Culoare de mobilitate până în sala de clasă

Acasa >

Articol

Pe scurt: ȘI BUNE ȘI RELE

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aflăm de la știri că în două sectoare ale Capitalei, unde foștii edili au pierdut alegerile, nu au mai fost prevăzuți bani pentru activitățile de tip after school ale elevilor. Acesta e doar unul dintre rezultatele bulibășelii generate de mutarea alegerilor locale în iunie. Pe edilii în funcție, care vor pleca în octombrie din fotoliile de primar ale celor două sectoare, i-a durut în cot de copiii despre care vorbeau atât de frumos în campania electorală. Nici măcar aparențele nu mai sunt ce au fost. * Apropo de iubiri de-o toamnă: cele două partide aflate la guvernare îi curtează pe pensionari, promițându-le, după caz, un viitor mai bun. Celor nemulțumiți de calcularea pensiilor li se promit reparații legislative, celor care se bucură de măriri, li se reamintește, zilnic, binefacerea. De fapt, bieții oameni sunt doar o miză temporară, politicienii urmărind să stoarcă de la ei un vot și atât. De anul viitor vor fi dați uitării, la fel ca toate celelalte categorii sociale. Vorba aia: votantul și-a făcut datoria, votantul poate să moară! * După o primă zi de școală în care presa locală a vorbit despre problemele din câteva unități de învățământ sibiene, municipalitatea a și transmis un comunicat în care descrie mărețele realizări de la una dintre școlile reabilitate. Sunt remarcabile viteza cu care instituția comunică atunci când urmărește un beneficiu de imagine și lentoarea de care dă dovadă în transmiterea unor răspunsuri formulate de jurnaliști. Pentru că tot veni vorba, ne întrebăm când vom primi răspunsurile din partea Primăriei la întrebările transmise, unele mai vechi de 30 de zile. Cea mai „bătrână” solicitare e din 22 iulie. I-am făcut parastas de 40 de zile, dar așteptăm, în continuare, răspunsul. Mai revenim pe tema asta. Nu de alta, dar Primăria Sibiu trece drept o instituție care prețuiește relația cu cetățeanul. * În Sibiu se simte că a început școala, pentru că străzile au devenit și mai aglomerate. Nici nu știi care mai sunt orele de vârf și traseele de evitat, pentru că tot orașul e paralizat de coloanele de mașini ce duc și aduc elevii. Adevărul e că unii dintre părinți și-ar duce copiii cu mașina până în bancă, dacă ar fi posibil acest lucru. Să nu cobim, că te miri cum se amenajează niște culoare de mobilitate până în sala de clasă, cu sens giratoriu lângă ultima bancă, să poată întoarce tăticu’ mașina după ce l-a „debarcat” pe ‘ăla micu. 50 de metri de mers pe jos n-au omorât pe nimeni. 

10 septembrie 2024 la 14:26

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Bogdan Trif a votat pentru „un președinte care să unească românii”
Deputatul PSD Bogdan Trif a fost primul politician care a votat în Sibiu la alegerile prezidențiale. Acesta a...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 11 ore
Bărbat sibian de 55 de ani, dat dispărut de două săptămâni, de familie
Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 55 de ani care nu a mai putut fi contactat...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 12 ore
Transportul buletinelor de vot către secțiile de votare, fără incidente. Secțiile de votare, păzite de angajații MAI pe timpul nopții
Datele centralizate la nivelul  județului Sibiu arată că misiunile de asigurare a protecției buletinelor de vot și a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Sibianca Sara Hanț, în finala „Românii au Talent”. Bobonete: „Ești, în continuare, o revelație”
Sara Hanț, fata talentată din Sibiu, a reușit să impresioneze în semifinala emisiunii „Românii au talent”, calificându-se printre...
Actualitate
2 min de citit