CSU pierde finala mare a ”Memorialului Elemer Tordai” cu CS Vâlcea. Sibienii își pot lua revanșa fie în Cupa României, fie în prima etapă a noului sezon al Ligii Naționale

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Baschetbaliștii sibieni n-au mai reușit să întoarcă rezultatul pe finalul meciului, cum s-a întâmplat o zi mai devreme, cu echipa din Tg. Mureș, pierzând finala mare a ediției din acest an a ”Memorialului Elemer Tordai” la o diferență de 5 puncte. După 40 de minute, nou-promovata CS Vâlcea s-a impus cu 81-76, la capătul unu meci cu suișuri și coborâșuri de ambele părți. Cele două echipe și-au împărțit perioadele de dominare, la final pe plus ieșind jucătorii lui Hristu Șapera. Sibienii au avut +5 la prima pauză (22-17), dar la jumătatea întâlnirii avantajul era de partea oaspeților, după 22-10 în actul secund (39-32). ”Galben-albaștrii” au câștigat clar cea de-a treia perioadă (27-15), dar au cedat actul decisiv la o diferență de 10 puncte (27-17).

Revenit la echipa de club după aventura cu naționala Lituaniei la FIBA World Cup 2023, cu care a ocupat locul 6, Tomas Rinkevicius a început meciul cu ”cinciul” Pratt, Dragoste, Ivanov, Minchev, Uță. De cealaltă parte, la prima angajare s-au aflat pe parchet Williams, Toni Rotaru, Solopa, , Paunovic și Olisemaka.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dragoste a ratat prima aruncare a meciului, din spatele semicercului, iar Paunovic a înscris prima triplă a meciului. Căpitanul lui CSU a redus din diferență, Rotaru a ratat de la distanță, dar apoi a venit cu assist-ul pentru alley-oop-ul lui Olisemaka (5-2).

Rinkevicius a luat primul time-out și, la reluare, Ivanov a redus diferența de pe tabelă la o posesie (10-8), dar sibienii aveau să aibă primul avantaj de-abia peste alte câteva atacurui, Barro fiind precis de la linia de ”libere” (15-14).

Ivanov a înscris pentru CSU pentru 17-14, dar Barro l-a faultat imediat pe Paunovic și sârbul a evalat cu un three-point play (17-17). Pratt, pe pătrundere, Barro – de la linia de ”libere” – și Ivanov, în ultima secundă, au stabilit scorul primului sfert (22-17).

 

Doar 10 puncte pentru ”vulturi” în actul secund

 

Williams a ratat prima triplă a actului secund, nu și Mirel Dragoste (25-17). Harris a înscris de sus, iar Rotaru a dat startul unei serii senzaționale a oaspeților. Minchev a fost sancționat cu ”antisportiv”, Williams a transformat ambele ”libere”, iar Salopa a înscris de la semi-distanță. Harris, cu un nou dunk, Williams, Solopa și din nou Harris au contribuit la un ”run” de 16-0 al Vâlcei, în vreme ce, rând pe rând, Gavriloaia – în două rânduri, Dragoste și Ivanov au ratat din spatele semicercului, iar time-out-ul luat de Rinkevicius n-a avut niciun efect.

Parțialul vizitatorior a fost întrerupt de Pratt, la 36-29, dupăminute bune de ”secetă” ('18), iar la pauza mare Vâlcea conducea cu 39-32.

 

Sibienii întorc rezultatul în sfertul trei

 

Sibienii au pornit cursa de urmărire în debutul celei de-a treia perioade, Rareș Uță a înscris primele puncte, apoi Dragoste a marcat cinci puncte la rând, iar ”Mo” Pratt a redus diferența la numaicojumătate de coș (43-42), moment în care Șapera a luat time-out.

La reluare, Alex Vlad a înscris după o supercombinație cu Olisemaka, iar Harris a trecut cu succes pe la linia de ”libere”.

Gavriloaia a ratat aruncarea de 3 puncte din zero grade, dar Ivanov a reușit o nouă triplă. Același Gavriloaia a avut șansa de a egala la 47, dar a forțat pătrunderea, iar ce n-a reușit el, a reuit Uță, cu un ”and one” (49-49).

Cele două echipe au mers cap la cap o vreme, pentru ca Barro, cu două serii complete de ”libere”, și Ivanov să o ducă pe CSU la +5 înaintea ultimei pauze (59-54).

 

Trofeul merge la Rm. Vâlcea

 

Nandor Kuti a mărit și mai mult ecartul în debutul actului decisiv și se părea că ”galben-albaștrii” se întreaptă încet, dar sigur, spre o victorie și un nou trofeu la ”Memorial”.

În două minute însp, vâlcenii s-au apropiat la o jumătate de coș (61-60), forțându-l pe Rinkevicius să-și cheme jucătorii la margine.

La reluare, Kuti a dat un airball de 3 puncte, Olisemaka a fructificat următorul atac, după care același Kuti l-a faultat pe… același Olisemaka pe aruncare și Vâlcea se desprindea la două posesii. Și, același Olisemaka mărea și mai mult ecartul pentru că Uță a ratat două ”libere” la rând (67-61).

Dragoste și Ivanov au încercat să o readucă pe CSU ”în cărți” pentru victorie, dar au ratat câte o triplă. Gavriloaia, în schimb, a marcat două aruncări la rând (67-65).

Williams, cu un ”and one”, a făcut 73-67, Gavriloaia a mai ratat o dată de la distanță, dar mingea a rămas la sibieni și Pratt l-a copiat pe Williams.

”Mo” Pratt a făcut tot posibilul să întoarcă rezultatul, l-a căpăcit pe Williams, apoi a transformat toate cele trei aruncări de la linia de ”libere” după faultul lui Paunovic și CSU era în avantaj (76-75).

Finalul n-a fost pe placul sibienilor, Gavriloaia a mai ratat o triplă, apoi Rotaru a trecut cu succes, în două rânduri, pe la linia de ”libere”, iar la ultima șansă de a rămâne în meci, Mirel Dragoste a ratat din spatele semicercului, Vâlcea impunându-se cu 81-76.

CSM Tg. Mureș a încheiat ”Memorialul Elemer Tordai” 2023 pe poziția a treia după ce a învins-o în finala mică de SCM ”U” Craiova cu scorul de 69-65.

 

Sibienii își pot lua revanșa…

 

… de două ori într-o săptămână pentru că cele două echipe se vor întâlni din nou atât în grupa din Cupa României, pe Litoral, sâmbătă, 16 septembrie, cât și sâmbăta viitoare, la debutul în noul sezon al Ligii Naționale masculine de baschet (LNMB), tot în Sala ”Transilvania”.

 

Șapte jucători cu cel puțin 10 puncte

 

Bulgarul Pavlin Ivanov a fost cel mai bun marcator al lui CSU și în acest meci, cu 18 puncte, iar Monyea Pratt a înscris cu un punct mai puțin. Pentru ”galben-albaștrii” au mai înscris Mirel Dragoste (10 puncte), Rareș Uță (9), Aurelian Gavriloaia (7), Yordan Minchev (6), ”Mouha” Barro (5) și Nandor Kuti (4).

Marcatorul meciului a fost însă Zoran Paunovic, cu 19 puncte, cu unul mai mult decât coechipierul său, Isaiah Williams. Wesley Harris a terminat jocul cu 11 puncte, iar Peter Olisemaka și Vladislav Solopa, cu 10, respectiv 9.

 

 

Autor
11 septembrie 2023 la 20:04
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Remiză cu goluri în primul amical al lui Hermannstadt, în Turcia, cu o echipă de UEFA Europa League
În primul meci de verificare din cantonamentul centralizat de la Bolu, echipa sibiană a terminat la egalitate, scor...
Sport
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 23 ore
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 4 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 4 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit