Dacă tot e varză circulaţia, de ce să nu refacem şi marcajele?

Acasa >

Articol

O fi mai mult ca perfectul un timp al verbelor, dar poate fi uşor transpus şi în practică. Uite, de exemplu, în Sibiu ai un haos perfect în zona centrală, graţie sau datorită sau mulţumită dar mai ales din cauza blocării tradiţionale a bulevardului Corneliu Coposu, asta graţie sau datorită sau mulţumită dar mai ales din cauza evenimentului "Red Bull Romaniacs", care în fiecare an asta face, blochează Coposu.
Fiind vorba de Sibiu, care are o anume reputaţie naţională, un haos perfect nu e suficient. Aşa că trebuie făcut ceva ca să se ajungă la un haos mai mult ca perfectul. S-a reuşit. Uite, luni, pe la orele 10 şi ceva, ce se putea face în mijlocul unui trafic deviat şi cu transport în comun care nu se mai încadrează în program?

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Păi, de exemplu, vopsit marcaje. E bine să vopseşti marcaje, că cele vechi s-au estompat de la trafic şi de la încălzirea globală. Iar momentul este super-potrivit, că dimineaţa toată lumea are treabă şi ia maşina, iar cine nu are treabă cu maşina, ia autobuzul şi e tot aia, aceeşi nebunie.  
Evident că treaba cu marcajele nu mai putea aştepta, noaptea trebuie să plăteşti oamenii dublu deci nu rentează, dacă lăsai pe după Red Bull nu aveai garanţia că se va putea face pentru că nu-i aşa, nu ştii ce aduce ziua de mâine, poate plouă, poate ninge, poate sunt inundaţii, ploi torenţiale sau secetă sau situaţie geopolitică. Aşa că e bine acum, că îşi mai aminteşte lumea de aceste momente nepieritoare. Ce spune ea despre ele nu putem reda aici, că iar ne-o auzim că se roteşte Slavici în locul de veci. Dar dacă tot e varză circulaţia, de ce să nu refacem şi marcajele?

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
22 iulie 2024 la 11:50

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 2 ore
Bravo, băieți: Poliția Română se promovează cu o manea
Un clip postat pe pagina de socializare a Ministerului Afacerilor Interne, prin care se dorește responsabilizarea celor care...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Accident langă Rășinari. Un șofer a alunecat într-un pârâu
Un accident a avut loc de 1 Mai, în afara localității Rășinari, pe un drum forestier. Șoferul a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit