Cum se pregătesc sibiencele să sărbătorească 8 Martie: de la drumeții și recitaluri, la petreceri extravagante

Ziua Internațională a Femeii se apropie, iar sibiencele au la dispoziție numeroase opțiuni pentru a marca această ocazie specială. De la drumeții în natură, la cine festive și spectacole artistice, până la petreceri extravagante cu striperi, ofertele sunt variate și pentru toate gusturile. Indiferent de alegere, doamnele și domnișoarele sunt invitate să își celebreze ziua într-un mod deosebit, alături de prietene sau familie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Una dintre variante ar fi pe 9 martie, când iubitoarele de natură pot participa la o drumeție specială în Țara Șurilor de Lemn din Munții Lotru, sub îndrumarea ghidului montan Nicoleta Ocneriu. Participantele vor porni spre Vârful Hârsa, bucurându-se de peisajele cu vedere spre Munții Făgăraș, Vârful Suru și Cozia.

Traseul este accesibil, având o dificultate ușoară spre medie, iar la final, vor fi întâmpinate la Pensiunea Rotarii cu o masă tradițională. Costul drumeției este de 80 de lei, iar cei care doresc să servească prânzul la pensiune vor achita suplimentar 50 de lei. Înscrierile se fac în avans, iar detalii suplimentare pot fi obținute direct de la organizatori.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Striperi și spectacol de excepție

De 8 martie, un hotel de patru stele organizează un eveniment special pentru a celebra Ziua Internațională a Femeii. Invitații serii sunt Geo Da Silva și trupa Dream Boys (un grup de dansatori cunoscut pentru spectacolele lor de tip striptease masculine) care vor susține un spectacol de excepție. Prețul participării este de 290 lei de persoană. De asemenea, grupurile de minimum 10 persoane beneficiază de o reducere de 10%.

Muzica plutește în aer

Dacă nu mai găsim locuri disponibile la restaurante ne putem rezerva un loc pentru un recital muzical. Astfel, în 8 martie, începând cu ora 19:00, sibiencele vor avea parte de un recital de percuție susținut de Wooden Echoes Ensemble, la Filarmonica de Stat Sibiu și un recital de chitară cu Maxim Belciug la Biblioteca ASTRA.

Pentru ambele evenimente, biletele pot fi achiziționate online. Pentru recitalul de la Biblioteca ASTRA, biletele sunt disponibile pe eventbook.ro, iar pentru recitalul de la Filarmonica de Stat Sibiu, informații despre bilete pot fi găsite pe site-ul iabilet.ro.

Restaurantele din Sibiu, rezervate pentru 8 Martie

Restaurantele din Sibiu sunt rezervate în mare măsură. Acestea au pregătit  meniuri speciale și seri tematice, motiv pentru care, cei care nu și-au făcut rezervări din timp ar putea întâmpina dificultăți în a găsi o masă liberă.

La un restaurant cu specific italienesc, pregătirile pentru 8 Martie sunt în plină desfășurare. Doamnele și domnișoarele vor primi la începutul serii un cocktail din partea casei. Organizatorii au transmis că toate locurile au fost deja ocupate.

„Se anunță un eveniment special, cu o atmosferă vibrantă și un meniu exclusivist. Invitatele vor fi răsfățate cu arome mediteraneene, muzică bună, deserturi fine și primul cocktail din partea casei. Seara va fi animată de un DJ, iar programul prelungit promite momente pline de energie pe ringul de dans. Cererea pentru rezervări a fost mare, locurile fiind ocupate”, a declarat patronul restaurantului.

Alt restaurant, la marginea Sibiului, în Valea Aurie nu mai are locuri disponibile pentru seara de 8 Martie: „Dacă aveți noroc să se elibereze o masă între timp. Altfel, nu am niciun loc liber, este ocupat tot”, a declarat un angajat al localului.

Maria-Antonia OANA

Paul NEAGU

06 martie 2025 la 13:23
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 11 ore
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 13 ore
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 15 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 17 ore
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  Sfântului Sinod al Bisericii...
Eveniment
2 min de citit