Cum sărbătoresc tinerii de la OTS cei 15 ani de activitate

Înființată în 2010 de un grup de elevi de la Colegiul Național «Octavian Goga» din Sibiu, în urma unei excursii la Mănăstirea Oaşa, din judeţul Alba, în care au avut parte de o experiență duhovnicească, Organizația Tinerilor din Sibiu sărbătoreşte în această lună 15 ani de la înfiinţare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Nucleul inițial al asociației l-a constituit un grup de aproximativ 20-25 de tineri din toate clasele de liceu, iar în timp a atras tot mai mulţi elevi şi studenţi. Sub coordonarea prof. Carmen Jinariu, tinerii au organizat activități duhovniceşti, culturale, de voluntariat, excursii, drumeții, tabere. Activităţile OTS se desfăşoară sub motto-ul „Împreună pentru veşnicie!”. În fiecare duminică, în sărbători dar şi în alte zile, tinerii din OTS se întâlnesc la Sfânta Liturghie, în rugăciune şi în comuniune, iar concertele de colinde susţinute de OTS au devenit deja o tradiţie.

 „Sunt 15 ani în care am crescut împreună, ne-am dezvoltat și am rămas uniți prin credință, dragoste și prietenie. În acești 15 ani, am învățat ce înseamnă să crezi. Am învățat ce înseamnă să dăruiești. Și, mai presus de toate, am învățat că puterea adevărată stă în împreună. Totul a început acum 15 ani, la Mănăstirea Oașa, locul unde credința și liniștea au pus bazele unui vis comun. Aşa prinde contur o comunitate care avea să devină un reper pentru generații de tineri. Sub cerul munților și îndrumarea părinților duhovnici, s-a clădit o familie sufletească, întemeiată pe valori ce poartă în ele frumusețea veșniciei. Anii care au urmat au fost martorii unei necontenite munci de suflet. S-au născut prietenii trainice, s-au organizat tabere, conferințe și evenimente care au apropiat oameni și au răspândit bucurie. În acești 15 ani, s-au scris povești în care credința a devenit temelie, iar iubirea – calea de urmat. Astăzi, Organizația Tinerilor din Sibiu este mult mai mult decât un simplu grup de tineri – este o comunitate unită de idealuri comune. Este dovada vie că atunci când oamenii sunt uniți, veșnicia devine posibilă”, au transmis reprezentanții OTS.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Întâlnirea aniversară a OTS va avea loc joi, 23 ianuarie, ora 18:00, în Sala cu coloane a Muzeului Național Brukenthal din Sibiu.

Sursa foto: mitropolia-ardealului.ro

(I.D.)

 

 

22 ianuarie 2025 la 07:24
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 oră
Ce poate genera în turismul sibian majorarea TVA: vouchere, faliment și evaziune fiscală
Tot mai multe voci locale susțin că turismul sibian trece printr-o perioadă dificilă. O spun hotelierii, proprietarii de...
Actualitate
4 min de citit
acum 1 oră
Pe jos sau în căruță, tot la teatru ajungi! Urmează o duminică de vis pregătită de „Anii Drumeției”
Chiar dacă este organizată în zi de 13, duminica următoare va fi cu noroc pentru cei care vor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 ore
Spectacol pe patru roți. După 5 ani, Raliul Sibiului Bilstein readuce Superspeciala pe asfalt, în inima orașului
Raliul Sibiului Bilstein 2025 se apropie cu pași repezi și promite trei zile pline de emoție, adrenalină și...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 4 ore
Teatrul din Cartier, zece ani de povești și emoții aduse aproape de oameni
De zece ani, Bis Teatru duce spectacole în cartierele Sibiului și în localitățile din județ. Anul acesta, ediția...
Eveniment
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 18 ore
Urs în Cârțișoara! A fost transmis mesaj RO-Alert!
În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 a fost semnalată prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 20 ore
Filarmonica de Stat Sibiu se delimitează de atitudinea și gesturile obscene adresate de colegul nostru, domnul Samodaiev, orchestrei și muzicienilor acesteia
Misiunea Filarmonicii de Stat Sibiu este aceea de a răspândi cultura în comunitate, iar cei care sunt prezenți...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
(Actualizare) Minora de 14 ani din Chirpăr, dispărută de acasă, a fost găsită
Actualizare Potrivit IPJ Sibiu, în cursul acestei nopți minora a revenit la domiciliu. Pe perioada absenței de la domiciliu,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
Muzica clasică revine la Sibiu: începe ediția a XV-a Festivalului Classics for Pleasure
În perioada 9–13 iulie, Sibiul devine din nou capitala muzicii clasice. Festivalul „Classics for Pleasure” ajunge la ediția...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Au terminat facultatea la ULBS în 1995, iar azi sunt implicați în conducerea unor instituții etalon
În 1990, imediat după evenimentele revoluționare din 1989, învățământul superior sibian a cunoscut o renaștere importantă. Atunci a...
Cultură
6 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Peste 41 de milioane de lei pentru modernizarea Căii Șurii Mari
Primăria Sibiu a anunţat luni că a obținut finanțare europeană nerambursabilă și pentru modernizarea și extinderea Căii Șurii...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Palatul mitropolitan, salvat de la ruină. Cum va arăta peste 18 luni o clădire istorică etalon a Sibiului
Construit la sfârșitul sec. XIX, „Palatul mitropolitan” de la Sibiu este o clădire monument istoric, un edificiu arhitectural...
Actualitate
4 min de citit