietonală. De să se frece omul de toţi pereţii, ori să o ia pe drum, ca să poată fi claxonat culmea, ori să întrebe dacă nu cumva, de la criza mondiala şi coflictul înd esfăşurare, metrul a scăzut. Şi asta doar că i se ocupă trotuarul.  

Exemple?
Pe Bastionului, unde trotuarul e oricum vai de steaua lui, prost făcut-prost pietruit pentru că ne grăbeam cu 2007-le şi pare că e obligatoriu ca să fie minimum o maşina care să ocupe tentativa aceea de trotuar.
Pe Conrad Haas, unde pe o parte ai trotuar pe care stă maşina, pe cealaltă nu ai trotuar deloc sau e doar ceva simbolic, ca să hie să nu zici că nu e, vorba aia.
Pe Mitropoliei unde ce vrei bă, acolo e grădiniţă şi dacă nu poţi năvăli cu maşina în interior ca să-ţi iei copilul, o laşi pe trotuar. Ori În parcul ASTRA, unde îţi poţi aşeza maşina pe breteaua ce duce spre spitalul Luther fix ca să blochezi aleea. Prima oară mi-am zis că e accident că are omul nevoie pe la spital, apoi am văzut că doar locul e de vină.  
Şi asta s-a văzut, repet, în o tură de trei sferturi de oră.  

Ei ce facem? Un schimb cumva? Să vă lăsăm pe voi sa vă ocupaţi de şi pe trotuar iar noi să ne plimbăm ca boierii pe carosabil, doar ca să vedeţi cum e? Da nu e legal, dar ce faceţi voi cât de legal e?
Da, ştiu şi răspunsul, "până tot scrieţi sunaţi să le ridice". Păi noi tot scriem că asta e neseria, nu să facem noi treaba cetăţeanului, că oricum o facem destul şi pe aia. Sunaţi voi. Ce de aia sunteţi cetăţeni.   

Autor
19 decembrie 2024 la 13:13
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 27 minute
Avizul privind securitatea cibernetică în sănătate, inițiat de președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a fost adoptat în plenul Comitetului European al Regiunilor
Astăzi, 3 iulie ac, în Comitetul European al Regiunilor (CoR) a fost adoptat în sesiunea plenară desfășurată la...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 11 ore
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Copac prăbușit peste o mașină la Hula Bradului. Intervin pompierii
Pompierii sibieni au intervenit joi cu o autospecială de stingere pentru degajarea unui copac căzut peste un autoturism...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Asociatia Baschet Club reprezintă Sibiul în Campionatul Național 3×3. Turneul 3 are loc în weekend, la ”Arena de Baschet”
Campionatul Național de baschet 3x3 este organizat de Federația Română de Baschet. După primele două turnee, ABC Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 19 ore
Vino să descoperi cele mai bune materiale de construcții la Ravago Sibiu!
Sibienii și toți cei pasionați de construcții sunt invitați la „Ziua Porților Deschise” organizată de RAVAGO ROM în...
Eveniment
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 20 ore
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO-VIDEO / Poate vă era dor de Fanfara din Turnișor!
Cunoscută și sub numele de „Fanfara sașilor”, Neppendorfer Blaskapelle și-a reluat deja tradițional recital de vară în Parcul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit